De ce sunt tinerii nostalgici după Ceaușescu, deși nu au trăit comunismul. „Măcar îți dădeau ceva”

Nu au trăit lipsurile și restricțiile din ultimii ani ai regimului Ceaușescu, dar unii tineri vorbesc despre acea perioadă ca despre una în care oamenii aveau mai multă siguranță. „Măcar îți dădeau ceva, acuma nu-ți dă nimeni nimic”, spune unul dintre tinerii care apar într-un videoclip distribuit pe Reddit. Discuția a stârnit sute de reacții și o întrebare care depășește nostalgia după comunism: de ce poate deveni atractiv un trecut pe care nu l-ai trăit și cât cântăresc, de fapt, nesiguranța locului de muncă, prețul locuințelor și dificultatea de a-ți face planuri pentru viitor?

„Măcar îți dădeau ceva”. De ce sunt nostalgici după Ceaușescu tinerii Foto: GettyImages

În comentariile de pe r/Roumanie, reacțiile sunt împărțite. Unii îi critică pe tineri pentru că ar fi păstrat numai imaginea unui stat care oferea locuri de muncă și locuințe, ignorând lipsurile, restricțiile și abuzurile regimului. Alții atrag atenția asupra prezentului: salarii mici, chirii greu de suportat și perspectiva tot mai îndepărtată a unei locuințe proprii.

„Dacă economia actuală nu le oferă suficientă securitate și perspectivă încât să considere sistemul demn de apărat, nu fi surprins că încep să idealizeze alternative pe care nici măcar nu le-au trăit”, scrie unul dintre participanții la discuție.

„Tinerii aceștia nu trăiesc într-un vid”

Alex Dincovici, lector asociat la SNSPA și Universitatea din București, spune pentru „Adevărul” că fenomenul riscă să fie simplificat atunci când este pus doar pe seama lipsei de educație sau a necunoașterii istoriei.

„Este foarte ușor să ne uităm la sentimentul de nostalgie al tinerilor și să îi judecăm cu instrumente neadecvate, care le adresează educația sau competențele, când de fapt avem în spate un fenomen ceva mai complex, mai degrabă intergenerațional. Tinerii aceștia nu trăiesc într-un vid, nu s-au născut într-un vid și nu sunt chiar atât de naivi,” explică el.

Imaginea unei perioade în care „era mai bine” se poate forma și fără experiența directă a acelei epoci.

„«Pe vremea aceea era mai bine» nu înseamnă că mă raportez neapărat la un trecut experimentat, ci fie la o experiență moștenită, de exemplu prin poveștile transmise în familie sau în alte medii, inclusiv reprezentări care se propagă în spațiul cultural sau în spațiul media, sau la o credință vizavi de ceva ce este dezirabil, dar nu mai pare posibil,” adaugă acesta.

Nostalgia după un viitor care pare că nu mai este posibil

Alex Dincovici explică această formă de nostalgie prin conceptul de „hauntologie”, asociat cu Mark Fisher și preluat de Sadeq Rahimi: tinerii nu idealizează neapărat comunismul în sine, ci o lume în care viitorul părea mai previzibil.

„Nostalgia «hauntologică», cea care bântuie această categorie de tineri, nu este nici măcar îndreptată către un trecut anume, ci mai degrabă, și aici este cheia acestei interpretări și, cred eu, a fenomenului, către viitoruri care erau posibile în acel moment, dar care în prezent au fost anulate,” detaliază specialistul.

Problema devine mai ușor de înțeles atunci când discuția coboară de la comunism la lucrurile concrete pe care un tânăr încearcă să le obțină astăzi.

„Aș da un exemplu vizavi de piața imobiliară din marile orașe. Cât de accesibilă este acum Capitala pentru un tânăr dintr-un oraș de provincie sau din mediul rural? Cât de ușor i-ar fi să vină în București sau în Cluj pentru studii, să își permită o locuire decentă și, dacă mergem mai departe, să găsească un loc de muncă suficient de bine plătit pentru a-și putea planifica viața în următorii ani, dacă nu pentru următoarele etape?”, spune lectorul.

În discuția de pe Reddit apare aceeași ruptură. În timp ce unii participanți evocă experiențele celor care au cunoscut controlul statului, lipsurile și abuzurile regimului, alții spun că nu poate fi ignorată situația unor tineri care muncesc pe salarii mici și cheltuiesc o parte importantă din venit pe chirie.

O lume construită din poveștile celor mai în vârstă

La rândul său, Răzvan Dumitru, sociolog, arată că imaginea siguranței din perioada comunistă pornește de la un sistem în care locurile de muncă, locuințele și accesul la diferite bunuri și servicii erau repartizate administrativ. În practică însă, sistemul era marcat de lipsuri, restricții și acces inegal la resurse.

„Nesiguranța și minusurile vieții din prezent sunt contrapuse cu siguranța vieții, idealizată, a regimului comunist, definit ca un sistem economic și social bazat pe alocări birocratice - loc de muncă, locuință, bunuri, educație, sănătate - bazate, înainte de 1989, în teorie, pe decizii și criterii birocratice,” spune acesta.

Imaginea care ajunge la generațiile mai tinere poate fi însă diferită de experiența concretă a celor care au trăit perioada.

„Cu toate acestea, imaginea tinerilor este mai degrabă modelată în prezent de memoria selectivă a celor mai în vârstă cu care intră în contact și care le povestesc despre o realitate idealizată, de social media, care vehiculează la rândul ei astfel de percepții, și de nevoia tinerilor de a-și imagina o lume mai bună care ar anula problemele din prezent,” lămurește Răzvan Dumitru.

Paradoxul, spune sociologul, este că modelul folosit pentru a-și imagina o viață mai bună vine tocmai dintr-o perioadă din care o mare parte a populației își dorea să iasă.

„Paradoxul e că acești tineri își imaginează o lume mai bună cu ajutorul nostalgiei celor mai în vârstă și al targetării mesajelor din social media axate pe un trecut idealizat, de care în anii '80 majoritatea populației se săturase și din care voia să scape, unii cu orice preț,” continuă el.

Când nostalgia poate fi folosită politic

Faptul că tinerii nu au trăit comunismul poate face idealizarea mai ușoară tocmai pentru că imaginea transmisă nu se lovește de experiența personală a lipsurilor și a represiunii.

„Iar această nostalgie poate fi mai puternică la cei care nu au trăit (deloc sau suficient) în comunism, pentru că este un artefact, o posibilitate care nu a fost atinsă de experiențele concrete dezumanizante prin care au trecut celelalte generații”, explică Alex Dincovici.

Dincolo de discuția despre cât de corect este reconstituit trecutul, Dincovici atrage atenția asupra felului în care nemulțumirea față de prezent poate fi folosită: „Și problema mare, de fond, este că un discurs ironic în cheia nostalgiei poate fi ușor de recrutat de proiecte sociale sau politice care tind să restaureze ceva din altă epocă, mai ales în contextul românesc în care fantoma comunismului este în continuare folosită ca sperietoare retorică împotriva unei serii foarte largi de așteptări sau cereri sociale, dintre care mare parte se pot dovedi mult mai puțin nerezonabile decât ni se spune.”

Pentru Răzvan Dumitru, fenomenul spune astfel nu doar ceva despre felul în care este reținut comunismul, ci și despre dificultatea de a proiecta o alternativă credibilă în prezent: „Nostalgia după epoca lui Nicolae Ceaușescu ne spune și că avem puține instrumente de a imagina o lume mai bună în prezent fără să apelăm la un trecut idealizat și disfuncțional social, economic și politic.”