Foto Cum clocotea Capitala pe caniculă în urmǎ cu peste jumătate de secol: „Trotuarele dogoreau la 60 de grade. La ștrand, lumea se luptă pe un metru de apă”
0Bucureștenii au trecut de-a lungul timpului prin numeroase veri de coșmar din cauza caniculei, însă au găsit refugii în ștranduri, păduri și parcuri, atunci când străzile orașului deveneau insuportabil de încinse. Povestea celui mai vechi ștrand a fost marcată de un episod tulburător.
Canicula din timpul verii a fost, de-a lungul timpului, una dintre cele mai mari probleme de sezon ale locuitorilor Capitalei.
Cu mulți ani înainte ca aerul condiționat să devină un aliat obișnuit împotriva temperaturilor de peste 40 de grade, pădurile din jurul orașului, parcurile, apele Dâmboviței, lacurile, piscinele și ștrandurile erau considerate cele mai utile locuri de refugiu împotriva temperaturilor extreme.
„Destinul estival al bucureșteanului e același: să trăiască cu soarele arzător deasupra capului și cu asfaltul parcă de jăratec dedesubt. Pentru a smulge câteva ceasuri măcar acestei existențe toride, citadinul caută un refugiu de răcoare în parcurile din jurul Capitalei, dar mai cu seamă la ștrandurile ivite ca o binefacere în marginile Capitalei”, informa Realitatea Ilustrată în 1939.
Apele Capitalei, prea murdare pentru a fi căutate în timpul caniculei
În anii ’20, autoritățile atrăgeau frecvent atenția localnicilor că lacurile din București și apa Dâmboviței nu erau deloc potrivite pentru scăldat.
„În ceea ce privește lacurile de la periferia Capitalei, recunosc că nu numai că nu sunt atrăgătoare, fiind murdare și adeseori mocirloase, dar ele, prin abundența papurei și a ierburilor, sunt și periculoase, chiar și pentru aceia care știu să înoate. Râul Dâmbovița, de asemenea, nu este, prin trecerea-i prin București, decât un canal murdar și, chiar de ar fi curat, dat fiind micimea și lipsa sa de adâncime, tot nu ar fi de vreun folos pentru scăldat”, informa ziarul Dimineața, în vara anului 1925.
Atunci, Capitala avea doar 4–5 piscine, aproape toate, cu excepția celei din Grivița, înșirate de-a lungul Dâmboviței, accesibile localnicilor din cartierele apropiate și, uneori, doar bărbaților.
Prima zi de ștrand în Capitală a făcut trei victime
Abia în anii ’30 ștrandurile din Capitală au început să devină populare. Cel mai vechi dintre ele, Ștrandul Kiseleff (numit ulterior Tineretului), a fost inaugurat în vara anului 1929, după ce a fost amenajat în mai puțin de două luni. În prima zi, mii de oameni au venit la ștrand, însă trei dintre ei au murit.
„Bazinul cu apă proaspătă a făcut ca bucureștenii, persecutați de căldură în ultima vreme, să aștepte cu nerăbdare deschiderea ștrandului. Duminica, încinsă de arșiță, a fost o zi nimerită pentru debut, într-un ștrand ce oferea, în afară de apă, tot felul de agremente. O lume imensă s-a grăbit, încă de dimineață, să ocupe cele 2.000 de cabine. Pe la amiază s-a întâmplat prima victimă. Un tânăr s-a aruncat în apă de pe trambulină și nu s-a mai ridicat la suprafață decât târziu – fără viață. Spre seară, alt accident mortal, în persoana unui militar. Și ceva mai târziu, alt tânăr înecat al cărui cadavru n-a fost încă pescuit”, informa ziarul Dimineața, în iulie 1929.
O parte din vină o aveau șefii ștrandului, care nu au împiedicat aruncările în apă, deși cantitatea era insuficientă. Însă presa relata că victimele erau, la rândul lor, lipsite de experiență. Două dintre ele nu știau să înoate, iar a treia a plonjat în cap, lovindu-se de beton, neștiind că apa bazinului avea mai puțin de doi metri adâncime.
Ștrandurile i-au cucerit pe bucureșteni
În anii următori, alte ștranduri și piscine au fost deschise în Capitală, devenind tot mai populare, în special în zilele caniculare. Numeroși localnici le considerau un aliat obișnuit împotriva caniculei și locurile care făceau vara mai suportabilă în Capitală.
„Ne amintim că la apariția celui dintâi ștrand, numai cu câțiva ani în urmă, o adevărată campanie a fost dezlănțuită în numele moralei ultragiate și al altor zeități sacre, dar, cu timpul, până și cei mai înverșunați vrăjmași ai ștrandului s-au încredințat că niciun manual de morală nu poate întreține mai sănătos corpul omului, ca elementele cu adevărat divine: apa, soarele, lumina. A le interzice înseamnă a săvârși un atentat, a le înlesni înseamnă a face o operă de civilizație. De altminteri, graba cu care mulțimea bucureșteană s-a familiarizat cu această desfătare sănătoasă dovedește cât de mult corespunde unei adevărate nevoi populare”, informa Realitatea Ilustrată în 1939.
Până la urmă, și cei mai sceptici bucureșteni în privința ștrandurilor păreau să le recunoască importanța, informa presa interbelică.
„Mii de oameni s-au îndreptat spre ștrandurile cu apă încropită ale Bucureștiului. Acolo, de-a valma, tineri și bătrâni se luptă pentru un metru pătrat de apă, pentru un metru pătrat din suprafața lacului, unde să-și ascundă trupul pârjolit de soare. Întâlneai ieri la ștranduri oameni pe care niciodată nu ai fi crezut că îi vei vedea acolo. Cucoane care credeau că ștrandul e pentru copii, bătrâni pe care îi întâlnești pe stradă în haine negre și alți cetățeni pentru care scăldătoarea aceasta modernă e un loc de reuniune nu prea serioasă și-au lăsat, alături de ștaif și cravată, părerile acasă și s-au refugiat, goniți de caniculă, spre locurile pline de trupuri goale, unde abia găseai o palmă de apă liberă”, nota ziarul România - Capitala, în 1939.
Verile cumplite din trecut
În trecut, alături de ștranduri, pădurile din jurul Capitalei deveneau locuri de refugiu pentru localnicii copleșiți de căldură.
„Canicula de ieri a fost mai tare decât apa ștrandului, decât sticlele de limonadă și decât toate băuturile răcoritoare. O parte dintre cetățeni au luat cu asalt autobuzele, îndreptându-se spre pădurile de la marginea Capitalei. Acolo, îmbrăcați ca la baie, numai în chiloți și tricou, alții doar în cămașă — erau întinși pe iarba uscată, cu roiul de muște și musculițe care le dădeau târcoale. Privindu-i, e imposibil să nu-ți vină în minte alte imagini, care redau scene din timpul refugiului, când populația, înspăimântată, părăsește orașul, îndreptându-se unde vede cu ochii, de teamă atacurilor vrăjmașe”, informa „România - Capitala” în 1939.
Cei rămași să înfrunte căldura se adăposteau în locuințe, lăsând pustii străzile și trotuarele orașului. Presa anului 1939 descria în mod sumbru valul de căldură care lovise Capitala în vara anului 1939.
„Încă o zi de dogoare, de arșiță cumplită, a încins Capitala, înfierbântându-i zidurile, asfaltul și făcând pe bucureșteni să trăiască ceasuri de adevărat infern. Căldurile au început să crească odată cu revărsatul zorilor. Mercurul nu a încetat să se ridice nicio clipă, iar pe la prânz, când trotuarele dogoreau ca niște cuptoare, termometrele arătau 60 de grade. Calea Victoriei, cât e de lungă și animată de obicei, a fost aproape toată ziua pustie. Bulevardele, toate, au stat goale, triste și dezolante sub ochiul de foc al soarelui. Din când în când, câte unul sau doi pietoni înotau disperați prin valurile de căldură. Tramvaiele au circulat — aproape goale — și ele, ca străzile pe care le străbăteau. Unde au dispărut oamenii?”, informa România - Capitala în 1939.
Animale, victime ale căldurii și ale ignoranței oamenilor
Alături de oameni, numeroase animale aveau de suferit de pe urma arșiței. „Caii cad adesea lați pe caldarâmul încins, ca niște fripturi uriașe pătrunse de căldură. Dacă nu mor, e pentru că îi readuce pe scheleticele picioare o găleată cu apă zvârlită în grabă și puțină lăsare de sânge”, informa publicația.
În toiul zilei, pe străzile capitalei puteau fi văzuți urși purtați în lanțuri, într-o stare la fel de tragică.
„În zilele acestea cu soare infernal, nici zlătarii nu s-au sfiit să poarte alte fantome, care amintesc de o speță cu viață sălbatică știută în păduri. Urșii zlătarilor sunt de piele și os, cu blana râioasă, năclăită de sudoare, mergând în două labe, ferindu-le pe cele din față de pietrele încinse. Mor și ei adesea, jucând siliți de tobă, bâtă și belciug”, arăta presa anului 1939.
Doar păsările, care se ascundeau în timpul zilei, păreau ceva mai ferite de canicula în zilele cele mai toride ale Capitalei.
Se încarcă comentariile...
