Articole scrise de Mariana Iancu

Odată cu trecerea veacurilor, Paștele a însemnat pentru bucureșteni mai mult decât ouă roșii, o lumânare aprinsă și o masă în familie. Muzeograful Ionuț Alexandru Banu de la Muzeul de Artă Populară „Dr. Nicolae Minovici“ povestește pentru „Weekend Adevărul“ cum sărbătoreau Învierea Domnului elita.

În vreme de pace sau de război, săraci sau bogați, tineri sau bătrâni, bucureștenii au sărbătorit în fiecare primăvară miracolul Învierii, fie că pe masă au avut un ou roșu și o bucată de pască sau friptură de miel și cozonaci.

Pentru unii, Paștele a fost, în copilărie, mai ales joc și mirare – ouă roșii, haine „de duminică“ și o solemnitate greu de înțeles. Pentru alții, maturitatea a adus întrebări incomode despre sensul credinței și despre felul în care ea este transmisă mai departe, uneori formal, alteori autentic.

Scriitorul și preotul Gala Galaction ne-a lăsat una dintre cele mai frumoase descrieri ale Sfântului Mormânt de la Ierusalim.

Cândva, Floriile însemnau începutul unei pregătiri lăuntrice – împăcare, reînnoire, ritualuri purtate din generație în generație. Azi, sărbătoarea a rămas mai mult un prilej de ospăț: peștele a luat locul postului.

De 85 de ani, sovieticii au ascuns adevărul despre masacrul de la Fântâna Albă. Au sădit copaci pe locul unde românii care voiau să vină în Regat au fost uciși, au ascuns arhivele, iar de curând istoria a fost mistificată grosolan.

În urmă cu 85 de ani, plaiurile frumoasei Bucovine de Nord au sângerat adânc. Mii de români care au încercat să treacă granița în România au fost împușcați. Morți și unii doar muribunzi, copii și bătrâni, femei și bărbați au fost aruncați în gropi comune.

Andreea Bănesaru este singura fată din formația de acrobație aerienă „The Hawks of Romania“ („Șoimii României“). A învățat să zboare înainte să știe să conducă o mașină, iar acum desenează pe cer și face acrobație în aer, fiind și instructor de zbor pentru alți oameni.

Mihail Kogălniceanu, mica așezare dobrogeană situată pe drumul care leagă orașul Constanța de Hârșova, a păstrat mai multe amintiri ale germanilor decât ale americanilor care au fost cantonați în baza militară. După plecarea lor din localitate, s-au țesut legende.

Visul lui Ioan Borcea, cel care a făcut primele studii de oceanografie în România, a supraviețuit unui război mondial, Magistralei Albastre, dar era să dispară din peisaj din cauza nepăsării românilor.

În perioada comunistă, copiii considerați a fi nerecuperabili erau ascunși în căminele-spital care funcționau în mai multe județe din țară. Mulți dintre ei mureau din cauza condițiilor în care trăiau, a malnutriției grave și a lipsei asistenței medicale.

De aur sau tinichea, trifoi sau coșar, floare sau libelulă, legat cu un șnur împletit dintr-un fir alb și unul roșu, fără el nu poate începe primăvara. Toate fetele îl poartă la mână, în piept, la gât sau în suflet an de an, apoi îl dăruiesc naturii.

Ștefania Mărăcineanu, cercetătoare în laboratoarele lui Marie Curie și fondatoare a primului laborator de radioactivitate din România, a crezut până la sfârșitul vieții în marea sa descoperire: aceea că poate aduce ploaia pe pământ.

Pe vremea când în Groenlanda trăiau doar eschimoși, un român a făcut mai multe expediții în ținutul ghețurilor. Constantin Dumbravă a supraviețuit iernii polare, a trăit alături de eschimoși, întorcându-se acasă cu un film documentar despre viața acestor oameni care trăiau în sălbăticie.

Mateiu Caragiale și-a căutat toată viața înaintași aristocrați, celebri, dar nu a realizat că adevărata avere era lângă el: tatăl său. Și-a desenat blazoane și embleme aristocrate, dar nu a realizat că opera tatălui său este mai valoroasă decât orice stindard nobiliar.

Venezuela, vestită pentru rezervele sale de petrol, a fost teatrul unui război permanent dintre marile puteri ale lumii.

Constantin Ciolacu și-a trăit toată viața în pustiul Bărăganului și a văzut cum oamenii smulși din căminul lor de regimul comunist își clădesc cu mâinile goale case din chirpici.

Crăciunul pe rit vechi n-a însemnat doar colinde și bucate alese pe masă. În istoria lipovenilor sau a ucrainenilor au fost sărbători presărate cu drame, cu urgii ale naturii, dar și cu magie.

În saloanele poleite, printre parfumuri grele și evantaie fluturate discret, balul era scena unde societatea își juca marile conveniențe. Aici se făceau alianțe, se încheiau căsătorii și se învăța, pas cu pas, cum trebuie să arate o viață „potrivită“

Când dulce, când amar a fost gustul ciocolatei românești. De la apariția primului atelier unde boabele de cacao au fost amestecate cu unt și cu migdale sau rom până când ciocolata a devenit marfă de contrabandă, mai multe generații și-au îndulcit copilăria cu acest produs de culoare neagră sau albă.

Vine o perioadă grea pentru orice creștin: românul vrea să aibă pe masă din toate, așa cum a moștenit el din strămoși. Numai că, dacă mâncăm din toate aceste preparate la o singură masă, organismul nostru intră într-o stare de suprasolicitare metabolică.

Împăratul basmelor n-a existat. A existat doar un copil care a ascultat povești ale poporului român despre zmei și balauri, despre împărați și împărătese, despre balauri și muma pădurii, despre Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana.

Dezrobirea romilor nu a început în momentul în care au fost adoptate legile în Țara Românească și Moldova. Goi, fără să știe carte, obligați să stea mulți ani în locul în care i-a prins dezrobirea, de grumazul lor au fost prinse alte lanțuri, mai grele.

În urmă cu 170 de ani, romii au fost eliberați de domnul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, după mai bine de patru secole de robie în care au îndurat chinuri și torturi care contraziceau orice morală umană sau creștinească.

Cât timp vor exista Humuleștii și Ozana și Cetatea Neamțului, va exista o poveste. Povestea unui copil cu părul bălai care a furat cireșe, a zbughit-o la scăldat sau a avut de-a face cu „calul bălan“.

Într-o epocă în care măsura unei femei se cântărea în dibăcie culinară, retetarul românesc a început să se scrie nu în bucătării boierești, ci în paginile unor volume care au transformat arta gătitului într-un act de identitate.

Copiii nu au astâmpăr, se învârtesc pe lângă ghetuțele şterse de noroi și se întreabă dacă sunt suficient de curate în așteptarea lui Moș Nicolae. Știu că n-au fost tocmai cuminți, dar mai știu din anii trecuți că moșul e bun, așa cum e și Moș Crăciun.

Omenirea a avut întotdeauna nevoie de zei, de divinități, de legende. Cel mai legendar personaj al Dobrogei rămâne Sfântul Apostol Andrei, unul din cei 12 apostoli ai lui Iisus Hristos şi despre care se spune că a adus creștinismul pe aceste meleaguri.

Mihail Sadoveanu a fost un geniu în literatura română, dar în spatele scriitorului a fost doar un om. În comunism, regim pe care l-a glorificat, a trăit ca un burghez, fără să aibă nimic de-a face cu ideologia maselor.

În inima pustietății Bărăganului, printre colibele acoperite cu stuf și drumurile tăiate în praf, Corneliu Coposu și-a trăit una dintre cele mai tăcute pedepse ale comunismului: libertatea sub pază.

Grigore Alexandru Ghica, ultimul domn al Moldovei, a visat la unirea principatelor cu mult timp înaintea lui Alexandru Ioan Cuza și, puțin câte puțin, a sădit în inimile moldovenilor ideea de unire a tuturor celor care vorbeau aceeași limbă și se închinau la același Dumnezeu.

În perioada comunistă, județul Brăila se lăuda, pe lângă marii coloși industriali, cu un teren agricol de invidiat, având și cea mai mare suprafață irigată. Ziua Recoltei era perioada din an în care țăranii puneau furca în cui, tractoarele se opreau la capăt de rând și toată lumea petrecea.

Țăranul român și-a iubit pământul dintotdeauna. Pentru el s-a răsculat, și-a dat viața și l-a lăsat moștenire urmașilor. După ce au venit la putere comuniștii, i s-a luat tot: a rămas fără pământ, fără uneltele cu care să-l lucreze și fără animalele de la jug.