„Hasta la vista, baby!” „Terminator” a devenit realitate: roboții umanoizi învechiți F.02 s-au autodistrus sărind în cuptorul cu oțel topit
Compania americană Figure a găsit o soluție desprinsă din „Terminator” pentru a scăpa de modelele învechite de roboţi: i-a învățat să sară într-un cuptor cu oțel topit, chiar la sugestia actorului Arnold Schwarzenegger, protagonist al seriei de filme „Terminator”.

Roboții umanoizi F.02 ai companiei Figure au avut parte de o ultimă misiune pe care probabil nu ar fi ales-o singuri: să sară într-un cuptor de topire și să dispară printre tone de metal încins. Pentru ca povestea să fie completă, totul s-a întâmplat după modelul celebrei scene din „Terminator 2: Ziua Judecății”, iar la proiect a participat chiar şi protagonistul celebrei pelicule, Arnold Schwarzenegger, potrivit figureai.
Figure, companie americană specializată în roboți umanoizi controlați de inteligență artificială, a decis să renunțe la cea mai mare parte a flotei sale de F.02, roboții depășiți din punct de vedere tehnic, având nevoie de spațiu și resurse pentru producția următorului model.
Cum demontarea fiecărui robot ar fi durat prea mult şi ar fi fost şi destul de costisitoare, Figure a cerut sugestii din partea utilizatorilor de internet. Ideea câștigătoare a venit, în mod surprinzător, tocmai de la Arnold Schwarzenegger, celebrul robot „T-800”.
„Răspunsul categoric a venit dintr-o sursă neaşteptată: Arnold Schwarzenegger, care ne-a sugerat să-i topim. L-am contactat pe Arnold şi, când şi-a exprimat dorinţa de a participa, am pus totul în mişcare”, a explicat Figure într-un comunicat de presă.
Scenariul din „Terminator” a devenit realitate
Vă reamintiţi scena de la finalul peliculei „Terminator 2: Ziua Judecății?” Robotul T-800, interpretat de Arnold Schwarzenegger, acceptă să fie aruncat într-o cuvă cu oțel topit pentru a distruge tehnologia care ar putea duce la distrugerea omenirii. De data aceasta, însă, totul s-a întâmplat în realitate, fără efecte speciale.
Figure a contactat mai multe oțelării din Statele Unite și Mexic, dar a primit refuzuri. Problema o reprezentau bateriile cu litiu montate în roboți, care puteau pune în pericol instalațiile. În cele din urmă, compania a găsit o turnătorie dispusă să accepte experimentul în Imatra, Finlanda.
Dar înainte ca roboții să ajungă în apropierea cuptorului, inginerii au avut de rezolvat o problemă simplă doar în aparență: trebuiau să-i învețe să sară exact acolo unde trebuie.
Lecții de sărituri pentru roboți
În sediul Figure din San Jose, California, inginerii au antrenat roboții F.02 să sară de la etajul al doilea pe niște uriașe saltele gonflabile. Acestea imitau, pentru antrenament, cuva în care roboții urmau să ajungă ulterior.
Pentru operațiune, inginerii au dezvoltat un nou model de inteligență artificială capabil să controleze salturile cu precizie, iar sstemul a fost antrenat folosind inclusiv mișcările unor cascadori din filmele de acțiune.
După exercițiile din California, roboții au plecat spre Finlanda. Acolo au avut parte de versiunea reală a testului, în apropierea unui cuptor cu arc electric de 75 de tone.
Căldura extremă și câmpurile electromagnetice nu i-au împiedicat să-și ducă misiunea la capăt. Roboții au executat salturile, iar unul dintre ei a coborât în cuvă folosind un lanț, într-o scenă care reproduce aproape la indigo momentul celebru din „Terminator”.
În videoclipul realizat pentru proiect, Schwarzenegger apare alături de roboți. Unul dintre umanoizi se prinde de lanț și coboară spre oțelul topit, în timp ce alți roboți se aruncă acrobatic în creuzet.
Figure a topit aproape toți roboții F.02, dar a păstrat câteva şi exemplare. Cei mai mulţi au fost transformaţi în metal, iar compania are acum un plan și pentru „renaşterea” lor. Din barele metalice obținute după topire urmează să fie fabricate obiecte comemorative dedicate modelului F.02, care vor fi puse ulterior în vânzare.
Ironia este că, deși Figure dezvoltă roboți bazați pe inteligență artificială, compania spune că nu a folosit imagini generate de IA pentru videoclipul care documentează operațiunea.
„Cu ajutorul lui Arnold Schwarzenegger şi al echipei noastre de filmare, am realizat ceva cu adevărat extraordinar. Într-o eră a imaginilor generate de inteligenţa artificială, merită clarificat: am antrenat roboţi să sară autonom, i-am trimis în Finlanda şi i-am pus să sară într-o cuvă pentru oţel topit”, a declarat compania.




















































