Video „Pe stâncă, un glob pământesc și câteva litere...” Ce ascunde gravura misterioasă a Bunilor Templieri de pe poteca sașilor din Bucegi

O inscripție misterioasă pe o stâncă, vizibilă turiștilor pe traseul montan care începe din Râșnov și urcă, de pe Valea Glăjăriei, la Cabana Mălăiești din Bucegi, stârnește curiozitatea drumeților. Gravura în piatră, cu inițialele I.O.G.T. și datată în 1912, ascunde o poveste aparte.

Traseul montan din Bucegi Foto: Daniel Morar. Facebook

Daniel Morar, fotograf pasionat de călătoriile pe munte, a parcurs traseul spectaculos care urcă din Râșnov spre Cabana Mălăiești, în abruptul nordic al Bucegilor, și a observat pe marginea potecii un simbol păstrat de peste un secol.

Inscripția de pe poteca sașilor

Inscripția discretă, săpată în piatră, trimite la Ordinul Bunilor Templieri, o organizație internațională care a prins rădăcini și în comunitățile săsești din Transilvania și a devenit populară din primii ani ai secolului XX în Banat și România. Fotografiile publicate de Daniel Morar de pe „poteca sașilor din Bucegi” aduc în atenție gravura misterioasă, trecută ușor cu vederea de drumeți.

1/8

Poteca Râșnov Mălăiești Foto Daniel Morar (8) jpg Foto: Daniel Morar. Facebook

„După parcurgerea Străzii Glăjeriei, o veche cale cu rezonanță de breaslă medievală, drumul lasă în urmă Uzina Electrică – prima de acest fel din întreaga Țară a Bârsei. De aici, accesul auto pe Valea Ghimbășelului se oprește în Poiana Buhacu. Poteca din Valea Glăjăriei spre Cabana Mălăiești urmează vechiul drum al sașilor râșnoveni și este marcată astăzi cu bandă albastră”, amintește autorul fotografiilor, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit fotografului, deși nu are faima Potecii „Take Ionescu” sau a „Drumului lui Deubel”, cărarea din Râșnov spre Mălăiești rămâne cea mai directă legătură dintre Țara Bârsei și abruptul nordic al Bucegilor. Intră repede într-o pădure deasă și răcoroasă, urcă susținut, apoi se domolește spre zona superioară, care păstrează urme ale glaciațiunilor.

„E genul de pădure în care te aștepți ca fiecare piatră să ascundă ceva. Și uneori chiar ascunde. De data aceasta, privirea mi s-a oprit asupra unui bloc de conglomerat de la marginea potecii. Pe stâncă, un glob pământesc și câteva litere. Am făcut o fotografie și m-am apucat de «săpat». Pe banda mediană a globului par să apară inițialele I.O.G.T. Ele vin de la Independent Order of Good Templars, adică Ordinul Independent al Bunilor Templieri”, scrie Daniel Morar.

Autorul fotografiilor a amintit că organizația a fost fondată în Statele Unite, în 1851, și promova fraternitatea, pacea și abstinența de la alcool. Mișcarea a ajuns și în Transilvania, mai ales în comunitățile săsești. La Brașov, loja „Honterus” a fost înființată în 1905. La Râșnov funcționa loja nr. 11, numită „Feste Burg”, adică „Cetate tare”.

„În dreapta globului, printre licheni, par să se distingă literele «FESTE». Coincidență? Poate. Dar legătura cu loja din Râșnov mi se pare destul de puternică. Lângă emblemă apare și data de 17.III.1912. Era o zi de duminică. Îmi imaginez un grup de membri ai lojei «Feste Burg» urcând spre Mălăiești și lăsând pe stâncă emblema, numele lojei și data excursiei”, arată Daniel Morar.

Gravura observată de Daniel Morar se află aproape de poiana „La Blide”, unde secția brașoveană a SKV ridicase, în 1882, prima cabană Mălăiești.

„SKV, adică Siebenbürgischer Karpathenverein sau Asociația Carpatică Transilvană, a fost înființată la Sibiu în 1880 și a avut un rol important în dezvoltarea turismului montan din Transilvania. Membrii săi amenajau poteci, marcau trasee și ridicau adăposturi cu mult înaintea noastră. Cabana de la «La Blide» a fost refăcută în 1898, iar în martie 1912 încă exista și îi primea pe drumeții veniți dinspre Râșnov. A fost distrusă de o avalanșă în 1923. Marcajul cu bandă albastră a fost aplicat mult mai târziu, chiar sub gravură. Am trecut de atâtea ori pe lângă ea fără să o observ”, mai spune acesta.

Cine erau Bunii Templieri

Ordinul Bunilor Templieri, cunoscut inițial ca I.O.G.T. – Independent Order of Good Templars, își are originile în Statele Unite. 

Potrivit istoricului publicat de actuala organizație Movendi International, primele semințe ale mișcării au fost puse în 1840, la Baltimore, când șase bărbați au semnat împreună un angajament de sobrietate.

Ordinul a apărut în 1851, în Utica, statul New York. Un grup de oameni preocupați de sărăcie, alcoolism și viața comunităților a format organizația numită „Good Templars”. Sub conducerea lui Wesley Bailey, mișcarea a adoptat deviza „Friendship, Hope and Charity” – „Prietenie, Speranță și Caritate”. În anul următor, existau deja 14 loji locale, iar în 1852 a fost creată Marea Lojă a Ordinului Independent al Bunilor Templieri.

I.O.G.T. promova egalitatea între oameni, indiferent de sex, origine, religie sau statut social.

„De la începuturile sale, I.O.G.T. și grupurile sale locale au format insule de democrație și egalitate”, arată istoricul Movendi International.

Mișcarea s-a extins rapid în Statele Unite și Canada, apoi a ajuns în Europa, India, Africa și Australia.

În 1951, la centenarul ordinului, I.O.G.T. a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de 23 de membri ai Parlamentului Suediei, pentru promovarea egalității rasiale, a fraternității, cooperării între popoare și a unei vieți fără alcool. I.O.G.T. a devenit ulterior o mișcare internațională cu profil social și civic, cunoscută ca Movendi International.

„Movendi International continuă să aibă un rol important în viitor: să protejeze dreptul oamenilor de a trăi fără alcool; să promoveze dreptul copiilor și tinerilor de a crește fără presiunea de a consuma alcool și fără povara efectelor produse de alcool și alte droguri; să inspire oameni din întreaga lume să aleagă și ei o viață fără alcool – stilul de viață al secolului XXI”, arată organizația.

Pe lângă aceste obiective, Movendi afirmă că sprijină organizațiile locale și societatea civilă, promovează politici publice privind alcoolul, se opune industriei alcoolului și încearcă să rămână o mișcare socială adaptată vremurilor, dar fidelă valorilor sale: pace, democrație, justiție și comunități formate din cetățeni liberi și sănătoși.

Bunii templieri în România

În România, Ordinul Bunilor Templieri a început să fie cunoscut la începutul secolului XX. Revista Boabe de grâu nota, în 1931, că numele organizației trezea la început amintiri romantice despre cavalerii medievali, dar noua mișcare nu avea caracter religios, ci social.

„Era prin 1905 când a început să se vorbească la noi de Bunii Templieri. Numele ne răscolea amintiri de școală. Vedeam cavaleri în fier, plecați pe drumurile medievale ale Sfântului Mormânt. Iată dintre ei, pe acești apărători ai pelerinilor, în mantii albe cu o cruce roșie. Acum nu se mai chiamă însă templieri și nu mai sunt un ordin religios, ci Buni Templieri și au scopuri sociale”, informa revista „Boabe de grâu”.

Mișcarea își avea originea în Statele Unite și se întemeia pe lupta împotriva alcoolului. Doctrina ordinului, arăta revista, avea două temeiuri: unul științific și altul moral. Primul pornea de la ideea că alcoolul este o otravă, iar al doilea de la nevoia de a crea o viață socială fără băutură.

„Băuturile spirtoase sunt vătămătoare, pentru că au în ele alcool, care este o otravă. Unele sunt în mai mică și altele în mai mare măsură, dar niciuna nu rămâne pe dinafară. Cercetări științifice, duse până în amănunt, și experiențe medicale, tot mai convingătoare, întăresc zilnic acest adevăr. Abținerea cu desăvârșire dela orice băutură spirtoasă a ajuns întâiul articol al unui statut, care a început să-și strângă foarte repede credincioșii. Peste o jumătate de secol ceea ce era credința și cuvântul de adunare la un loc al câtorva a dat vestita lege a prohibiției, deopotrivă de hulită și de lăudată”, relata „Boabe de grâu”.

Mișcarea avea însă și o dimensiune ritualică, fapt care a atras suspiciuni, dar și adepți. Revista respingea identificarea ordinului cu francmasoneria, explicând că asemănările veneau mai degrabă din disciplina internă, simboluri și ritualuri.

În România, primele loji au apărut în mediul german și săsesc. Înainte ca această mișcare să devină populară, funcționase deja o ligă antialcoolică, dominată de medici și preocupată mai ales de efectele sociale, economice și sanitare ale alcoolismului.

„Ordinul Bunilor Templieri a pătruns mai întâiu între Germanii din București. Sași și Germani evanghelici au înființat pe la 1905 cea dintâi lojă. Între membrii dela început s'a găsit și un Român cu părinți de origine austriacă. Aducătorul ideii dela el de-acasă, din depărtata Germanie, un tânăr plin de suflet, a căzut de un glonț rusesc dela întâia ofensivă germană în Polonia la 1914, iar crainicul ei între noi, „fratele Șterba", cum mi-a rămas în urechi și în gând, s'a dus și el, mai târziu, îngenunchiat de desamăgiri. Atâtea loji fundamentale, românești și germane, loji de district, Mare Lojă, loji ale tinerimii, în București și în alte orașe și sate ale României s'au risipit prinse în vârtejul războiului și în aceste morți în care au trebuit parcă îngropate, așa cum se îngropau în gorganele regilor barbari, ei cu toți ai lor și cu toată zestrea”, informa revista.

După război, au supraviețuit puține organizații ale Bunilor Templieri.

„S'a păstrat o organizație săsească transilvăneană, cu care ne întâlneam uneori înainte de răsboiu în câte o excursie comună în munți, a încercat ceva o formație românească mai încoace în Brașov cu doctorul Suciu și îndrăsnește să reia forma înaltă a Marii Loji aripa Bunilor Templieri din Timișoara de sub conducerea inginerului Stanciu. Mai sunt Buni Templieri în București, și sunt la Bazargic, de limbă bulgară. Bunii Templieri români n'au părăsit lupta. Păcat că ei n'au fost niciodată lăsați să desvolte toate principiile de viață pe care le poartă cu sine”, arăta „Boabe de grâu”.

Bunii Templieri aveau și o practică a excursiilor montane, iar revista le atribuia un rol timpuriu în dezvoltarea turismului organizat.

„Turismul aproape înființat de noi atunci a dat naștere mișcării drumețești de sub ocupație și, prin încadrarea ei cu Hanul Drumeților, în Touring Clubul României, acestuia. Turismul nostru nu era numai carpatin sau maritim și dunărean, ca al Societății Turiștilor Români sau chiar al Touring-Clubului. Pe lângă expedițiile mai lungi și cu tot dichisul la munte sau la mare, străbăteam în mers aproape zilnic ținutul înconjurător, satele din jurul Bucureștiului, văile necunoscute, crângurile și chiar câmpia din pragul golaș al Bărăganului, de dragul drumului în sine și nu al accidentului sau al monumentului”, nota „Boabe de grâu”.