Surpriză de ziua lui Mazăre. Caravana Constănţenilor, protest la adresa administraţiei: „Ne vrem oraşul înapoi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mazăre şi manechinele sale de la Mamaia FOTO A.B.
Mazăre şi manechinele sale de la Mamaia FOTO A.B.

Asociaţia Constanţa Ia Atitudine (ACIA) pregăteşte pentru sâmbătă, 5 iulie, un miting inedit pentru a atrage atenţia asupra problemelor oraşului Constanţa. „Caravana Constănţenilor se doreşte o replică la defilarea carelor alegorice din Mamaia.“, precizează Andrei Popescu, iniţiatorul mişcării.

Caravana Constănţenilor va începe sâmbătă, 5 iulie, la ora 12.00, din dreptul Primăriei Constanţa. De acolo se va deplasa pe următorul traseu: strada Traian, bulevardul Mamaia, strada Mircea cel Bătrân, bulevardul Tomis, bulevardul Lăpuşneanu.

„Punctul final va fi parcul Tăbăcărie, care a fost măcelărit în ultimii ani de primarul de Mamaia şi care riscă să dispară încetul cu încetul. La ora 14.00, în faţa podului din Parcul Tăbăcărie am pregătit o surpriză pentru administraţia Mazăre“, promit organizatorii.

Primarul Radu Mazăre îşi serbează sâmbătă, 5 iulie, ziua de naştere. El împlineşte 46 ani.

Demonstranţii vor protesta faţă de: preţul uriaş al gigacaloriei în municipiul Constanţa, distrugerea spaţiilor verzi, refuzul autorităţilor de a subvenţiona cu 50% transportul în comun pentru elevi. De asemenea, se va trage un semnal de alarmă şi în ceea ce priveşte subfinanţarea culturii şi a obiectivelor culturale, dar şi a lipsei pistelor de biciclişti.

„Nu în ultimul rând, se va puncta starea jalnică în care se află sportul constănţean. Oraşul nostru a fost distrus după 14 ani de administraţie Mazăre. Primarul de Mamaia, bucureştean de origine, a făcut din Constanţa o junglă de beton în care vocea oamenilor obişnuiţi nu mai este auzită.

A venit şi vremea noastră! Îi aşteptăm alături de noi pe toţi cei care s-au săturat să trăiască în Republica Mazăre, pe toţi cei care vor o schimbare“, a declarat Andrei Popescu, preşedintele ACIA. La eveniment vor participa membrii ACIA, reprezentanţi ai elevilor, ai bicicliştilor, ai ONG-urilor de mediu.

Vă mai recomandăm

Portuarii reiau protestele. Peste 7.000 de sindicalişti protestează joi pentru „desfiinţarea Republicii Mazăre“

FOTO VIDEO Portul Constanţa, de la proteste la vorbe grele. Sindicaliştii şi Radu Mazăre se acuză reciproc că servesc interesele unor grupuri

Femeie agresată la protestul de la Primăria Constanţa. A îndrăznit să nu fie de acord cu manifestanţii pro Mazăre

FOTO VIDEO Răscoala sătenilor din Peştera împotriva baronului Nicuşor Constantinescu

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite