Tudorel Toader reacționează după ce fiul său a fost destituit de la UAIC în urma acuzațiilor de viol. Fostul ministru anunță contestarea deciziei
Fostul ministru al Justiției Tudorel Toader a reacționat după ce Comisia de Etică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a decis destituirea fiului său, Ionuț-Alexandru Toader, din funcția de lector universitar. Fostul rector al UAIC a subliniat că hotărârea nu este definitivă și poate fi contestată.

Tudorel Toader a precizat că decizia poate fi atacată atât în fața Comisiei Naționale de Etică a Managementului Universitar, cât și în instanță.
„Hotărârea Comisie de etică a UAIC nu este definitivă. În termen de 30 de zile poate fi contestată la Comisia Națională de Etică a Managementului Universitar, hotărâre care, la rândul său, poate fi atacată în instanța de judecată, fond și cale de atac”, a transmis Tudorel Toader într-un mesaj publicat pe Facebook,
Fostul rector al UAIC a atras atenția asupra momentului în care a fost comunicată hotărârea, susținând că aceasta a venit după un an de cercetări și imediat după închiderea dezbaterilor de la Înalta Curte privind contestația formulată de fiul său împotriva măsurii arestării preventive:
„Este de observat și faptul că după un an de zile de cercetări, Comisia de etică a comunicat hotărârea sa imediat după închiderea dezbaterilor din fața ÎCCJ, până la afișarea pronunțării soluției pe pagina de internet a Înaltei Curți”.
„Sunt multe întrebări care vor trebui să primească răspunsuri”
În același mesaj, Tudorel Toader a sugerat că există aspecte care necesită explicații suplimentare și a invocat principiul egalității de tratament.
„Sunt multe întrebări care vor trebui să primească răspunsuri. Credem că un tratament egal pentru situații similare este întotdeauna dezirabil, și că trebuie lăsată instanța de judecată să decidă, cu respectarea prezumției de nevinovăție. Alexandru Toader nu a contestat hotărârea Consiliului Facultății de Drept prin care s-a decis suspendarea activității sale didactice, până la finalizarea procesului penal”, a mai scris fostul ministru al Justiției.
Ce a reținut Comisia de Etică
Comisia de Etică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” a decis destituirea lui Ionuț-Alexandru Toader după analizarea acuzațiilor formulate împotriva acestuia.
Potrivit hotărârii, comisia a constatat săvârșirea unor abateri de la normele de etică și deontologie universitară prevăzute de Legea nr. 199/2023 și de Codul de etică al UAIC din 23 mai 2019. Mai exact, este vorba despre folosirea abuzivă a calității de membru al comunității academice, hărțuirea și condiționarea evaluării de favoruri sexuale, inclusiv prin atitudini implicite.
Hotărârea Comisiei de Etică poate fi contestată de persoana vizată în termen de 30 de zile.
Documentul integral, publicat în formă anonimizată, poate fi consultat aici.
Fiul lui Tudore Toader e arest la domiciliu după decizia Înaltei Curți
Fiul fostului ministru este cercetat pentru viol, agresiune sexuală, tentativă de agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Procurorii susțin că acesta ar fi hărțuit sexual două studente pe care le avea la cursuri.
Inițial arestat preventiv, Ionuț-Alexandru Toader a obținut marți înlocuirea măsurii cu arestul la domiciliu pentru 19 zile, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a admis contestația. Decizia este definitivă.
Potrivit declarațiilor făcute de două dintre presupusele victime, acestea ar fi fost abordate de lector după ce nu promovaseră examenul din prima sesiune. Tinerele susțin că nu sunt singurele studente care ar fi trecut prin situații similare și că în facultate ar exista și alte cazuri.




















































