Managerul Institutului „Matei Balș”, despre incidentul de la Spitalul de Copii din Iași: „Aceste infecţii nosocomiale există oriunde în lume”
0Managerul Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, dr. Adrian Marinescu, a declarat, sâmbătă, după tragedia de la Spitalul de Copii din Iaşi, că aceste infecţii nosocomiale există oriunde în lume şi nu există spital de pe mapamond unde să fie la zero aceste infecţii.

„Aceste infecţii nosocomiale, pe care acum le numim infecţii asociate ştiinţei medicale, cum se întâmplă şi cu Seratia, sunt categorii de infecţii care există oriunde în lume. Nu există spital de pe mapamond unde să fie la zero aceste infecţii. Ce e important este să pot să previn, în primul rând, de exemplu, în raport cu această infecţie şi cu bacteria, să nu am cazuri, mai ales în secţie de terapie intensivă.
Şi doi, la fel de important, modalitatea în care intervin, în modul în care am primul caz şi viteza cu care o fac, mai ales că, dacă vorbim de secţie de terapie intensivă, vorbim de persoane vulnerabile, adică vorbim de cei care au sistem imunitar problematic, dacă sunt şi copii mici, cu atât mai mulţi. Deci, la aceste persoane, o bacterie de acest gen poate să vină cu complicaţii care se ducă inclusiv la deces”, a declarat doctoral Adrian Marinescu într-o intervenţie la Digi24.
Medicul a precizat că nu bacteria în sine, ci faptul că această infecţie apare la o persoană care are şi boli asociate, într-o secţie de terapie intensivă şi lucrurile sunt în mod categoric mult mai complicate.
Potrivit lui Marinescu, în ultimii ani s-au făcut atunci paşi importanţi, pentru că în urmă cu cinci ani, sau poate cu ceva mai multă vreme, aceste infecţii nozocomiale nu erau raportate, era o subraportare absolut clară.
„În momentul de faţă, lucrurile s-au schimbat. E adevărat că e loc de mai bine. Al doilea aspect important, sigur că dacă sunt greşeli şi lucrurile acestea sunt demonstrate, trebuie să existe şi sancţiune, în mod clar.
Iar legat de ce se poate face de acum încolo, de exemplu, Institutul Matei Balş, împreună cu Ministerul Sănătăţii şi cu autorităţile în domeniu, au derulat astfel de programe de conştientizare în raport cu infecţiile nozocomiale, au fost făcute cursuri, au fost făcute raportări, doar că, din păcate, aceste lucruri nu se schimbă peste noapte şi vom avea multe lucruri de făcut, în aşa fel încât să fie mult mai bine România”, a subliniat Marinescu.
El a mai arătat că sunt multe proiecte care pot să ajute, pot să instruiască, pot să ajute personalul medical din toate spitalele din România în aşa fel încât să fie mai bine pregătite.
„Serviciul de epidemiologie, adică SPIAM-ul, care există în fiecare spital şi este obligatoriu, are un rol extrem de important de a monitoriza la nivelul spitalului, în permanenţă, şi orice caz de acest gen ar trebui să fie raportat şi măsurile trebuie să fie imediate şi foarte clare, conform protocoalelor”, a mai declarat Marinescu.
Amintim că șase copii internați la secția de Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Clinic de Copii „Sf. Maria” din Iași au decedat în ultimele zile, după ce au fost infectați cu bacteria Serratia marcescens, potrivit informațiilor transmise de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Iași.
Alți pacienți diagnosticați cu aceeași bacterie se află în continuare sub supraveghere medicală.
DSP Iaşi a început o anchetă epidemiologică la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” privind un posibil focar de infecţii cu o bacterie.
Directorul Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi, Cătălina Ionescu, a declarat că germenele identificat este sensibil la antibiotice, precizând că s-a decis limitarea internărilor la ATI încă din 16 septembrie.