Orgii cu droguri, în pandemie, în cluburi de fiţe. Sentința patronului care dădea tonul petrecerilor. „Poate începe distracția“
0Un caz care a făcut vâlvă prin Piatra Neamţ a fost cel al unor orgii cu droguri, organizate în pandemie, în cluburi de fițe. Sentința unui patron implicat a fost pronunțată recent

Cristian Dobrea, un personaj cunoscut în oraş că administra un stabiliment select, Chaplin's Pub, are de executat 3 ani şi 11 luni de închisoare, pentru trafic de droguri de mare risc în formă continuată, deţinere de droguri în vederea consumului propriu şi punere la dispoziţie a unui local, pentru consum ilicit de droguri.
În acelaşi dosar, Ciprian Motoi a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de detenţie, iar alţi doi, fără executare, Claudiu Enea - 2 ani şi 9 luni şi Mihai Pavăl, 2 ani şi 2 luni. Toţi au beneficiat de clemenţă deoarece au recunoscut comiterea faptelor, au fost judecaţi în procedură juridică simplificată, astfel că li s-a redus pedeapsa cu o treime.
În motivarea sentinţelor, judecătorii de la Curtea de Apel Bacău au descris cele ce se petreceau în clubul lui Dobrea. Dezmăţurile cu droguri erau de notorietate, la ele participând zeci de prieteni şi cunoştinţe, care soseau după ora 22.00. Patronul chema traficanții, iar după tranzacţii dădea tonul petrecerilor cu mesajul: „Poate începe distracţia“.
Stupefiante erau pentru toate „gusturile“, cei care le vindeau cerând între 200 şi 400 lei pentru o doză de MDMA (ecstasy) sau cocaină şi 100 de lei, pentru canabis. Anchetatorii au arătat că dealerii nu erau „serioşi“, oferind marfă de proastă factură sau în cantitate mai mică faţă de cea solicitată. Chiar şi investigatorii sub acoperire au fost înşelaţi.
„Vineri şi sâmbătă pregătesc ceva bun“
„Clandestinitatea acestor petreceri şi că localul dobândise notorietate la nivel local, în cercurile de tineri interesate de astfel de evenimente, rezultă şi din discuţiile telefonice interceptate şi înregistrate pe parcursul urmăririi penale, care conţin referiri exprese la faptul că la Chaplin's era deschis în weekend, pentru petreceri de noapte, organizate pe ascuns“, se arată în motivare.
Cei interceptaţi foloseau un limbaj cifrat pentru droguri: „fac ceva la etaj cu selecţie“, „sticle“, „ţigară“, „vineri şi sâmbătă pregătesc ceva bun“, „aduc şi eu ceva bun“, „dacă e multă lume nu mă risc“. La audieri, patronul a recunoscut 53 de fapte de trafic de droguri şi 100 de fapte de punere la dispoziţie a localului în vederea consumului de narcotice.
Iată şi cum l-au caracterizat magistraţii pe Dobrea: „Instanţa a observat că actele dosarului de urmărire penală (...) au relevat în stadiul incipient al procesului un profil psihologic imprevizibil al acestuia, marcat de consumul de alcool şi substanţe psihoactive cu frecvenţă variabilă pe parcursul ultimilor 15 ani, dar şi de convingerile remanente favorabile consumului de astfel de substanţe“.
La Curtea de Apel Bacău, administratorul de la Chaplin's a cerut o sentinţă cu suspendare, deoarece s-a integrat în societate, nu a mai frecventat anturaje nocive, a renunţat la modul de viaţă anterior, că are un copil minor şi că a fost cooperant pe parcursul judecăţii. Judecătorii nu au fost de acord, deoarece „pedeapsa rezultantă este mai mare de 3 ani“.
Ancheta în acestă speţă a demarat în aprilie 2021, când au fost efectuate zeci de percheziţii, stabilindu-se că petrecerile cu circuit închis au avut loc în diferite perioade, începând cu un an în urmă.
În dosar, procesul continuă, la Tribunalul Neamţ, pentru alte şase persoane, care nu au recunoscut învinuirile. Între ele şi Constantin Cuiejdeanu, patronul clubului Jazz Caffe, unde aveau loc petreceri similare.