Cum se prepară cel mai gustos ostropel de porumbel, preparatul preluat de ţărani de la bucătarii francezi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ostropel de porumbel Foto: www.pofta-mare.ro
Ostropel de porumbel Foto: www.pofta-mare.ro

Mâncarea se prepară uşor, nu necesită cunoştinţe gastronomice deosebite şi nici multe ingrediente. Secretul stă în prepararea sosului, care oferă consistenţă şi saţietate preparatului.

Mâncarea a fost adusă pentru prima dată în ţările române de bucătarii francezi, fiind preluată de bucătăria boierească, apoi la un nivel rudimentar de cea ţărănească, sătenii folosindu-se de legumele pe care le aveau în gospodărie pentru a crea propria variantă de ostropel de porumbel.

”Primul pas este opărirea şi jumulirea porumbeilor, putând să îi şi pârlim, dacă este necesar, pentru îndepărtarea tuleilor, urmat de eviscerare şi spălarea acestora. Le dăm un praf de sare, îi tăiem în două şi în aproximativ 100-150 de mililitri de ulei îi vom prăji uşor, până când capătă o culoare uşor aurie”, explică Nichi Mărăcine, maestru de artă culinară.

Ingrediente pentru o masă de 6-8 persoane:

-Porumbei-patru bucăţi;

-Ulei-100-150 de mililitri;

-Ceapă-3-4 bucăţi (aproximativ 500 de grame);

-Usturoi-5 căţei;

-Dafin-o foaie;

-Cimbru-un vârf de linguriţă;

-Piper-câteva boabe;

-Pastă de tomate-80-100 de grame;

-Mărar-o legătură.

Curăţăm ceapa şi usturoiul, pe care îl zdrobim. După ce scoatem porumbeii din ulei, adăugăm ceapa tocată mărunt pentru a o sota alături de usturoi şi aromele tari, respectiv cimbru, piper şi foaia de dafin. Punem şi pasta de tomate şi călim în continuare ceapa, după care o stingem cu o lingură de oţet.

”Am creat astfel sosul pentru ostropel, pe care îl vom lăsa să fiarbă pentru alte 15-20 de minute, până când ceapa se topeşte, punând apoi sare şi piper după gust. La final, adăugăm jumătăţile de porumbel şi le lăsăm să fiarbă pentru încă 10 minute”, detaliază maestrul Nichi Mărăcine.

După ce am închis focul, punem peste ostropel puţin mărar tocat şi servim apoi preparatul cu mămăliguţă şi o salată de ardei copţi. Înainte de masă se bea un mic pahar de tărie pentru a crea un bun apetit.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite