Orașul transformat de ruși într-un lagăr al morții, în care banii nu mai cumpără nimic: „Oamenii nu mai trăiesc. Așteaptă moartea”

În Oleșkî, la doar patru kilometri de Herson, o bucată de pâine, câțiva cartofi sau un kilogram de zahăr au ajuns să valoreze mai mult decât banii. Aproape 6.000 de oameni, dintre care 200 de copii, mor de foame în orașul care funcționează sub ocupația rusă ca o închisoare și se transformă rapid într-un lagăr al morții: nimănui nu i se permite să intre sau să iasă. Ultima livrare de alimente a avut loc pe 26 mai.

Imaginea dezastrului în Oleșkî Foto: X

La patru kilometri de Hersonul controlat de Ucraina, mii de oameni au rămas blocați în Oleșkî, oraș ocupat de Rusia. Mâncarea și medicamentele nu mai ajung, iar drumurile minate şi dronele fac aproape imposibilă plecarea. Cei care au rămas trăiesc din ce mai găsesc prin grădini, pivnițe și case abandonate.

Un kilogram de zahăr costă în jur de 1.000 de ruble (aproximativ 50 de lei). La fel și un pachet de Citramon, un analgezic obișnuit, dar în Oleșkî, banii au ajuns să nu mai însemne aproape nimic. Poți avea mii de ruble în buzunar, dar nu mai ai ce cumpăra. Făina, cerealele, cartofii, ceaiul și cafeaua se mai de dau, când se mai găsesc, la schimb, prin troc.

„Indiferent câți bani ai, nimeni nu mai vinde nimic”, spune Tetiana Hasanenko, șefa administrației militare a orașului, citată de kyivpost.

Războiul a închis toate drumurile. Niprul desparte orașul de Herson, aflat sub control ucrainean, dar nu râul este singurul obstacol, deşi podurile peste el sunt distruse: câmpurile sunt minate, iar dronele zbârnâie pe deasupra drumurilor. Pe hartă sunt doar patru kilometri, dar pentru cele câteva mii de localnici rămaşi în Oleșkî se măsoră altfel, în viaţă şi moarte.

În Oleșkî, oamenii au rămas fără mâncare. Foto: Khpv.org

„La doar patru kilometri de noi există viață și mâncare, dar pur și simplu nu există nicio posibilitate fizică de a părăsi orașul”, a scris pe reţelele sociale Alla Lihman-Maliș, o localnică.

Ultima livrare confirmată de alimente și medicamente a ajuns în Oleșkî pe 26 mai. De atunci, mii de oameni au încercat să se descurce cu ceea ce mai aveau. Până acum s-au mai descurcat, fiecare cultivând pe micile porţiuni de teren rămase neminate castraveți, roșii, dovlecei, vinete etc. Acum a venit, însă, toamna și grădinile nu mai pot hrăni un oraș întreg, deşi în piață au mai rămas câteva legume, verdețuri, pepeni și margarină din stocurile unei foste fabrici de lactate. Restul se caută, se schimbă sau se păstrează pentru zilele în care nu va mai fi nimic.

Jurnalul disperării

Un localnic a ţinut un jurnal despre cum a început să dispară mâncarea, de la începutul anului, publicat în aprilie în presa din Ucraina.

Pe 10 ianuarie, după o ninsoare puternică, livrările s-au oprit, a notat autorul însemnărilor. Opt zile mai târziu a ajuns, totuşi, o cantitate mică de provizii.

Pâinea a dispărut aproape imediat. Apoi magazinele. Au urmat conservele făcute în casă, ultimele pachete de paste, ceaiul și condimentele. O farmacie și-a lichidat stocul pentru că nu mai veneau nici medicamente, nici combustibil.

Când au început să se termine și aceste provizii, oamenii au început să caute prin case lucruri uitate de ani întregi: morcovi uscați, cereale cumpărate cu mult timp înainte, orice putea fi transformat într-o masă. Făina era împărțită cu grijă, iar pâinea se cocea în tigaie.

S-a teminat şi gazul din butelii, aşa că au început să gătească pe sobe cu lemne și arzătoare de camping. În timpul iernii, au vânat fazani și porumbei.

„Tata este la această adresă. Nu există mâncare”, sunau mesajele pe care asociaţiile de voluntari le primeau de la rudele celor rămași în oraș, a povestit Ksenia Arhipova, reprezentanta uneia dintre acestea.

Mai târziu, legumele au devenit monedă de schimb pentru ouă şi pâinea a început să fie uscată, pentru a putea fi consumată când se vor termina toate resursele, iar unii localnici au povestit că au trăit zile bune doar cu apă şi miere.

Șapte kilometri printre mine pentru câțiva cartofi

Când se mai anunţă câte un mic un transport cu alimente, nu există nicio garanție că va ajunge. Pe 2 iunie, un convoi umanitar a lovit o mină la intrarea în oraș şi ONU a anunţat că un voluntar şi-a pierdut viaţa, iar alţi trei au fost răniţi.

O altă încercare de aprovizionare, în septembrie, s-a întrerupt după ce vehiculele au dat peste mine și capcane şi au fost atacate de drone.

După retragerea vehiculelor avariate, oamenii au ieșit din oraș și au mers aproximativ șapte kilometri pe traseul minat, pentru o bucată de mâncare. Orice. Au găsit cartofi arși, ceapă și pâine udă de ploaie.

În Oleșkî, până şi boala e un lux. Singura clinică rămasă deschisă nu are electricitate sigură, echipamente de diagnosticare, antibiotice sau suficiente medicamente pentru durere și răni. Ambulanțele nu mai merg la domicilii. Bolnavii în stare gravă și răniții nu pot fi transferați.

Să pleci sau să rămâi e la fel de riscant

La un moment dat, a fost negociată o evacuare umanitară. Ucraina a pregătit lista oamenilor care urmau să plece, forțele sale erau gata să respecte o încetare locală a focului, iar Comitetul Internațional al Crucii Roșii își anunțase disponibilitatea de a participa, însă Rusia nu a mai confirmat dacă e de acord să continue operațiunea. Așa că unii oameni au început să plece singuri, pe jos, printre mine.

Unii au mers înaintea mașinilor în care se aflau alţi membri ai familiei, pentru a încerca să descopere minele și să le arate șoferilor pe unde să treacă. Alții au traversat teritoriile ocupate din sudul Ucrainei, Rusia și Belarus înainte de a ajunge, prin Europa, în zone controlate de Ucraina.

O femeie a fugit împreună cu soțul și mama ei de 84 de ani. Patru zile a durat drumul. Înainte de plecare, supraviețuiseră în mare parte cu cartofi și paste recuperate din beciuri abandonate, relatează Kiev Post.

Până la sfârșitul lunii iunie, voluntarii reușiseră să scoată din Oleșkî și din localitățile apropiate aproximativ 180 de persoane. Raportat la cele câteva mii de oameni rămaşi, numărul este însă infim. Iar cei mai vulnerabili sunt și cei cărora le este cel mai greu să plece: bătrânii, oamenii cu dizabilități și cei imobilizați la pat.

În unele cazuri, nici morții nu pot fi ridicați. Morgă orașului a fost distrusă, nu există instalații frigorifice, iar ieșirea în stradă poate însemna o mină sau o dronă.

ONU a consemnat cel puțin 29 de civili uciși și 54 răniți în Oleșkî și Hola Pristan în 2026. Printre cauzele de deces raportate de localnici și oficiali se numără accidente vasculare cerebrale, infarcturi, septicemie, hipotermie și posibilă înfometare. O estimare europeană, bazată pe informații de la oficiali locali și voluntari, vorbește despre peste 300 de oameni morți din cauza frigului sau a foametei până în primăvară. Cifra nu a putut fi confirmată independent.

Rusia a negat inițial existența unei crize și a susținut că trimite alimente și produse esențiale. Ulterior, un reprezentant al Ministerului rus de Externe a recunoscut existența unei crize, dar a acuzat Ucraina și Occidentul.

Oleșkî se află sub ocupație rusă din primele zile ale invaziei Rusiei în Ucraina. În iunie 2023, orașul a fost lovit din nou de dezastru, după distrugerea barajului Kahovka și inundațiile care au devastat regiunea Herson.

Înainte de război, aici locuiau peste 24.000 de oameni. Acum, casele sunt distruse, utilitățile au dispărut, drumurile sunt minate, iar orașul a rămas suspendat între front și Nipru.

„Oamenii nu mai trăiesc. Așteaptă moartea”, a concluzionat spune Tetiana Hasanenko, șefa administrației militare a orașului.