Tăvălugul protestelor cuprinde încet toți bugetarii. Sociolog: Toți liderii sindicali știu că acesta este momentul

0
Publicat:

După fermieri și transportatori, lucrătorii din sistemul medical și funcționarii publici vin cu revendicări și amenință cu greva generală. 

Sindicaliștii SANITAS vor o indexare a salariilor
Sindicaliștii SANITAS vor o indexare a salariilor

Microbul protestelor sindicale pare extrem de contagios și a trecut rapid de la transportatori și fermieri la lucrătorii din sistemul de sănătate și la funcționarii publici. Concret, angajații din Sănătate au protestat joi în fața Ministerului Muncii cerând salarii mai mari și echitate salarială atât între categoriile de angajați din sistem, cât și față de alte ocupații, iar funcționarii publici au cerut și ei o indexare a lefurilor, susținând că dacă acest lucru nu se întâmplă intră în grevă generală luna viitoare.

Angajaţii din sistemul medical cer ca salariile să le crească cu 20%, de la infirmieri, personal TESA, asistente medicale până la medici. Au subliniat că deblocarea posturilor nu este suficientă, întrucât există o diferenţă foarte mare între sporurile acordate celor care lucrează în unităţile aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii şi cele din subordinea autorităţilor locale.

Amenințarea cu greva generală

„Dacă în aceste zile nu se găsesc soluţii, noi ne vom continua protestele. Avem suficiente semnături pentru a declanşa chiar şi o grevă generală. În aceste zile, cât am zis că acordăm răgaz Guvernului să găsească soluţii, vom picheta toate ministerele de resort, Muncă, Finanţe şi Sănătate, după care vom stabili un alt calendar la care ni se vor alătura toate sindicatele din sănătate”, a declarat Viorel Huşanu, preşedintele Uniunii Sindicale Sanitas Bucureşti. Întrebat despre un termen privind o eventuală declanşare a grevei generale, Huşanu a spus: „Dacă pe 1 februarie vom înregistra oficial conflictul de muncă la Ministerul Muncii, greva va fi solicitată de cele două federaţii reprezentative, Sanitas şi Solidaritatea, iar distanţa până la greva generală ar fi de 2-3 săptămâni ca să parcurgem toţi paşii legali. Până atunci, colegii mei doresc şi un mare miting la Bucureşti, cu peste 10.000 de participanţi”, a mai spus Huşanu.

Joi, premierul Marcel Ciolacu a avut o rundă de consultări cu reprezentanţi ai Federaţiei Sanitas, în urma discuţiilor fiind convenită ajustarea, în urma unei evaluări, a schemelor de personal şi deblocarea de posturi, cu prioritate în spitalele universitare şi judeţene cele mai aglomerate, precum şi creşterea, în prima jumătate a anului, cu 15% a fondului de salarii pentru sectorul sanitar. Personalul medical nu renunță însă la grevă.

Și o altă categorie de bugetari se pregătește de proteste dacă revendicările nu le vor fi acceptate. Este vorba de funcționarii primăriilor, în general ale celor comunale. Aceștia intenționează să depună la Guvern un memoriu în care susțin că sunt nemulțumiți de nivelul de salarizare care nu s-a mai modificat din 2021, iar pe 5 februarie intră în grevă generală.

Ce au obținut fermierii și transportatorii

În paralel cu mișcările sindicale ale bugetarilor, fermierii și transportatorii își continuă protestele.Între timp, guvernanții au promis că vor reduce prețul motorinei pentru fermieri. Potrivit unui document guvernamental, subvenția la motorina pentru fermieri va ajunge la 2 lei pe litru. În plus, va mai exista o subvenție de 100 de euro pe cap de vită, efortul financiar al Guvernului fiind de 72 de milioane de euro.

Guvernații au acceptat deja o serie de revendicări ale agricultorilor, respectiv compensarea cu 100 de euro/ha pentru culturile din toamna anului 2022, echivalarea categoriei de permis categoria B cu TR și a celei B1 cu TR1, precum și înmatricularea utilajelor doar pe baza înregistrării la primărie, fără obligativitatea CIV și ITP.

În același timp, de la începerea protestelor, transportatorii au obținut trasee dedicate UE în vămi și în Portul Constanța și toleranță de 5 % pentru depășirea tonajului. În plus, șoferii de camioane nu vor fi amendați dacă rovinieta expiră și ei stau în cozile de la frontiere. Mai mult, transportatorii au obținut și o plafonare a RCA la un tarif de referință de 9.000 de lei la autovehiculele cu o masă maximă autorizată mai mare de 16 tone.

De ce protestează toată lumea acum

Sociologul Alfred Bulai e explicat pentru „Adevărul” care este cocktailul de circumstanțe care a adus aceste proteste. „Dacă vorbim de fermieri, ne referim la o problemă generalizată în Europa și care este foarte greu de rezolvat mai ales în contextul războiului din Ucraina. Apoi, în general avem o perioadă de criză prelungită care nu are cum să nu lase urmări. Concret, am avut o pandemie, a urmat o criză economică, iar acum avem război. Problemele sunt tot mai mari, oamenii le resimt, iar politicienii nu le recunosc. Practic, nu văd scumpirile pe care trebuie să le suporte populația. Sigur, există o categorie de cetățeni pentru care aceste lucruri nu contează, dar sunt mai mulți care percep că nu au condiții onorabile de supraviețuire. Și atunci este firesc să fiarbă societatea”, spune Alfred Bulai.

Sociologul a și explicat de ce se întâmplă acum aceste mișcări sindicale. „Suntem într-un an electoral. Urmează patru alegeri, teoretic. Toți liderii sindicali știu că acesta este momentul în care poți obține ceva de la guvernanți. După alegeri nu mai faci nimic, iar cel mai bun exemplu îl avem cu alegerile din 2009, iar 2010 a venit cu tăieri salariale masive. În concluzie, acum este oportun să ceri dacă tot vrei să primești ceva”, a subliniat sociologul Alfred Bulai, care este și conferențiar la Școala Națională de Studii Politice și Administrative a Universității București.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite