FOTO Peste 3.000 de constănţeni, la protestul împotriva lui Radu Mazăre şi a lui Nicuşor Constantinescu

0
0
Constănţeni adunaţi la protestul de vineri, 11 iulie, faţă de administraţia Mazăre FOTO Mariana Iancu
Constănţeni adunaţi la protestul de vineri, 11 iulie, faţă de administraţia Mazăre FOTO Mariana Iancu

Peste 3.000 de oameni şi 8 organizaţii protestează vineri, 11 iulie, la Constanţa, la adresa administraţiei Mazăre. Mişcarea de protest va avea loc în intervalul orar 15.30-18.00.

Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare (FNSP), alături de Asociaţia Civică Pentru Constanţa,  Asociaţia Viitorul pentru Toţi, Centrul pentru Resurse Civice, Asociaţia Elevilor din Constanţa, Consiliul Judeţean al Elevilor Constanţa, Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi – Învăţământ Preuniversitar – Filiala Constanţa şi Fundaţia Clubul Părinţilor Plus D iau parte la manifestaţie.

Protestarii reclamă nerespectarea legii de către aleşii locali, subfinanţarea învăţământului constănţean, abuzurile faţă de elevi şi studenţi, discriminarea femeilor în spaţiul public, distrugerea spaţiului verde al oraşului Constanţa, corupţia, minciuna şi manipularea de la nivelul principalelor instituţii administrative constănţene, acapararea Portului Constanţa de către administraţia publică locală.

Şi primarul din Peştera, Valentin Vrabie, a anunţat pe pagina de Facebook că va participa la protest. „Demnitatea nu se învaţă într-o lecţie, nu se negociază, nu se cumpără ci se deprinde din prima până în ultima clipă a vieţii. Însă nu toţi au învăţat asta….Pentru ca m-am săturat de piesele de teatru ieftine pe care le-a interpretat de-a lungul acestor ani perechea de bufoni Mazăre-Constantinescu, mă solidarizez împotriva abuzurilor care au afectat viaţa de zi cu zi a cetăţenilor acestui judeţ şi voi participa vineri 11 iulie, începând cu ora 15.30, la protestul organizat în faţa Primăriei şi a Prefecturii Constanţa.


Constănţeni adunaţi la protestul de vineri, 11 iulie, faţă de administraţia Mazăre FOTO Mariana Iancu

Protest Constanta Radu Mazăre Nicuşor Constantinescu FOTO Mariana Iancu


Constănţeni adunaţi la protestul de vineri, 11 iulie, faţă de administraţia Mazăre FOTO Mariana Iancu

Protest Constanta Radu Mazăre Nicuşor Constantinescu FOTO Mariana Iancu

Evenimentul la care vor fi prezenţi mii de oameni din tot judeţul este susţinut de:Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare (FNSP), Asociaţia Civică „Pentru Constanţa“, Asociaţia „Viitorul pentru toţi“, Centrul pentru Resurse Civice, Asociaţia Elevilor din Constanţa, Consiliul Judeţean al Elevilor Constanţa, Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi - Învăţământ Preuniversitar, Filiala Constanţa, Fundaţia „Clubul Părinţilor Plus D“, Asociaţia Constanţa Ia Atitudine (ACIA) şi Organizaţia Patronală „Operatorul Portuar“.

Pentru că vreau să fim lăsaţi să trăim în comuna noastră fără să ne pierdem demnitatea, pentru că avem dreptul la respect din partea autorităţilor judeţene, pentru că nu mai accept ca minciuna să fie legea care domneşte in judeţul Constanţa, pentru că m-am săturat de comportamentul abuziv şi iresponsabil al unui clovn preşedinte de partid, pentru toate acestea şi multe altele pe care toţi le ştiţi, eu voi fi acolo. Vă aştept şi pe voi să demonstrăm ca uniţi putem schimba destinul acestui judeţ!“

protest 1
protest 2

Vă mai recomandăm:

Surpriză de ziua lui Mazăre. Caravana Constănţenilor, protest la adresa administraţiei: „Ne vrem oraşul înapoi“

Portuarii reiau protestele. Peste 7.000 de sindicalişti protestează joi pentru „desfiinţarea Republicii Mazăre“

FOTO VIDEO Portul Constanţa, de la proteste la vorbe grele. Sindicaliştii şi Radu Mazăre se acuză reciproc că servesc interesele unor grupuri

Femeie agresată la protestul de la Primăria Constanţa. A îndrăznit să nu fie de acord cu manifestanţii pro Mazăre

FOTO VIDEO Răscoala sătenilor din Peştera împotriva baronului Nicuşor Constantinescu


 

Mai multe - Constanţa

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite