Articole scrise de Mariana Iancu

O școlăriță cu șorț pepit și guler alb, de dantelă, intră timid pe poarta pensionului. Acesta va fi universul său vreme de câțiva ani. Aici va învăța franceză și italiană, istorie și geografie, dar și latină și croitorie. Aici va fi pregătită pentru viață. Tot aici i se vor da lecții de bune maniere

Ciclul menstrual a rămas un subiect tabu în societatea românească. Copilele află de schimbările care au loc în corpul lor nu de la părinți sau de la școală, ci de pe social media.

Dacă bărbații au scris istoria în prima linie a frontului, femeile au luptat în spatele lui: grupate în asociații, doamnele au îngrijit soldații răniți și au avut grijă de educația copiilor orfani.

Au fost vremuri când doar bărbații puteau vota, iar polițist, magistrat sau aviator erau profesii destinate exclusiv lor. După ce elita feminină a secolelor trecute a luptat pentru aceste drepturi, treptat, ei și ele au pornit umăr la umăr prin viață.

Acuzate de vânzare de lemne de pe moșie, de trădare de patrie sau de relații cu legațiile străine, artistele au înfundat pușcăriile în perioada comunistă alături de „dușmancele poporului“. Pentru multe dintre ele, eliberarea a însemnat doar o trecere de partea cealaltă a gratiilor.

Chinurile și tortura comunismului nu le-au cunoscut doar cele care au luptat activ împotriva sistemului, ci și artiste care doar au fost bănuite că ar avea simpatii antisistem sau care făceau parte dintr-un anturaj nepotrivit rigorilor PCR.

În Balta Brăilei, o echipă formată din istorici și arheologi a descoperit scheletele mai multor deținuți politic care au muncit, au suferit și au murit în lagărul de muncă din perioada comunistă. Campania de săpături se desfășoară doar din donații.

Cruzimea torționarilor de la Salcia, din Balta Brăilei, care ajunseseră să profaneze și cadavrele, i-a speriat și pe șefii lor din M.A.I. Un întreg loc de cadre și de brigadieri a fost condamnat la pedepse grele, câțiva primind muncă silnică pe viață.

Scriitorii l-au zugrăvit mai frumos pe Camil Ressu decât au făcut-o criticii de artă de-a lungul timpului. În picturile lui, ogorul reavăn miroase a ploaie, se simt răcoarea pădurilor neumblate și adierea apelor. La el, țăranul rămâne autentic: „trudit, prost hrănit, osos, temător“.

Acum, cărțile sunt la discreție în orice librărie, la orice bibliotecă și în mediul online, dar au fost și perioade în care acestea nu erau accesibile oricui. Copiii din lumea satului nu aveau acces la biblioteci și adormeau cu povești inventate de bunici sau își inventau propriii eroi.

În perioada comunistă, scriitorii au scris pe ascuns. Scrierilor lor erau în mai multe exemplare pentru ca, în cazul în care Securitatea confisca unul dintre ele, restul să poată fi duse peste graniță, unde să fie publicate. Altele au rămas în sertar, până la căderea comunismului.

Cărțile au fost semne ale puterii în orice veac. În perioada comunistă, mii de titluri au fost arse, distruse, interzise sau ascunse la fondul secret. Nici generațiile recente nu au dovedit că au învățat ceva din lecțiile istoriei...

A ajuns la Festivalul de la Mamaia la încurajarea Mihaelei Runceanu și de atunci a rămas unul dintre cei mai îndrăgiți cântăreți de muzică ușoară ai anilor ’80.

Otto Fülop (94 de ani) este ultimul supraviețuitor al Holocaustului din Bucureşti, iar coșmarul trăit în lagărele naziste îi este amintit mereu de numărul încă scris pe braț, B 14849.

Expresia „ninge ca în povești“ nu o înțelege decât călătorul care ajunge într-o iarnă la Harghita Băi, în tărâmul urșilor bruni, al căprioarelor și al acvilelor de munte. Din cer cad fulgi mari, pufoși, care ți se pun pe haine și pe suflet.

Un tânăr evreu, școlit la Viena, s-a înrolat voluntar în Războiul de Independență, conflictul ruso-turc în urma căruia Dobrogea a revenit în granițele României.

„Weekend Adevărul“ vă spune povestea unui român bucovinean care a fugit pe Dunăre, cu o saltea pneumatică, a fost prins de Miliția iugoslavă, și, după șase săptămâni trimis în țară, unde a intrat pe mâna grănicerilor și apoi condamnat la opt luni de închisoare.

Cele mai multe cazuri de tentativă sau de trecere frauduloasă au avut loc la frontiera cu Republica Socialistă Federativă Iugoslavia, însă și orașele Constanța și Tulcea au fost alte porți spre libertate ale celor care cutezau să spere.

Dorința de a ajunge într-o țară civilizată era, pentru mulți români, mai mare decât frica de a fi prinși, împușcați sau de a ajunge în închisoare. Cei mai curajoși au deturnat avioane.

Libertatea se câștiga greu în comunism. În vreme ce unii români se temeau să şi spună bancuri cu Ceaușescu și ascultau Europa Liberă în surdină, alții făceau planuri minuțioase de a fugi din lagărul comunist, un perimetru bine îngrădit cu legi și sârmă ghimpată.

Dacă vara orașul de la malul Mării Negre era sinonim cu vacanța, iarna, urbea părea pustie. Dar, de după draperiile de brocart care cădeau leneșe la ferestrele caselor somptuoase, aristocrația constănțeană se întâlnea în lunile decembrie și ianuarie la baluri mascate, serate și ceaiuri dansante.

În perioada interbelică, românii cu averi au prins gustul petrecerilor dintre ani. Revelioanele glamour, cu baloane și confetti, stropite cu șampanie din cea mai fină, au dispărut odată cu venirea comunismului.

Românii care au ieșit în stradă în Decembrie 1989 nu știau ce-i aia o revoluție. Învățaseră doar la istorie despre ea. Nici nu aveau certitudinea că fiecare strigăt al lor de libertate se va uni cu cel al altora de lângă ei și împreună vor reuși să dea jos un regim.

Dacă statul român, prin legile adoptate de autorități, a hotărât că obținerea certificatului de revoluționar pentru unele persoane se poate face doar într-o anumită perioadă, același stat a dat o lege prin care s-au inventat revoluționarii „cu rol determinant“.

Ideea reeducării a prins în toate regimurile totalitare. Guvernanții care veneau la putere și voiau să scape de oponenți îi anihilau în mod direct sau îi trimiteau în lagăre de muncă sau în închisori, fie că vorbim de intelectuali sau de țărani, de legionari sau de comuniști.

Istoricul Marius Oprea a explicat într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“ că, spre deosebire de comunism, când nu puteai să îți exprimi în mod liber opiniile, în prezent, dacă nu ai discernământ și o cultură a faptelor, lași influencerii să aleagă pentru tine.

Eugen Sechila, garda de corp a lui Călin Georgescu, care a fost săltat de ofițerii de la Crimă Organizată în drum spre aeroport, a explicat pentru Adevărul de ce voia să plece din țară.

Istoricul Adrian Cioroianu explică într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“ cum de s-a putut ca, în secolul XXI, oamenii încă să mai creadă în mistere și teorii ale conspirației și un discurs în care politica să fie înlocuită de Dumnezeu să prindă atât de bine.

Călin Georgescu, rupt din partidul AUR, vine din urmă cu un bogat bagaj de simpatii legionare și totalitare, în nenumărate rânduri manifestându-și afinitatea față de Ion Antonescu și Corneliu Zelea Codreanu.

La primele alegeri libere de după Decembrie 1989, votul nu mai era obligatoriu, însă românii s-au încolonat cuminți și s-au dus să-l voteze, în mare majoritate, pe Ion Iliescu, tovarăș de frunte pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, deși tot ei strigaseră, sub gloanțe, „Jos comunismul!“

Democrația noastră este fragilă, așa cum era în urmă cu 35 de ani. Dacă în prezent campania electorală se duce la televizor, la radio, pe stradă, dar mai ales în mediul online, politicienii de acum 35 de ani aveau de înfruntat cenzura instituită de neocomuniști.

Un călugăr grec pripășit în Țara Românească în vremuri tulburi ne-a lăsat moștenire una dintre cele mai de preț bijuterii arhitecturale și religioase, Biserica Stavropoleos. Lăcașul de cult a supraviețuit cutremurelor, incendiilor, războaielor, dar și comunismului.

Pe colinele molcome ale Moldovei, la limita dintre județele Neamț și Iași, pe teritoriul comunei Butea, se ascunde în pădure o bijuterie arhitecturală unică: un castel neogotic ale cărui ziduri au rezistat în ciuda războaielor, invaziei sovietice, incendiilor și comunismului.