Limes Alutanus: frontierele Imperiului Roman. Vestigiile de pe Valea Oltului FOTO
0Vestigiile romane de pe Valea Oltului se află în atenția Patrimoniului Mondial UNESCO. Printre acestea se numără drumul antic suspendat și cel mai mare castru din Limes Alutanus.

Dosarul de nominalizare a Limesului pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial a ajuns în sfârșit în atenția UNESCO. Frontierele nu înseamnă doar o delimitare teritorială, ci o aprofundare a informațiilor despre ceea ce însemna marele Imperiu Roman.
Pornind de la exemplul Germaniei sau al Marii Britanii care au reușit includerea vestigiilor romane pe Lista UNESCO, prin Programul Național Limes și în România s-au identificat astfel de monumente și au fost colectate date în ultimii ani pe teren, prin periegheze, măsurători topografice și înregistrări prin zboruri cu drona. Cercetările s-au concentrat asupra fortificațiilor deja cunoscute și a zonelor învecinate, iar documentarea a fost comparată cu informațiile disponibile în arhive.
La final, a fost realizat un raport de către reprezentanții Programului Limes pentru a arăta valoarea acestor situri arheologice în vederea protejării și valorificării lor durabile prin includerea în Patrimoniul Mondial, dosarul fiind înmânat la începutul acestui an directorului Centrului Patrimoniului Mondial, Lazare Eloundou Assomo, de către ambasadoarea României la UNESCO, Simona-Mirela Miculescu.
Dosarul Limesul Dacic va face obiectul unei evaluări tehnice a International Council on Monuments and Sites, principalul organ de evaluare al UNESCO pentru obiectivele culturale propuse spre înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial, o decizie privind înscrierea urmând a fi luată în cadrul sesiunii Comitetului Patrimoniului Mondial din 2024.
























Frontiere romane în spațiul românesc
Limesul Dacic făcea parte din Frontierele Imperiului Roman care se întindeau, în secolul al II-lea, pe o suprafață de peste 7.000 de kilometri. Porțiunea care cuprindea castrele romane de pe Valea Oltului, implicit de pe vechiul drum roman – Autostrada Antichității (Calea lui Traian) – arteră pe care s-a circulat neîntrerupt mai bine de un mileniu și jumătate – poartă numele de Limes Alutanus – linia de fortificaţii realizată de-a lungul Oltului, cu rolul de apărare a provinciei Dacia de atacul popoarelor barbare.
Granița de est a Daciei romane a fost la început marcată de șapte castre din județul Vâlcea, care apar în Tabula Peutingeriana – gigantica hartă din secolul al IV-lea care arăta toată rețeaua de drumuri construite de romani pentru a lega Europa de Asia. Ulterior,acestora li s-au adăugat vestigii romane și din județele Olt, Sibiu și Brașov.
Ne vom opri atenția asupra celor din Vâlcea, atât a celor care se află în vecinătatea traseului proiectat pentru tronsonul 2 al Autostrăzii A1 Sibiu - Pitești, cât și a celor din aval. Doi specialiști au vorbit pentru „Weekend Adevărul“ despre însemnătatea acestor monumente și necesitatea protejării și punerii în valoare prin includerea lor în traseele turistice.

Castrele de la Racovița, cercetate cu ajutorul unei drone
Conform cercetărilor, cele mai multe dintre vestigiile romane de pe Valea Oltului sunt în județul Vâlcea. „Pe raza județului nostru, stăpânirea romană era reprezentată de o linie fortificată care străbătea teritoriul de la nord la sud. Frontiera pe Olt a Daciei Inferior cuprindea opt castre romane (Limes Alutanus), clasate astăzi în Lista Monumentelor Istorice din România“, a menționat directorul Direcției de Cultură Vâlcea, prof. dr. Florin Epure.
Cel mai mare castru din zona montană a liniei alutane era cel din Racovița – Praetorium II, vizibil acum în zona centrală a satului actual pe suprafața mai multor proprietăți private. În toamna anului trecut, acesta a făcut obiectul unui studiu realizat în urma unor documentări pe teren, în cadrul Programului Național LIMES, ce vizau castrele de la Racovița și Copăceni, dar și în așezările și instalațiile conexe.

„Studiul prezintă pe scurt cele mai recente concluzii ale cercetărilor care au documentat frontierele romane din România, în cazul de față o zonă importantă de pe cursul Oltului, aflată pe teritoriul comunei Racovița, județul Vâlcea. Ideea a fost în special de a atrage atenția asupra importanței rezultatelor, atât din punct de vedere științific, dar mai ales să le pună într-un context mai larg: definitivarea dosarului de înscriere pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, respectiv pentru a semnala și pe această cale necesitatea protejării și punerii în valoare responsabile odată cu definitivarea proiectării și începerea execuției lucrărilor pentru construirea autostrăzii A1 Sibiu-Pitești, Tronsonul Boița-Cornetu“, a explicat Ovidiu Țentea de la Muzeul Național de Istorie a României din București, membru și responsabil pentru județele Hunedoara, Sibiu, Vâlcea al Programului Național Limes.
Sursa citată a recunoscut și că „Datele publice ale proiectului de infrastructură rutieră Autostrada A1 (Pitești-Sibiu) arată că acesta va afecta parțial așezarea civilă aflată paralel cu latura de vest a fortificației“.
Deși la finele anului trecut, reprezentanți ai CNAIR au ieșit în spațiul public și au menționat că: „Autostrada Sibiu-Pitești, Lotul II, reprezintă cel mai mic pericol care poate afecta integritatea castrelor de pe Limes“.
Iar cu referire directă la Castrul Praetorium II au precizat: „Va fi afectat doar vizual de obiectivul de infrastructură rutieră deoarece în această zonă se va realiza un viaduct a cărui lungime a fost prelungită tocmai pentru a nu impacta structura castrului. De asemenea, pilele viaductului se vor realiza prin fundare indirectă, astfel încât vibrațiile să nu afecteze zidurile rămase în elevație“.

Cel mai mare castru din zona montană, „cucerit“ de bălării
Spre finele lunii februarie a acestui an a fost demarat și diagnosticul arheologic intruziv, pe tronsonul Boița - Cornetu, menit să identifice zonele cu potențial arheologic aflate pe traseul obiectivului de infrastructură.
Cercetarea arheologică este realizată de o echipă de specialiști ai Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan“ din București. Deși cea mai mare parte este acoperită de vegetație, în incinta fortificației celui mai important castru din zona montană a liniei alutane, Praetorium II, de la Racovița, parțial restaurată, se observă pe majoritatea perimetrului, două dintre turnurile bine conservate. Natura a pus stăpânire pe clădirea comandamentului, fapt vizibil și în fotografiile aeriene (VEZI GALERIA FOTO).
Cu ocazia cercetărilor în teren, membrii Programului Național Limes au făcut și o descoperire demnă de menționat: la aproximativ 600 de metri de castru au dat peste un apeduct care capta un izvor. Știau despre existența acestuia grație cercetărilor sistematice făcute în 1980, când a fost documentat arheologic. S-a menționat la vremea respectivă că este format din tubuli, pe o distanță de aproximativ 195 de metri.
Despre Praetorium II, din satul Racovița, istoricul Florin Epure spunea că a fost construit la mijlocul secolului al III-lea, la distanță de aproximativ jumătate de kilometru de Castrul Praetorium I din satul Copăceni, fiind format dintr-un castru roman și o așezare civilă, ambele incluse în categoria valorică A.

Castrul de la Copăceni, distrus parțial de om și de natură
Din cauza unei erori grafice sau din alte motive, s-a crezut până acum că fortificația romană de la Copăceni, Praetorium I, a fost distrusă total de râul Olt. În realitate, după cum avea să releve cea mai recentă documentare, s-au distrus două treimi din locul de amplasament al acestuia. Iar o jumătate din treimea rămasă a fost invadată de construcțiile localnicilor. Cum s-a întâmplat de altfel și în cazul celuilalt castru, unde din cauza construcțiilor neautorizate s-a ajuns în instanță.
Dar pentru a scoate la iveală și alte comori este necesară extinderea investigațiilor non-invazive și efectuarea unor sondaje de control, mai sunt de părere specialiștii. Printr-o analiză comparativă a tipologiei fortificațiilor romane din jurul Masivului Cozia, s-au găsit analogii între castrele Copăceni, Arutela și Racovița (Praetorium II), inclusiv în ceea ce privește dimensiunile acestora.
Fortificațiile, construite de o unitate unică în imperiu
Situl Praetorium I din Copăceni, amplasat în punctul „La moară“, cuprinde castrul propriu-zis, o așezare civilă și terme, vestigiile datând din secolele II-III. Primele construcții au fost ridicate aici în anul 138, pentru ca doi ani mai târziu să fie întărite cu două turnuri.
Se bănuiește că cea mai importantă distrugere a avut loc pe la jumătatea secolului al III-lea, când apele Oltului au măturat totul în calea lor, inclusiv o mare parte din Arutela – singurul castru din Vâlcea pus în valoare.

De asemenea, după cum avea să mai recunoască directorul Direcției de Cultură Vâlcea: „De-a lungul timpului, pietre din castru au fost luate de locuitorii satului care și le-au pus la fundațiile caselor“.
Inscripția de pe o piesă de bronz descoperită în zonă a indicat prezența aici a unor soldați ai guvernatorului, liberi de corvezile militare. Ambele castre au fost ridicate de soldații din „Numerus burgariorum et veredariorum Daciae Inferioris“, o unitate unică în imperiu care se ocupa atât cu paza turnurilor – puncte de supraveghere pe Valea Oltului, cât și cu serviciile poștale.
Vestigiile romane din Defileul Oltului, în Tabula Peutingeriana
Nu toate vestigiile romane de pe Limes Alutan apar în Tabula Peutingeriana, iar din cele care apar, unele nu au fost identificate nici până în ziua de astăzi pe teren.
Potrivit celebrei hărți romane, la nord de castrele de la Racovița mai exista Caput Stenarum – castrul de la Boița (Sibiu) și Pons Vetus la Câineni (Vâlcea). În schimb, nu apare Castrul Titeşti din Perișani (Vâlcea).
Cercetările de la Caput Stenarum – aflat la ieșirea nordică din defileu – au scos la iveală cărămizi care poartă ștampila Legiunii a XIII-a Gemina şi monedele cu chipul lui Marc Aureliu. Castrul este situat la un kilometru depărtare de gura Pasului Turnu Roşu. A avut o importanță deosebită atât pentru apărarea graniței Provinciei Dacia Inferior, cât și pentru supravegherea pasului din interiorul arcului carpatic și a drumului care se bifurca aici.
Puntea Veche și Poarta lui Traian, greu de identificat
La granița județului Vâlcea cu Sibiu se găsea Pons Vetus, menționat și de geograful din Ravenn, iar pe o inscripție din 102 apare ca fiind vamă, doar că nu s-a putut identifica în teren nici până astăzi unde mai exact era amplasat, fiind distrus de apele Oltului, cred cercetătorii. Numele său semnifica „Puntea Veche“ sau „Podul Vechi“ ceea ce, susține istoricul Florin Epure, demonstrează că romanii au găsit aici un mijloc de trecere peste Olt construit de către daci.
Se crede că între cele două, Caput Stenarum și Pons Vetus, a mai existat un castru: Poarta lui Traian, în zona Râu Vadului, dar pentru susținerea acestei ipoteze nu prea există dovezi.
În multe locuri, Oltul înlocuia valul de pământ, șanțul și zidul de întărire ale acestor fortificații.
În schimb, castrul de la Titești - Perișani, ale cărui ruine au fost descoperite parțial în campaniile din 1972-1973, nu apare pe celebra hartă romană. Construit pe partea dreaptă a Dealului Cazanului, la 700 de metri depărtare de actualul sat, era flancat de râpe și pâraie. „Are planul de formă dreptunghiulară, rotunjit la colțuri. Nu a fost săpat în întregime. Cercetările efectuate au scos la iveală că a fost ocupat de mici detașamente trimise de garnizoanele de la Racovița și Copăceni. Nu se cunosc proprietarii terenului pe care se află“, a menționat șeful Direcției de Cultură Vâlcea.
Drumul antic suspendat, cea mai spectaculoasă descoperire
În cadrul evaluării din 2022 au fost efectuate măsurători GPR în interiorul fortificației, cât și în așezarea civilă, dar cea mai spectaculoasă parte a acestei documentări a reprezentat-o porțiunea drumului roman săpat în stâncă de la Copăceni (Racovița), existent la mai bine de 500 de metri depărtate de castru și la nici 200 de metri de Barajul Cornetu.
„Aici a fost documentat un aliniament de nouă orificii săpate în stâncă, pe o lungime de aproximativ 50 de metri, fiind vizibile urmele de daltă, provenite de la amenajarea atentă a versantului. Iar la o înălțime de aproximativ cinci metri, între două orificii, am putut constata existența unei încăperi aidoma unei peșteri săpate în stâncă, situată sub Dealul Târgului, pe locul numit «Sub Pietre». Un sistem asemănător a fost descoperit și la Cazanele Dunării, ceea ce i-a determinat pe specialiști să tragă concluzia că este vorba despre încăperi amenajate de pietrarii romani ca locuințe și loc de depozitare a uneltelor“, a menționat responsabilul din Programul Limes pe acest subiect.

Urmele unor trepte săpate în stâncă se mai văd și astăzi, chiar dacă pe alocuri a crescut vegetația.
Despre acest drum și urmele sale, austriacul Friedrich Schwanz, autorul celebrei hărți a Olteniei de la 1722, menționa chiar și într-o scrisoare din secolul al XVIII-lea către Contele Stainville, administratorul Olteniei și al Transilvaniei din partea Austriei: „Anticii de pe vremea lui Traian aveau o cale de la Cozia spre Cornet, pe malul estic al Oltului, unde se găsesc încă semne mari și jumătăți de drumuri în stâncile de piatră în diferite locuri, dar atât de ruinate. [...] În plus există o poartă lângă Cozia, prin care se trece, deci încă în stare complet bună, aproape ca o poartă de onoare, deci printr-o stâncă înaltă (peste care nu se poate trece) și încă se poate vedea fiecare semn al pietrarului, lucrată netedă ca un zid și jos uniformă ca o masă... Constructorii spun că a fost făcută de Cezar Traian. De pe această stâncă se vede Cornetul […] în jurul stâncii se văd până la 18 găuri în care au fost așezate cadrele podiumului ca la Dobra (Golubac) din lemn, căci nu se vede nici o trăsătură de zid. În această zonă se află o peșteră mare spartă cu două încăperi mari și frumoase“.
Bârne de lemn, fixate în stâncă
„Acest monument săpat în stâncă reprezintă dovada existenței unui drum roman care urmărea cursul estic al râului Olt în Antichitate... Porțiunea păstrată corespunde unui defileu în care cursul Oltului era diferit de cel actual, regularizat de baraj. Construirea drumului în această porțiune a presupus un efort de proiectare și logistic de excepție. Pe această porțiune drumul era suspendat deasupra cursului râului pe o porțiune de cel puțin 50 de metri, atât cât cunoaștem astăzi pasajul de drum construit pe infrastructură de bârne de lemn“, a mai precizat și Ovidiu Țentea.
Se mai știe despre Drumul roman de pe Valea Oltului că a fost reparat în anul 236, în zona castrului de la Copăceni.

De asemenea, tot Ovidiu Țentea a remarcat că: „Orificiile săpate în stâncă pentru fixarea bârnelor de lemn se păstrează în condiții remarcabile și au un caracter de unicat pe teritoriul României. Aspectul și caracteristicile amintite anterior au fost o parte din argumentația propunerii pentru includerea pe lista Frontiers of the Roman Empire UNESCO“ .
CNAIR a fost notificat în privința vecinătății traseului autostrăzii cu drumul antic, pentru a se identifica soluțiile optime privind ocolirea monumentului și pentru luarea celor mai bune măsuri de protejare și punere în valoare. Drumul roman și cele două castre se află în cel mai lung defileu din România, cel al Oltului.
Rusidava, de pe celebra hartă rutieră romană, este de negăsit
Pons Aluti a fost un alt castru roman amplasat pe un deal din comuna Ionești - Vâlcea pentru a putea supraveghea Valea Oltului. Singurele săpături care s-au făcut aici au vizat doar termele sale, dar perimetrul castrului nu a fost cercetat până acum.
„Documentele cartografice arată că în sudul județului Limesul se continua cu un castru, la Momotești-Drăgășani, care însă nu a putut fi identificat în teren. În schimb, castrul Rusidava, tot din Drăgășani, ar fi cea mai sudică fortificație romană din județul Vâlcea, de pe linia defensivă a Oltului, între castrele Acidava și Pons Aluti. Nici acesta nu a fost încă identificat, dar el apare în Tabula Peutingeriana care îl localizează în zona dintre Momoteşti şi Drăgășani. Cert este că în această zină s-au găsit două vase romane întregi, o figurină din bronz în chip de călăreț, mai multe monede din bronz, fragmente de vase cu decor în relief tip, fragment de cărămidă ștampilată gravată cu cifra romană X și unele materiale de construcție romane“, a mai precizat prof. dr. Florin Epure.
Singurul castru reconstituit, opera arcașilor sirieni
La 20 de kilometri depărtare de vestigiile din Racovița, la ieșirea sudică din Defileul Oltului se află singurul castru reconstituit parțial din Vâlcea: Arutela, din Călimănești-Căciulata.

Monumentul de categoria A este amplasat în Poiana Bivolari din Păușa, fiind datat la 137-138 d.Hr., în epoca romană. Primele campanii de cercetare sistematică s-au făcut aici în 1967 - 1970, apoi în 1978 de către Muzeul Național Militar.
A fost construit, după cum a reieșit din inscripțiile descoperite aici, de o unitate de arcaşi sirieni (Suri Sagittarii), în perioada domniei lui Hadrian. Necesitatea cantonării unei garnizoane în această zonă a apărut odată cu construirea drumului prin Pasul Cozia. Povestea reconstruirii sale parțiale, în anii ’80, este strâns legată de calea ferată de pe Valea Oltului, din cauza căreia o mare parte a acestui castru a fost distrusă pentru totdeauna.
În toamna anului trecut, Primăria Călimănești a semnat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene un contract pentru finanțarea proiectului de reabilitare a acestui castru și amenajarea unor spații multifuncționale. Finanțarea de peste 12,4 milioane de lei este nerambursabilă în valoare de mai bine de 10,4 milioane prin PNRR – Planul Național de Redresare și Reziliență, iar restul este asigurat de la bugetul de stat, prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Pe lângă renovare, se dorește construirea în zonă a unui amfiteatru cu scenă în aer liber care să poată găzdui expoziții itinerante și permanente, tabere de creație și colocvii, proiecte educaționale pentru copii, audiții și spectacole, dar și amenajarea de spații verzi, alei pietonale și auto, locuri de parcare.
Fortificația de pe bifurcație
Tot arcașii sirieni au construit, în aceeași perioadă, la 10 kilometri depărtare de malul râului Olt, Castrul Rădăcinești din comuna Berislăvești, amplasat astăzi în curtea căminului cultural din această localitate, între două pâraie și vechiul drum roman bifurcat – varianta care ocolea la est Masivul Cozia. Aceasta există și astăzi și face legătura cu Țara Loviștei, paralel cu drumul de pe Valea Oltului.

Situl arheologic de aici este inclus în categoria valorică A, fiind datat din secolele II-III d.Hr. Aici s-au făcut campanii de cercetare atât la sfârșitul secolului al XIX-lea, cât și în deceniul șapte al secolului trecut.
„Este amplasat pe un platou dominant, apărat de râpe greu accesibile. Forma sa dreptunghiulară era prevăzută cu turnuri interioare semicirculare la cele patru colțuri. Primăria din Berislăvești ar trebui să impună un regim sever de protecție, pentru a nu autoriza construcțiile în zonă și a controla intervențiile de orice natură în sit“, a menționat istoricul Florin Epure.
Sursa citată a mai amintit și că înainte de construirea drumului pe Valea Oltului, ce a reprezentat un efort important pentru autoritățile provinciei, romanii erau nevoiți să ocolească Masivul Cozia pentru a ajunge în Depresiunea Loviștei, iar de aici în spațiul intracarpatic, Transilvania de astăzi: „Odată cu deschiderea traseului prin Pasul Cozia, s-a creat o bifurcație a drumului roman ce urca de-a lungul Oltului, care i-a făcut pe unii cercetători să presupună că a existat și la Jiblea (n.r. – Călimănești) un castru, neidentificat până acum. Nu-l regăsim nici în Tabula Peutingeriana. Nu înseamnă că ipoteza trebuie exclusă, având în vedere că nici fortificația de la Rădăcinești-Berislăvești, de pe drumul ce ocolește Masivul Cozia, nu apare pe hartă“.
Termele romane de la Râmnicu Vâlcea și uluitoarele descoperiri
În aval, Castra Traiana din satul Sânbotin, comuna Dăești, se află de asemenea pe lista monumentelor istorice de categoria A, fiind localizat în punctul „La Canton“ – fostă grădină a unui localnic, de lângă calea ferată și pârâul Trant din cauza căruia s-a distrus parțial, fiind datat din sec. II-III d.Hr.
Buridava romană de la Stolniceni – din sudul municipiului Râmnicu Vâlcea – a fost descoperită prima dată în 1894. Amplasată pe malul vestic al Oltului, vizavi de platforma chimică a Combinatului Govora (fostul Oltchim) a fost ridicată între secolele II-IV pentru a găzdui o tabără militară întărită.

„O perioadă, aici a staționat corpul expediționar condus de guvernatorul Moesiei Inferior care a participat la cel de-al doilea război purtat de Traian împotriva lui Decebal. Pe baza descoperirilor făcute, prezența romanilor la Stolniceni a fost dovedită de la sfârșitul Primului Război daco-roman (anul 102). În perioada războaielor lui Traian în Dacia, aici a fost cartierul guvernatorului Moesiei Inferior, care a adus importante unități militare, alături de pedites singulares, garda sa personală. La ridicarea primelor construcții, realizate în timpul lui Traian, au participat trupe din legiunile I Italica, a V-a Macedonica, a XI-a Claudia, precum și unități auxiliare cohors II Flavia Bessorum, cohors IX Batavorum”, a explicat directorul de la Cultură Vâlcea.
Aici a fost găsită o cărămidă cu ştampila cohortei Milliaria Brittonum: „Primele descoperiri din 1894, dar și campaniile ulterioare de cercetare din deceniile șase-șapte, iar apoi, în primii ani după Revoluție, au adus la lumină două grupuri de terme romane. Deși semnalizat, conform Ordinului Ministerului Culturii și Patrimoniului Cultural Naţional (nr. 2237) din 2004, suportul cu placa de inscripționare a fost vandalizat“.
Comisia Limes a pus la dispoziție un model digital al terenului cu și fără vegetație și integrarea planurilor cercetărilor vechi.