Astăzi, 29 iunie, la ora 16.00, au fost afişate la avizierele
şcolilor din toată ţara primele rezultate la examenul de Evaluare
Naţională 2013 (Examenul de Capacitate 2013). Adevarul.ro vă ţine la curent, judeţ cu judeţ, cu ultimele noutăţi.
UPDATE: Promovabilitatea la examenele de la evaluarea naţională din acest an a fost de 77,16%, cu peste zece procente mai mult decât în 2012, când au promovat 66,21% dintre elevii care au susţinut probele, au declarat sâmbătă oficiali din Ministerul Educaţiei.
Potrivit surselor citate, la evaluarea naţională din acest an au obţinut note mai mari sau egale cu cinci 77,16% din elevii care au susţinut probele la Limba română, Matematică şi limba maternă. În 2012 au obţinut note de promovare 66,21% din elevii care au participat la evaluarea naţională.
Elevii nemulţumiţi de notele obţinute la evaluarea naţională pot depune contestaţii sâmbătă, până la ora 22.00.
Contestaţiile vor fi soluţionate în perioada 30 iunie - 2 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate în 3 iulie.
Media de admitere în liceu va fi calculată ca medie aritmetică dintre media notelor de la evaluare şi media generală a anilor de gimnaziu.
Numărul de note de peste 5 la matematică au fost într-un procent de 82,66%
La română sunt 160 de note de 10, la matematică un număr de 1.286 de note de 10. 87 de elevi din Bucureşti au reuşit să obţină 10 la ambele probe de examen la examenul de Evaluare Naţională 2013.
La prima simulare la matematică a fost un procent de note de peste 5 de 34,36%, la a doua simulare a existat un procent de note de peste 5 de 62,45%, iar acum procentul a ajuns la 82,66%.
La examenul de limbă română, la prima simulare a existat un procent de 84,30% de note de peste 5, 78,49% de note de peste 5 la a doua simulare, iar acum procentul a ajuns la 90,16%
---
Rezultatele finale la examenul de Evaluare Naţională 2013 (examenul de Capacitate 2013) se vor afişa la avizierele şcolilor pe 3 iulie, urmând ca listele complete, cu notele şi ierarhia elevilor la nivel naţional, în urma examenului de Evaluare Naţională 2013, să fie publicate pe 4 iulie, pe site-ul Ministerului Educaţiei.
De asemenea, rezultatele vor putea fi urmărite pe adevarul.ro, pentru fiecare judeţ în parte. Astazi, 29 iunie 2013, la ora 16.00, la şcolile din judeţele din ţară au fost afişate doar primele rezultate ale examenului de Evaluare Naţională, iar în seara aceasta, până la orele 22.00, se primesc contestaţii.
Peste 161.000 de elevi au participat, marţi, 25 iunie, la proba de Limba Română de la Evaluarea Naţională (Capacitate) anul acesta şi mai mult de 3.600 au absentat. Un singur candidat a fost eliminat deoarece a fost surprins cu telefonul mobil.
Mai mulţi elevi au întâmpinat dificultăţi în ceea ce priveşte deplasarea, motiv pentru care, în 10 centre din municipiul Bucureşti şi alte 7 judeţe - Teleorman, Dolj, Constanţa, Hunedoara, Călăraşi, Iaşi, Vâlcea - a fost necesară folosirea subiectelor de rezervă. În aceste situaţii, examenul a început la ora 13.30.
Datele Ministerului arată că în total, 161.724 de elevi au participat la examen marţi şi 3.694 de elevi au absentat.
Rezultate Evaluarea Naţională 2013, judeţ cu judeţ: