Articole scrise de Mariana Iancu

Se împlinește un secol de la nașterea lui Toma Caragiu, actorul care a făcut din râs o armă și din scenă un refugiu.

După două milenii, o echipă de istorici și cercetători au săpat și au pătruns în interiorul celui mai mare tumul din Callatis. Deși jefuit la scurt timp de la realizare, în sarcofagele sculptate specialiștii au mai găsit destul inventar care să spună povestea unei epoci de mult apuse.

În vara anului 1935 era inaugurat, la Mamaia, cel de-al doilea cazinou de pe litoral, de această dată în prezența regelui Carol al II-lea. Nu a trecut mult până când faima lui să treacă granițele, iar vilegiaturiștii să își etaleze costumele de baie din care se dezgolea din ce în ce mai mult trupul,

Convingerile politice ale lui Ioan Slavici l-au trimis de multe ori de partea cealaltă a istoriei, într-o perioadă grea pentru țară, înaintea înfăptuirii României Mari. A fost acuzat toată viața, mai întâi de autoritățile austro-ungare, apoi de cele românești, că este trădător.

La Cazinoul din Constanța nu s-au făcut doar baluri și s-au năruit averi. Aici s-a și spionat, atât în timpul Siguranței, memorabilă fiind imaginea cu Mihail Moruzov, părintele primului serviciu secret din România, pe faleza Constanței, cât și în perioada comunistă.

Presa vremii scrie că, la un an după inaugurarea Cazinoului, primarul Constanței, Titu Cănănău, Mița Biciclista și avocatul Vasile Mielescu au încins o partidă de ecarte. Edilul a petrecut și zilele următoare în satul Mamaia alături de Mița Biciclista și de mulți alți prieteni veniți din București.

Românii și bulgarii au împărțit coasta de argint a Mării Negre, iar Regina Maria și-a lăsat într-un loc inima și în altul sufletul. Acum, popoarele de la nord și de la sud de Dunăre se bat pe turiști.

În urmă cu 115 ani, în zi de mare sărbătoare pentru români, Adormirea Maicii Domnului, dar și Ziua Marinarilor, pe faleza Constanței a fost inaugurată mai mult decât o clădire, s-a deschis o poveste.

Stelian Tănase, scriitor, istoric și martor direct al evenimentelor din decembrie 1989, vorbește deschis pentru „Weekend Adevărul“ despre pactul dintre Iliescu și vechile structuri de putere. Cu detalii inedite și o memorie vie, Tănase descrie un Ion Iliescu secretos, temător și lipsit de viziune.

La una dintre cele mai vestite crame ale României, situată între Dunăre și Marea Neagră, vin mii de turiști străini și români pentru asculta povești despre ținutul dobrogean.

Teodor Baconschi, diplomat, scriitor și fost ministru de Externe, analizează rolul istoric al lui Ion Iliescu fără menajamente. Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, el vorbește despre „comunismul cu față umană“, pactul cu nomenclatura și vina morală din spatele tranziției lente și dureroase.

Sub soarele arzător al litoralului românesc, salvamarii veghează tăcuți și vigilenți la granița dintre distracție și pericol. Între valuri imprevizibile, neglijența turiștilor și epuizarea din sezonul estival, acești gardieni ai mării duc o luptă nevăzută pentru viețile altora, zi de zi.

Cristian Cealera s-a născut printre rămășițele vechiului Tomis, oraș multicultural. Când a crescut, a iubit acest oraș și s-a îndrăgostit de fiecare piatră, de fiecare cotlon al străzilor care duc spre mare. Acum, bucuria sa o împărtășește cu turiștii.

Într-o perioadă în care plimbarea înseamnă să mergi cu telefonul în mână, istoricul Cristian Cealera face tururi ghidate prin orașul vechi și le arată turiștilor ce se ascunde dincolo de zidurile caselor pe lângă care mulți trec nepăsători, cine sunt înaintașii noștri.

Dacă pentru scriitori un sejur la Neptun era o vacanță, pentru copiii lor, care-i însoțeau, era libertatea. Aici mâncau ciocolată chinezească pe săturate, beau un Pepsi, se bălăceau în piscina de la Amfiteatru sau ascultau muzică străină la discotecile pe valută din stațiune.

Neptunul n-a fost doar stațiunea unde veneau comuniștii să se relaxeze sau unde turiștii străini erau tratați regește. A fost și locul unde veneau, vară de vară, zeci de scriitori români să viseze sau să scrie opere nemuritoare. Amintirile lor au rămas în fiecare ungher al Casei Scriitorilor.

Krikor Zambaccian a fondat prima consignaţie de artă din țară, Romarta, și a deschis porțile propriei case publicului, transformând-o în muzeu, după ce a colecționat opere valoroase toată viața. Ironic și tulburător, destinul i-a luat vederea în ultimii ani, lăsându-l orb în fața lumii.

În fiecare seară, pe faleza Constanței, o tânără diafană, parcă desprinsă din orchestra lumii, cântă la vioară vals, tangou sau muzică dance. Trecătorii se opresc vrăjiți și, pentru o clipă, fac parte din povestea ei.

Pe muzica filmului „Pirații din Caraibe“ sau doar a valurilor, rând pe rând navele de croazieră încărcate de turiști părăsesc Portul Tomis într-o aventură pe mare.

A spălat puntea, dar a dus și nava prin furtună. A iubit și a suferit deopotrivă. Irina Constanziu-Vlassopol a rămas o legendă pentru marinari, însă pentru comuniști a fost doar o pensionară. Prima femeie ofițer din Marina Comercială Română a murit în anonimat.

Pe faleza Constanței au trecut artiști și muzicieni, tineri și bătrâni, români și străini. Cu toții au luat ca amintire o părticică din vechiul Tomis și i-au dat la schimb ceva din sufletul și talentul lor.

Anul acesta s-a împlinit un secol de la nașterea celui care a reușit să transforme, măcar pentru perioade limitate de timp, „Generația cu cheia la gât“ în „Generația cireșarilor“.

Slava Cercheză din Dobrogea de Nord nu este doar o comună, ci o lume în miniatură a unei Rusii de altădată, a creștinilor ortodocși ruși de rit vechi care au ajuns pe aceste meleaguri în urmă cu mai multe secole în căutarea unui loc unde să-și poată păstra credința.

Dacă Adrian Păunescu a fost idolul generației în blugi, fiul său, Andrei Păunescu (56 de ani), reușește să strângă laolaltă, chiar și acum, mii de oameni care visează, măcar pentru o seară, să facă o viață mai bună.

Cenaclul Flacăra a fost mai mult decât un spectacol, a fost un fenomen. Un loc unde o întreagă generație a tinerilor în blugi a visat la libertate și a învățat despre trecutul îngropat de comuniști.

Orice copil a alungat monștrii nopții strângând la piept o jucărie. O minge, o păpușă, o mașinuță erau darul pe care orice copil i l-a cerut lui Moș Gerilă sau Moș Crăciun.

Blestemat și adulat deopotrivă, comparat când cu un dric, când cu o matahală împopoțonată, bombardat în război sau abandonat de autorități, Cazinoul din Constanța spune povești de peste un secol.

Vreme de peste trei secole, la Cotroceni s-au luat cele mai importante decizii pentru țară: fie că a fost mănăstire, locuință princiară sau sediu oficial al Președinției României. Fiecare epocă și-a lăsat asupra sa amprenta.

În anul 1990, România se lepăda de comunism. Generații la rând nu învățaseră nimic despre partidele istorice, despre făuritorii Marii Uniri sau despre elita intelectualității care a înfundat temnițele comuniste sau despre martirii care au murit în lagărele Canalului Dunăre-Marea Neagră.

La câteva zile după ce s-a sfârșit războiul în Europa, lumea visa la vremurile tihnite și fericite din perioada interbelică și învăța să trăiască din nou.

Capitularea Germaniei hitleriste la 8 mai 1945 nu avea să aducă pacea mult visată în lume. Dramele erau departe de a se încheia, iar războiul să devină istorie. În spatele frontului și în lagăre se murea de boli, de foame și de muncă grea.

Dacă bunicii și părinții noștri petreceau ziua de 1 Mai la serbări câmpenești sau defilând pe bulevardele orașelor, astăzi, unii primesc o mini-vacanță cu ieșiri la iarbă verde, alții aleg partyuri scumpe în cluburi de pe litoral.

Țara Năsăudului este povestea lui Ion și a Anei, a Pădurii spânzuraților. Tot aici s-au țesut firele de tort ale lui George Coșbuc, iar sania încă zboară pe ulița copilăriei.