60% dintre români cred că România a îndeplinit toate criteriile pentru admiterea totală în Schengen, dar e blocată de interese economice
0Cei mai mulți români cred că ţara noastră a îndeplinit toate criteriile pentru admiterea cu graniţele terestre în Schengen, dar unele state europene blochează primirea României din motive economice, arată un sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.
Procentul celor care sunt de părere că România a îndeplinit toate criteriile, dar unele state europene îi blochează accesul complet în Schengen din motive economice este de 60,1.
Potrivit aceluiași sondaj, 30.1% dintre români consideră că România nu a fost încă admisă cu graniţele terestre în spaţiul Schengen pentru că ţara noastră nu a îndeplinit toate criteriile necesare, iar 9.8% nu ştiu sau nu răspund la această întrebare, arată sursa citată.
„Frustrarea populaţiei pe acest subiect rămâne una ridicată”
Opinia potrivit căreia România a îndeplinit toate criteriile, dar unele state europene blochează aderarea completă a ţării în Schengen este împărtășită de 42% dintre persoanele cu studii primare, 63% dintre persoanele cu studii medii şi 61% dintre respondenții cu studii superioare.
Pe categorii de vârstă, aceeași opinie este împărtășită de 62% dintre tinerii între 18 şi 29 de ani, 52% dintre persoanele cu vârsta între 30 şi 44 de ani, 58% dintre respondenții cu vârsta între 45 şi 59 de ani şi 67% dintre cei peste 60 de ani.
„Frustrarea populaţiei pe acest subiect rămâne una ridicată şi pe deplin justificată în condiţiile în care nici blocarea ani de zile a accederii la spaţiul Schengen, nici aderarea parţială nu au fost explicate în mod credibil de puţinele state ostile României. Acest sentiment este amplificat şi de faptul că în acest moment, o singură ţară, Austria, blochează aderarea cu graniţele terestre”, afirmă Remus Ştefureac, director INSCOP Research, potrivit News.ro.