Exclusiv Cât mai îndurăm criza? Un economist de la UBB Cluj spune cât mai avem de îndurat

Nota de plată a deciziilor politice proaste ajunge din nou la cetățeni. Economistul Liviu Deceanu (UBB Cluj) explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, dacă România riscă un scenariu de tip Grecia, de ce sunt strangulați antreprenorii mici și care este termenul realist pentru depășirea crizei.

România se confruntă cu o situație economică foarte complicată Foto: Freepik

Adevărul: România se confruntă cu probleme serioase economice și avem cel mai mare deficit din PIB dintre țările UE, dar și cea mai mare inflație, cel mai mare deficit comercial și cele mai mari scumpiri. Când ar putea să se îndrepte puțin lucrurile?

Liviu Deceanu: Sigur că sunt multe organisme care fac predicții, de la bănci și agenții de rating până la Comisia Europeană. Comisia Europeană, de exemplu, spune că 2026 e un an de sacrificiu pentru România. Avem stagnare sau poate chiar o ușoară recesiune, vedem la final de an. Dar din 2027 ar trebui să fie un pic mai bine. Personal așa cred, începând cu 2027 ar trebui să înceapă să se amelioreze situația economică a țării. Desigur, asta daca nu apar noi probleme neprevăzute și noi complicații care ar putea să aducă și alte probleme față de cele pe care le avem. Dar în contextul dat, pornind de la situația de acum și de la felul în care pare că vor evolua lucrurile, este de așteptat ca de la anul să apară rezultate mai bune.

Pe ce se bazează estimările optimiste

Pe ce se bazează aceste estimări mai optimiste pentru 2027?

Pe scăderea inflației, care, într-adevăr, s-a temperat, și, probabil că fără alți factori inflaționiști, între paranteze, chiar deficitul bugetar este un factor inflaționist, deci dacă dispar factorii inflaționiști, atunci efectul va fi o scădere a inflației. Și putem spune că am văzut deja o scădere; este adevărat, o scădere firavă. Și, de asemenea, pentru a susține afirmația că va fi mai bine din 2027, ar trebui să se vadă mai bine efectele fondurilor europene absorbite în ultima perioadă.

Cât de sigure sunt aceste prognoze economice?

Orice predicție e mai mult sau mai puțin o speculație. În economie nu poți face predicții și să se întâmple așa în proporție de 100%. Și la meteo vezi că uneori se înșală cu toate mijloacele moderne. Dar în economie, cine spune că prevede viitorul e șarlatan, asta e clar. Pentru că viitorul poate fi influențat de orice: de o decizie politică, de un conflict politic, de o catastrofă, de orice factor. Îți dă peste cap orice predicție.

Îmbunătățirile nu se distribuie uniform

Va simți toată lumea această eventuală îmbunătățire din 2027?

Hai să ne permitem să spunem doar că ar trebui ca din 2027 să fie puțin mai bine. Dar și binele ăsta, vedem că se distribuie diferit în societate. Nu toți beneficiem la fel, nu? Să luăm exemplul aderării la Uniunea Europeană: unii au ajuns milionari, și nu mă refer aici la cei care au ajuns incorect, prin mijloace ilicite, mă refer la cei care au avut businessuri corecte, au văzut anumite oportunități, iar alții nu, chiar dacă au lucrat asiduu. Și precizez, intrarea României în Uniunea Europeană, integrarea noastră europeană este poate cel mai bun lucru care ni s-a întâmplat. Dar nici măcar în acest caz nu are cum să profite toată lumea la fel.

Liviu Deceanu predă studenților și e cercetător la UBB Cluj Foto: Arhivă personală

Problema este că prosperitatea în societate se distribuie tot timpul din păcate așa cum se distribuie, adică inegal. Așa că, dacă este să răspund la întrebare, consider că nu pentru toți va fi mult mai bine. Dar așa, ca o medie, pentru români în general, ar trebui 2027 să fie mai bun decât 2026. Repet, dacă nu vor apărea pe parcurs probleme noi, pe care nu le anticipăm în acest moment. 

Există și economiști importanți care spun că situația nu evoluează într-o direcție pozitivă și că riscăm un scenariu ca în Grecia de acum mai bine de un deceniu. E un scenariu de luat în calcul? 

Sigur că există mecanisme diferite față de momentul crizei din 2008-2010. Nu te mai lasă nici Uniunea Europeană să faci chiar ce vrei, că vin și te trag de mânecă. Cred că și guvernanții noștri sunt acum mai responsabili, avem și experiența a ceea ce s-a întâmplat atunci. Există și scenarii mai puțin pozitive, totuși vreau să cred că nu riscăm să pățim cum a pățit Grecia atunci. Asta nu cred că se va întâmpla, scenariul ăsta.

Ar putea interveni la un moment dat FMI pentru a ne oferi o plasă de siguranță?

Nici la intervenția FMI-ului nu cred că ajungem. Nu aș vedea elemente care să indice acest lucru.

Unde greșim și ce ar trebui făcut

Unde greșesc guvernanții în aplicarea măsurilor de austeritate?

Un lucru pe care nu-l apreciez, din păcate, nici la guvernanții actuali, pe care îi aud și spun că într-adevăr au făcut lucruri bune și și-au dat silința, dar presiunea e foarte mare pe cei care lucrează: pe antreprenori, pe firmele mici. Și nu acolo unde ar trebui pusă presiunea, unde ar trebui strâns șurubul la noi, trebuie să o zicem cu toată responsabilitatea. Sunt firme de stat care sunt adevărate găuri negre, sunt datorii mici și mari care sunt iertate, trecute cu vederea, în timp ce firmele mici și mijlocii românești sunt taxate la sânge. Nu este corect. 

Ce sectoare ar trebui reduse, unde ar trebui să se taie, dacă tot se vorbește despre nevoia de a face economii, de austeritate?

În orice caz, nu ar trebui să se înceapă tăind salariile profesorilor sau ale altora, ci hai să fim serioși, că sunt zone unde se face risipă mare, mare de tot de bani publici. Acum e rău să zicem că nu cunoaștem exact 100% situația, așteptăm să vedem următoarele cifre care ar urma să fie date publicității. Dar mă voi limita să spun că este greșit să se taie doar de la unii, doar de la cei care nu au o putere de negociere, dar marii datornici și alte categorii privilegiate să fie din nou trecute cu vederea. Unele grupuri de interese probabil că au putere de negociere mult mai mare. N-aș vrea nici să dezvolt și să fac afirmații pentru care nu am 100% dovezi, dar ce este clar este că austeritatea, presiunea nu e pusă pe cei mari,  pe adevărații datornici, ci pe cei mici și cei care sunt serioși și își plătesc taxele și impozitele. 

Ce exemple ar putea să ia aleșii noștri pentru a redresa economia într-un moment atât de delicat?

Este foarte important să avem o clasă politică responsabilă. Toți economiștii zic: măi, nu sunt lucruri grele! Nu trebuie să ai doctorat în economie sau să fii un expert de prim rang ca să iei niște măsuri de bun simț, niște măsuri corecte. Adică să nu-ți bați joc de banul public, să nu-ți bați joc de antreprenori și de lucrători, să lași companiile un pic, să nu le gâtuiești... Sunt chestii așa de simple! Uite, dacă ești politician ajunge să asculți ce spune un economist serios și foarte competent așa cum e Cristian Păun.

Exemplu polonez este de urmat

Dacă ar fi să luăm un model, poate al altei ţări, la care v-aţi opri?

Rețeta-i simplă și te poți uita la țări precum Polonia, să vezi ce au făcut ele și au obținut rezultate mult mai bune decât ale noastre. Nu este complicat deloc. Iei ceea ce vezi că merge la alții și implementezi. Și important este să iei măsuri pentru a pune pe picioare un pic și industria. Este greu când ai prețuri atât de mari la energie și când sunt atâtea tensiuni.

S-a tot vorbit la Bruxelles despre o reindustrializare a Uniunii Europene, după ce decenii la rând s-a mers pe externalizări. Dacă ar fi să ne referim la România, ce ar  presupune o reindustrializare modernă a țării?

În principiu, nu trebuie să inventăm noi, să zicem, apa caldă. Trebuie să ne uităm, cum am zis mai devreme la bunele practici ale altora, trebuie să motivăm industria, să trecem la un proces de reindustrializare. Însă o reindustralizare făcută cu cap, nu forțat, nu ca în perioada lui Ceaușescu, planificat, ci pur și simplu să faci o analiză serioasă, să vezi care sectoare sunt mai competitive și să le lași un pic să se dezvolte, nu să le taxezi așa tare, nu să tot pui piedici. .

Eu, dacă ar fi să iau un model, aș lua în parte Polonia. Pentru că Polonia arată, pe de o parte, că este o țară deschisă comerțului, o țară cu un grad mare de deschidere, o țară care a absorbit bine fonduri europene. Nu este o țară izolată, o țară suveranistă în accepțiunea rea a termenului, dar în același timp e și naționalistă, pentru că ei au avut grijă să producă de toate în interior. Fac și plastice, fac și produse industriale, ei sunt printre puținii care sunt capabili să producă aproape tot ce au nevoie în interior. Sunt și patrioți, să zic așa, și naționaliști în sensul bun, nu în sensul de suveranism îngust anti-european. E vorba de un patriotism echilibrat, care îi face să fie 100% deschiși Uniunii Europene, schimburilor internaționale și așa mai departe, dar pornind de la ideea să le meargă lor bine. Sunt un exemplu pentru noi cu terapia de șoc din anii '90, ce au făcut ei atunci. Și se descurcă bine, au absorbit fonduri europene așa cum noi nici măcar nu putem să ne imaginăm, nu putem încă visa. Țara lor arată foarte bine, au infrastructură, au tot ce le trebuie să poată în continuare să își dezvolte economia.