„Am fost un sac de cartofi abandonat pe un pat”. De ce a fost nevoită o jurnalistă să plece din spitalul public pentru a fi operată la privat

Jurnalista Adina Popescu a publicat în revista Dilema o relatare detaliată despre experiența sa de pacient în Spitalul Clinic de Urgență București, unde a ajuns după ce a suferit o dublă fractură, la mâna dreaptă și piciorul stâng, în urma unui accident casnic.

Jurnalist a a juns, în cele din urmă, într-o unitate privată Foto: Shutterstock

Adina Popescu povestește că, după ce a fost transportată inițial la spitalele din Câmpina și Ploiești, a fost transferată la București, unde spera să fie operată:

„În perspectiva operației, nu aveam voie să mănânc nimic sau să beau nici măcar o gură de apă. Nu de mâncare îmi ardea mie, dar eram foarte deshidratată după tot periplul chinuitor prin care trecusem, iar în salon erau 30 de grade, îmi crăpaseră buzele de sete, la un moment dat o asistentă mi-a dat o cârpă cu care să mi le umezesc, am așteptat, orele treceau greu și nu aveam nici o veste”.

Intervenția chirurgicală a fost însă amânată în mod repetat.

„Apoi, timp de șase zile, la Spitalul Clinic de Urgență București, la secția de ortopedie, n-am mai reprezentat o urgență pentru nimeni. Timp de șase zile, imobilizată complet, nu m-am simțit aici o ființă umană, nu m-am simțit nici măcar un pacient, am fost un sac de cartofi abandonat pe un pat de spital căruia i se făcea din când în când un calmant”, relatează Adina Popescu.

Jurnalista reclamă condițiile greu de suportat din salon:

„Condițiile din spital erau unele de război (în tranșee). Este inuman să ții niște oameni care nu se pot mișca/spăla/răcori în nici un fel în saloane fără aer condiționat, atunci când afară sunt 40 de grade”.

Mai mult, mărturisește că, pe parcursul internării, a întâmpinat dificultăți inclusiv în obținerea unor consultații suplimentare după apariția unor probleme de sănătate.

„Am cerut un control cardiologic, dar procedura s-a dovedit a fi complicată și birocratică, doar doctorul curant putea face o cerere în acest sens pentru un pacient”, relatează jurnalista.

„N-aș sta o zi internat în acest spital”  

Adina Popescu povestește și despre discuția avută cu unul dintre medici, atunci când a luat în calcul transferul într-un spital privat.

„Sigur că, dacă aș fi în locul dvs. și aș avea posibilități financiare, n-aș sta o zi internat în acest spital”, i-ar fi spus medicul.

Jurnalista mărturisește că, după aproape o săptămână de așteptare și mai multe amânări ale operației, a decis să se transfere într-o unitate medicală privată.

„Ne pare rău că nu v-am putut ajuta mai mult!”, i-ar fi spus reprezentanții secției la momentul plecării, potrivit acelorași mărturisiri.

Adina Popescu precizează că intervenția chirurgicală în sistemul privat a costat aproximativ 8.000 de euro, însă afirmă că a beneficiat acolo de cu totul alte condiții.

„Am fost tratată ca o ființă umană”, scrie jurnalista.

„De ce a trebuit să îndur toată această umilință și tot acest chin?”

Mărturia sa se încheie cu o serie de întrebări privind funcționarea sistemului public de sănătate și eficiența utilizării contribuțiilor plătite de pacienți de-a lungul anilor:

„De ce nu se schimbă legea ca să pot contribui la sistemul privat care, în cele din urmă, a fost cel care m-a ajutat într-un mod profesionist și uman să trec peste o încercare grea? Unde aș putea depune o cerere ca angajatorii mei să NU îmi mai plătească contribuția lunară la sănătate pentru că o plătesc degeaba? De ce a trebuit să îndur toată această umilință și tot acest chin? Cine câștigă din asta?”.