„Hai, repede, că s-a băgat!” Mărturii din arhivele Securității despre cozile interminabile din comunism: oamenii veneau cu scăunele

În comunism, oamenii veneau cu scăunele și se așezau la coadă pentru carne încă de la 7 dimineața. După aproape zece ore, la Turda erau aproximativ 300 de persoane, iar carnea încă nu se găsea pe raft. La Dej, muncitorii își lăsau uneltele când auzeau că au sosit gogoșari. Scenele sunt consemnate în documentele Securității din 1980, alături de mărturii despre rafturi goale și lipsa zahărului, cartofilor și zarzavatului.

Cozile din comunism începeau de la primele ore ale dimineții foto: Arhivă, adevărul

Documente din arhivele Securității arată cum arăta aprovizionarea în România anului 1980. În România comunistă, o simplă veste despre sosirea unor alimente putea schimba programul unei zile întregi. Dacă „se băga” carne, zahăr, cartofi sau legume, oamenii lăsau ceea ce făceau și plecau să prindă un loc la coadă.

„În ciuda reportajelor triumfaliste din presa oficială, în care pământul era exploatat cu mijloace tehnice moderne, agricultura era, în realitate, Cenuşăreasa economiei româneşti. Nimic surprinzător, deoarece majoritatea fondurilor erau direcţionate în industria grea. Practic, agricultura era marcată de lipsa investiţiilor, a pieselor de schimb şi a combustibililor, de penele de electricitate, de nepăsare şi de decizii proaste”, arată Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității-CNSAS, într-o postare pe Facebook.

Rapoartele descriu lipsuri repetate de alimente, cozi de sute de persoane și oameni care își petreceau ore întregi încercând să cumpere produse de bază.

Coada la carne începea de la 7 dimineața

La Turda, situația aprovizionării devenise o problemă cotidiană. Într-o informare din 17 octombrie 1980, Securitatea consemna că în oraș se resimțea „o lipsă acută” de zahăr, dar și de carne, cartofi și zarzavaturi.

Pe 16 octombrie, la o măcelărie din Turda, Micro II, oamenii au început să formeze rândul pentru carne de porc încă de la ora 7 dimineața. Mulți veniseră pregătiți să aștepte ore întregi și își aduseseră scăunele.

La ora 16.30, carnea încă nu fusese pusă în vânzare, iar în fața magazinului se aflau aproximativ 300 de persoane. Situația a devenit tensionată atunci când muncitori de la Șantierul de construcții, veniți de la serviciu, au încercat să intre în fața celor care așteptaseră de dimineață.

Coadă la carne în comunism foto: arhivă, adevărul

Potrivit raportului, au avut loc îmbrânceli, certuri și proteste. Unii oameni au fost scoși din rând, iar atmosfera a devenit atât de agitată, încât un profesor pensionar, împins afară din coadă, a început să înjure conducerea comerțului.

„Se contraziceau foarte agitați că degeaba se face rând de dimineață de către pensionari, deoarece cei care lucrează din greu, după program, nu mai pot ajunge la carne. S-au îmbrâncit între ei, încât unii au fost scoși din rând și strigau nemulțumiți. Un profesor-pensionar, fiind împins afară din rând, a început să înjure conducerea de la comerț, că de ce se aduce carne de porc numai de momeală, dacă tot nu pot asigura cerințele”, arată documentele.

Sute de oameni așteptau și seara

Problema nu se rezolva odată cu lăsarea serii. La măcelăria din centrul orașului Turda, la ora 21.00, se afla încă un rând de aproximativ 200 de persoane. Oamenii erau nemulțumiți de cei care încercau să intre în față și „zbierau întruna”, potrivit documentului.

Printre cei care așteptau se afla și șeful forțelor de muncă din Turda. Acesta îi spunea unui informator al Securității: „N-am ce face, stau la rînd de la orele 16 și uite este ora 21 și mai am în față peste 100 de persoane”, spunea acesta.

Singura speranță era că va ajunge să cumpere cele două kilograme de carne permise unei persoane. „Noroc că se dă numai 2 kg carne de persoană și sper ca să-mi ajungă și mie. Nu pot rămîne fără carne, chiar dacă stau pînă dimineața, întrucît am familie numeroasă care cere de mîncare”, declara acesta.

Coadă în comunism la alimente FOTO: arhivă, adevărul

„Rafturile sînt goale, nu ai ce cumpăra”

Nu era vorba doar despre carne. În aceeași perioadă, o muncitoare de la Șantierul 2 Construcții Turda relata, potrivit informatorului „GIURGIU”, că găsise cartofi cu 5 lei kilogramul în piață, în condițiile în care cartofii se găseau foarte greu.

„Nu este nici zahăr la nici o prăvălie, rafturile sînt goale, nu ai ce cumpăra. Azi-mîine nu mai avem din ce trăi”, spunea femeia.

În aceeași informare apare și problema scumpirilor de pe piață. Oamenii constatau că produsele deveniseră tot mai scumpe, în timp ce în magazinele statului erau greu de găsit.

Nemulțumirea ajungea inclusiv la locurile de muncă. Două femei discutau despre dificultatea de a-și face norma și, în același timp, de a-și procura alimentele: „Planul să-l facem, dar nu avem din ce, stai toată ziua la coadă și nu primești carne și nici la salam nu mai poți ajunge...”

Unul dintre cele mai sugestive episoade este consemnat la Dej. În sectorul de construcții al E.G.C.L. Dej, muncitorii erau atât de preocupați de aprovizionare, încât vestea sosirii unor legume putea opri temporar lucrul. Securitatea consemna că, pe 30 septembrie 1980, s-a răspândit informația că la aprozar au sosit gogoșari.

„Când s-a auzit că au sosit gogoșari la aprozare, din două echipe de zidari și una de dulgheri care lucrau la Consiliul Popular Municipal Dej, nu a rămas la punctul de lucru niciun muncitor timp de aproape 6 ore, toți s-au dus să stea la rând la aprozare. Și în prezent este suficient ca unul dintre muncitori să anunțe că a sosit ceva legume și toată lumea pune uneltele jos și pleacă pentru aprovizionare, fără să le mai pese de niciun fel de urmări. Aceste elemente vor fi în atenția noastră, urmând să fie luate măsuri adecvate în fiecare caz”, arată documentele.

Securitatea observa că fenomenul afecta inclusiv producția, deoarece se pierdeau numeroase ore de muncă.

„Nu găsești carne, ceapă, cartofi, ouă”

La Dej, lipsurile erau discutate intens în rândul populației. Într-un raport din 22 octombrie 1980, Securitatea consemna că aprovizionarea cu produse agroalimentare era interpretată în mod negativ, tendențios”.

Un localnic povestea că a mers prin tot orașul și nu a găsit mezeluri și nici carne. El critica în același timp propaganda privind creșterea nivelului de trai:

„Bine că batem din palme și vorbim de ridicarea nivelului de trai, nu găsești carne, ceapă, cartofi, ouă și multe altele.”, spunea localnicul.

Prețurile din piață erau, de asemenea, greu de suportat. Potrivit documentului, un ou costa 3 lei, kilogramul de ceapă 8 lei, iar cartofii 5 lei. Nemulțumirea era amplificată de faptul că oamenii aveau venituri limitate și se confruntau cu alte creșteri de costuri.

Peste jumătate dintre cei care căutau alimente la Dej veneau de la sate

Penuria nu îi afecta doar pe locuitorii orașelor. Securitatea consemna că, la Dej, peste 50% dintre cetățenii care solicitau anumite produse alimentare proveneau din mediul rural.

Unii veneau chiar din comune aparținând județelor Bistrița-Năsăud sau Maramureș. Țăranii veneau la piață cu produse pe care încercau să le vândă, deoarece la cooperative primeau un preț mult mai mic.

În raport se arată că unii dintre ei primeau la cooperativă aproximativ o treime din suma pe care o puteau obține pe piață.

Pâinea neagră era cumpărată pentru animale

O altă problemă consemnată în Dej era legată de pâinea neagră. Potrivit raportului, aceasta era cumpărată în cantități importante pentru hrănirea animalelor crescute de populație. Oamenii se întrebau de ce se mai produce pâine pentru animale, când problema ar putea fi rezolvată prin vânzarea de făină.

În opinia lor, astfel s-ar fi evitat consumul inutil de gaz, transport și forță de muncă.

Subiectul a provocat chiar o reacție zgomotoasă la o ședință de la Depoul CFR Dej. Când conducerea le-a reproșat oamenilor că „s-au lenevit” și nu mai vor să crească porci, găini sau vaci, cei prezenți au început să râdă. Ulterior, în sală s-a produs, potrivit Securității, „un adevărat vacarm”.

„Viața asta este numai un chin”

Dincolo de cozile la carne și de lipsa zahărului, documentele surprind și impactul emoțional al penuriei asupra familiilor.

Într-o informație obținută, o femeie din Dej îi transmitea unei cunoștințe din Cehul Silvaniei:

„Viața asta este numai un chin, o suferință, o luptă, este nenorocită. Aș renunța la această luptă dacă nu aș avea cei doi copii căci săracii au avut nenorocul să se nască pentru așa zile grele. Aici nimic nu se găsește. Pentru toate trebuie să stau la coadă cu copii cu tot cînd la ouă cînd la zahăr.”, spunea femeia.

Cel mai important pentru ea nu era propria lipsă, ci faptul că nu putea asigura cele necesare copiilor: „Nu mă necăjesc pentru mine ci pentru copilașii mei. Imediat trece anul și poate vine altul mai trist și mai nenorocit.”

Nemulțumirea față de mâncare devenise problemă de securitate

Pentru Securitate, discuțiile despre alimente nu erau simple conversații despre viața de zi cu zi. Nemulțumirile erau catalogate drept „comentarii tendențioase”, iar persoanele care le exprimau puteau intra în supraveghere informativă.

Informatorii erau folosiți pentru a afla ce vorbeau oamenii la locurile de muncă, în cartiere sau în timpul cozilor. În documente apar persoane despre care Securitatea preciza că vor rămâne „în atenția” organelor și că urmau să fie luate „măsuri adecvate”.

În același timp, erau interceptate și scrisori. Unele dintre rapoarte menționează informații obținute „pe linie de S”, prin care Securitatea afla ce își transmiteau oamenii dintr-o localitate în alta despre lipsurile alimentare.

„Mi-ar plăcea să se întâmple și la noi cum s-a întâmplat în Polonia”

În toamna lui 1980, nemulțumirea economică începea să se amestece cu cea politică. În Turda, un pensionar afirma, potrivit unui informator: „Mi-ar plăcea să se întîmple și la noi cum s-a întîmplat în Polonia. N-ar strica să se înființeze și în țara noastră, sindicatele libere...”

Un alt profesor pensionar critica scumpirile și situația economică, spunând: „Ce porcărie se întâmplă și la noi”.

În aceeași perioadă, un jurist pensionar vorbea despre teama autorităților din alte țări est-europene de apariția sindicatelor libere, iar un alt localnic critica schimbările legislative și modul în care statul lua decizii care afectau viața oamenilor.

Astfel, coada la carne nu mai era doar o problemă de aprovizionare. Ea devenise locul în care oamenii își exprimau nemulțumirile despre salarii, prețuri, agricultură, conducerea țării și nivelul de trai.

Documentele provin din Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.