70 de persoane dintr-un bloc turn, evacuate în plină noapte, la Sibiu FOTO

0
Publicat:

La mai bine de o oră de la miezul nopții de vineri spre sâmbătă, 7 / 8 iulie, la Sibiu, zeci de locatari au fost treziți din somn pentru a fi scoși în stradă. Două persoane au ajuns la spital.

Zeci de locatari evacuați în plină noapte dintr un bloc turn din Sibiu Foto ISU Sibiu jpeg
Zeci de locatari evacuați în plină noapte dintr un bloc turn din Sibiu Foto ISU Sibiu jpeg

Haos și panică la Sibiu în plină noapte (VEZI FOTO). Oamenii au ieșit speriați din case din cauza unor mari cantități de fum provenite de la subsolul clădirii în care locuiau. Fumul a fost cauzat de un incendiu izbucnit la una dintre boxe. Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului, dintre care una cu arsuri pe față și pe mâini, motiv pentru care a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Clinic Județean (SCJU) Sibiu. 

Zeci de locatari evacuați în plină noapte dintr un bloc turn din Sibiu Foto ISU Sibiu jpeg
Zeci de locatari evacuați în plină noapte dintr un bloc turn din Sibiu Foto ISU Sibiu jpeg

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu a intervenit de urgență în municipiul Sibiu. pe strada Oștierii, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care se manifesta cu degajări de fum de la subsolului unui bloc”, au transmis inițial reprezentanții pompierilor sibieni precizând și că la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, două echipaje SMURD și două autospeciale de primă intervenție.

Zeci de locatari evacuați în plină noapte dintr un bloc turn din Sibiu Foto ISU Sibiu jpeg
Zeci de locatari evacuați în plină noapte dintr un bloc turn din Sibiu Foto ISU Sibiu jpeg

Pentru siguranța cetățenilor, salvatorii i-au evacuat pe locatari din imobilul de 10 etaje. Unul dintre aceștia se intoxicase cu fum și a avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului, din partea echipajelor SMURD. Era vorba despre un bărbat de 46 de ani care acuza și dureri în piept. Împreună cu vecinul său, bărbatul de 43 de ani care suferise arsuri, au fost transportați la UPU Sibiu. O femeie de 70 de ani care a avut un atac de panică nu a vrut să primească îngrijiri suplimentare la spital.

Zeci de locatari evacuați în plină noapte dintr un bloc turn din Sibiu Foto ISU Sibiu jpeg
Zeci de locatari evacuați în plină noapte dintr un bloc turn din Sibiu Foto ISU Sibiu jpeg

„Incendiul s-a manifestat la o boxă din subsolul imobilului cu degajări mari de fum. Au ars diferite bunuri depozitate acolo, fiind afectată boxa, pe o suprafață de aproximativ 5 metri pătrați. Din cauza temperaturii ridicate a fost spartă principala țeavă de apă, subsolul fiind inundat (aproximativ 5 cm). Pompierii au lichidat incendiul și au ventilat subsolul, holurile și casa scării din imobil. Un număr total de aproximativ 70 de persoane au fost evacuate preventiv”, a mai menționat purtătoarea de cuvânt a ISU Sibiu, Andreea Ștefan.

Pompierii au stabilit și că: „Incendiul a fost cauzat de explozia produsă de un amestec de vapori cu aerul din interior”.

În urmă cu două săptămâni s-a petrecut un caz asemănător și în Râmnicu Vâlcea unde tot în plină noapte locatarii unui bloc cu peste 100 de garsoniere au fost evacuați în stradă în urma izbucnirii unui incendiu. Și atunci, ca și acum, mai multe persoane au ajuns la spital

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite