Incendiu într-un bloc din Sibiu. Proprietarul a făcut stop cardiac, iar restul locatarilor au scăpat cu fuga

0
Publicat:

Panica s-a instaurat printre locatarii unui bloc din Sibiu, în urma izbucnirii unui incendiu joi după-amiaza, 4 mai. Oamenii au fugit din apartamente ca să se salveze, dar unul a ajuns la Urgențe.

Panică într-un bloc din Sibiu în urma izbucnirii unui incendiu Foto ISU Sibiu jpg
Panică într-un bloc din Sibiu în urma izbucnirii unui incendiu Foto ISU Sibiu jpg

Flăcările au pus stăpânire pe unul dintre apartamentele de la etajul doi al unui bloc de patru etaje de pe strada Arieșului. Pompierii Detașamentului Sibiu chemați la fața locului au intervenit cu două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o autoscară și un echipaj SMURD. N-a mai fost nevoie însă de acestea, pentru că salvatorii profesioniști au reușit să intre în locuința în care izbucnise incendiul prin deblocarea ușii. 

Panică într-un bloc din Sibiu în urma izbucnirii unui incendiu Foto ISU Sibiu jpg
Panică într-un bloc din Sibiu în urma izbucnirii unui incendiu Foto ISU Sibiu jpg

În interior, l-au găsit pe proprietar, un bărbat în vârstă de 74 de ani, inconștient, căzut pe podea, în stop cardio-respirator. În ciuda vârstei, victima a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Sibiu, intubat.

Panică într-un bloc din Sibiu în urma izbucnirii unui incendiu Foto ISU Sibiu jpg
Panică într-un bloc din Sibiu în urma izbucnirii unui incendiu Foto ISU Sibiu jpg

„Un număr de aproximativ 20 de persoane s-au autoevacuat, fără a avea nevoie de asistență medicală. Incendiul a fost lichidat de pompieri. S-a manifestat într-o cameră, unde au ars mai multe elemente de mobilier. Întregul apartament a fost inundat cu fum. Cauza incendiului este în curs de stabilire”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu. 

Panică într-un bloc din Sibiu în urma izbucnirii unui incendiu Foto ISU Sibiu jpg
Panică într-un bloc din Sibiu în urma izbucnirii unui incendiu Foto ISU Sibiu jpg

Situațiile de acest gen se petrec destul de des în ultimii ani, în Sibiu. De obicei, proprietarii sunt persoane în vârstă care fie uită pe foc mâncarea, fie omit să supravegheze lumânările lăsate aprinse, ori acestea sunt provocate de probleme la instalația electrică sau cea de gaz. Spre exemplu, chiar de Crăciun, 30 de oameni au fugit din propriile case în urma unui scurtcircuit care a avut loc într-unul din apartamentele blocului în care locuiau în Cisnădie. O familie a rămas pe drumuri.

Panică într-un bloc din Sibiu în urma izbucnirii unui incendiu Foto ISU Sibiu jpg
Panică într-un bloc din Sibiu în urma izbucnirii unui incendiu Foto ISU Sibiu jpg
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite