Exclusiv Islanda decide azi dacă se apropie de UE. Vot la limită, mize uriașe și frica de a pierde controlul asupra pescuitului

Islandezii sunt chemați azi la urne pentru un referendum istoric privind deschiderea negocierilor de aderare la UE. Românca Mirabela Blaga, avocat în Islanda, explică pentru „Adevărul” de ce votul este la limita imposibilului, ce mize financiare uriașe sunt la mijloc și cum influențează costul vieții.

Islandezii decid dacă dau undă verde guvernului pentru integrarea țării în UE Foto: Pixabay

Adevărul: Islandezii se află în fața unei alegeri importante și vor decide, sâmbătă, 29 august, dacă vor sau nu să devină parte a UE. Ce spun sondajele și care ar fi perspectivele momentului?

Mirabela Blaga: Sondajele din vara 2026 arată o cursă extrem de strânsă, cu variații notabile între institute. Gallup din august arată așa: 46% Da, 46% Nu, 8% nehotărâți. Sondajele Maskína: 43,8% Da, 38,9% Nu, 17,3% nehotărâți — un bloc mare de indeciși. Tot Gallup: 52% Da vs 48% Nu, dintre cei cu opțiune clară. Sondajele arată o majoritate care ar vota „Da” pentru redeschiderea negocierilor, dar o majoritate diferită, mai mare, se declară împotriva aderării efective, cele două întrebări nu se suprapun.

Există un detaliu pe care populația, islandezul de rând, nu l-a clarificat încă?

Mulți islandezi par să vrea să vadă termenii unui eventual acord, fără să fie angajați către aderare.

Care sunt șansele unui „Da”, realist vorbind, dincolo de sondaje? Ce spun experții și cum percepeți dumneavoastră?

Factual: prea aproape pentru a fi prezis. Diferențele mari dintre sondaje (de la 43,8% la 52% pentru Da) sugerează fie volatilitate reală, fie diferențe metodologice semnificative între institute. Cu un electorat de doar ~268.000 de votanți, prezența la vot va fi decisivă.

În opinia mea, dat fiind că blocul de nehotărâți e mare și că miza emoțională (suveranitate, pescuit) tinde istoric să mobilizeze mai puternic tabăra „Nu” decât tabăra „Da” (care e mai degrabă pragmatică/economică), aș fi prudentă în a paria pe un rezultat clar. Dacă ar fi să aleg o probabilitate, aș spune că e la limită, ușor înclinat spre incertitudine totală, genul de vot unde diferența finală s-ar putea situa sub 2-3 puncte procentuale.

Motivele pentru care islandezii au rezerve față de UE. Peștele, agricultura și suveranitatea

Est-europenii s-au dovedit mult mai pro-europeni și pro integrare, cum s-ar spune. Pe de altă parte, islandezii, care nu se confruntă cu sărăcia și problemele est-europenilor sunt mai rezervați. Din ce cauze mai au islandezii rezerve față de o integrare în UE?

Din trei motive, și toate se leagă de un singur cuvânt: control. Primul e peștele - pentru islandezi pescuitul nu e doar economie, e identitate, e o luptă istorică pentru apele lor. Al doilea e agricultura - se tem că regulile comune ale UE le-ar afecta fermele, care oricum funcționează cu ajutorul unor subvenții gândite pentru un climat foarte greu. Al treilea e frica generală de-a nu mai avea cuvântul decisiv - deși, ca să fiu corectă, tabăra pro-UE are un argument bun aici: Islanda oricum respectă majoritatea legilor europene prin acordul cu Spațiul Economic European, doar că nu are niciun vot la ele. Deci aderarea ar putea, de fapt, să le dea mai multă voce, nu mai puțină.

Criza scumpirilor și moneda Euro

Pe acest fond, care e situația economică a Islandei, într-un moment în care economia UE suferă serios? Există temerea în rândul islandezilor că vor avea de pierdut, după ce se vor atașa la „vagoanele” Bruxelles-ului?

Aici cred că stă, de fapt, inima poveștii, mult mai mult decât în geopolitică. Chiar acum, dobânda băncii centrale din Islanda e la 8%, iar inflația e la 5,3%. Prețurile la mâncare sunt cu circa 55% mai mari decât media din UE. În zona euro, în comparație, inflația e estimată la 3% și coboară, iar dobânzile sunt mult mai stabile. Pentru cineva cu un credit la bancă, diferența asta se simte direct în rata lunară, vorbim de sute de euro în plus, doar din cauza dobânzii.

Eu cred că, pentru omul obișnuit, pe hârtie, argumentul e destul de limpede: o monedă stabilă i-ar ușura viața. Dar aș vrea să fiu corectă și să spun și partea cealaltă, beneficiul ăsta nu vine repede. Chiar dacă mâine câștigă „Da”, ar dura probabil un deceniu până la adoptarea euro, negocieri, apoi un al doilea referendum, apoi ani în care Islanda ar trebui să-și stabilizeze economia ca să poată intra în zona euro. Deci câștigul e real, dar îndepărtat, în timp ce teama de concurență pentru pescari și fermieri e resimțită ca ceva imediat. Cred că exact asta explică de ce mulți oameni, mai ales din zonele de coastă, rămân sceptici chiar dacă matematica pare să-i avantajeze pe termen lung.

Cine susține aderarea și cine se opune la Reykjavik

Ce partide susțin integrarea și care sunt forțele politice care spun nu?

De partea „Da” sunt Alianța Social-Democrată, partidul premierului, și Viðreisn, un partid liberal care s-a desprins chiar din Partidul Independenței în 2016, exact pe tema asta. Contra sunt Partidul Independenței, cel mai vechi și tradițional cel mai puternic partid din Islanda, Partidul Progresist, Partidul de Centru și Partidul Poporului, care a acceptat organizarea referendumului doar din principiul democrației directe, nu pentru că ar susține aderarea.

Ce urmează după referendum, dacă islandezii vor spune „da”? Dar dacă se vor opune? Există posibilitatea unui nou referendum, așa cum s-a mai întâmplat după referendumul de acum mai bine de 15 ani?

Dacă va fi „Da”, guvernul va notifica oficial UE, se va forma o echipă de negociere, iar discuțiile ar putea dura un an, doi. Orice acord final ar trece printr-un al doilea referendum, probabil peste doi ani. Dacă va fi „Nu”, subiectul rămâne închis pentru moment, dar nu definitiv. Islanda a mai trecut prin ciclul ăsta: cerere depusă în 2009, negocieri suspendate în 2013, retrase în 2015, readuse pe agendă în 2024. De obicei revine odată cu o schimbare de guvern sau un moment geopolitic tensionat, cum e acum, cu retorica lui Trump despre Groenlanda.

Influența „baronilor pescuitului” și controlul asupra presei

S-au scris și s-au spus multe despre Islanda, dar dacă ar fi să adăugați o opinie proprie, ce considerați că a rămas nespus și neștiut în Europa și România?

Cred că firmele mari de pescuit au motive reale să se opună acestui referendum. Doar cinci companii, Samherji, Brim, Ísfélag, Fisk Seafood și Vísir, dețin o treime din toate cotele de pescuit ale Islandei. Samherji singură, cea mai mare companie de pescuit din țară și una dintre cele mai mari din Europa, deține aproape 9% din cote. Vorbim de o industrie extrem de concentrată, în mâinile a foarte puțini oameni.

Mirabela Blaga e absolventa Facultății de Drept de la Reykjavík Foto: Facebook

Și nu se opun doar din umbră. Organizația lor, SFS, a dus o campanie activă și vizibilă, avertizând că sub legea UE nu ar mai putea menține restricția actuală care limitează proprietatea străină la 25% dintr-o companie de pescuit, practic, se tem că firme străine ar putea intra masiv pe piața lor. Un director dintr-o companie mare de pescuit a fost sincer: principala lui teamă e să piardă controlul asupra cotelor anuale, nu neapărat banii.

Dar ce mi se pare cel mai grăitor e legătura cu presa. În 2009, în urma colapsului financiar al Islandei, un grup de investitori din pescuit, inclusiv chiar CEO-ul Samherji, Þorsteinn Már Baldvinsson, a preluat Árvakur, compania care deține Morgunblaðið, cel mai vechi și cel mai important ziar din Islanda. Chiar în momentul preluării, Davíð Oddsson, cel mai longeviv prim-ministru din istoria țării și o figură centrală a Partidului Independenței, a devenit redactor-șef al ziarului. De atunci, Morgunblaðið a păstrat constant o linie editorială favorabilă sistemului actual de cote, iar acționarii de azi ai Árvakur rămân tot mari nume din pescuit, care controlează împreună aproape 8% din cotele naționale. Și chiar a doua zi după ce referendumul din acest an a fost anunțat oficial, aceiași investitori au mai băgat vreo câteva milioane de euro în companie, deși pierde bani de ani buni, bani puși acolo, cred eu, nu pentru profit, ci pentru influență. Recomand un link cu info: https://www.ftm.eu/articles/iceland-referendum-eu-accession-negotiations-fishing-industry-brexit

La fel cred despre alți mari jucători economici din Islanda, companii mari cu investiții în imobiliare, sau băncile mari ale țării. Aici nu sunt dovezi la fel de concrete ca la pescuit, nimeni nu a recunoscut public dar cred că logica e aceeași: o piață imobiliară și un sistem bancar relativ mici, protejate de concurența directă a marilor bănci și fonduri europene, ar avea de pierdut controlul dintr-o deschidere reală către piața unică.

Istoria încercărilor eșuate de aderare a Islandei la Uniunea Europeană

Aminteați de referendumul din 2009, când islandezii au spus nu...

Islanda a mai încercat o dată, în 2009, chiar în criza financiară, când toată lumea era disperată și euro părea o plută de salvare. Dar negocierile s-au blocat exact pe pescuit, iar între timp economia și-a revenit singură. Când nu mai ai nevoie disperată de ajutor, motivația scade. În 2015 guvernul a retras cererea de tot. Acum revine pe masă pentru că avem un guvern nou, mai pro-UE, și un context internațional mai tensionat.

Efectul geopolitic. Războiul din Ucraina, NATO și declarațiile lui Donald Trump

Cum văd islandezii actualul context geopolitic și cum se raportează la țări ca Rusia și SUA?

Războiul din Ucraina i-a apropiat mai mult de Europa, nu de America. Mulți spun acum că preferă cooperare strânsă cu UE, mai mult decât cu NATO/SUA. În același timp, discursul lui Trump despre Groenlanda, pe care o confundă des cu Islanda, a speriat lumea aici. Islanda are un acord de apărare cu SUA din 1951, la care mulți țineau enorm, dar acum chiar oamenii ăștia încep să se întrebe dacă mai pot avea încredere în el. Practic aliatul de-o viață a devenit brusc o sursă de neliniște, nu de siguranță.

Ce alte motive de îngrijorare ar mai avea în 2026 cetățeanul islandez?

Temerile reale ale unui islandez obișnuit, azi, adică principalele ar fi 3 la număr. Primul e costul vieții. Cum spuneam, dobânzi de 8%, inflație peste 5%, prețuri la mâncare cu 55% mai mari decât media UE. E teama cea mai imediată și mai palpabilă, resimțită zilnic. Apoi, pe 2 aș pune teama pentru locul de muncă și comunitate. E evidentă mai ales pentru cei din satele de coastă, dependente de pescuit. Teama nu e abstractă, ci despre supraviețuirea directă a comunității lor.

În sfârșit, e vorba despre identitate și suveranitate, o insulă mică de 400.000 de oameni, fără armată proprie, care s-a definit tot timpul prin controlul asupra propriilor resurse (peștele, în primul rând). Ideea de a ceda din acest control, chiar și parțial, atinge un nerv identitar profund.