REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2013 S-au afişat primele rezultate la examenul de Evaluare Naţională la şcolile din Turnu Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, 29 iunie 2013, la ora 16.00, au fost afişate la avizierele şcolilor primele rezultate la examenul de Evaluare Naţională 2013 (Examenul de Capacitate 2013).

Rezultatele finale la examenul de Evaluare Naţională 2013 (examenul de Capacitate 2013) se vor afişa la avizierele şcolilor pe 3 iulie, urmând ca listele complete, cu notele şi ierarhia elevilor la nivel naţional, în urma examenului de Evaluare Naţională 2013, să fie publicate pe 4 iulie, pe site-ul Ministerului Educaţiei, dedicat admiterii la liceu: admitere.edu.ro. De asemenea, rezultatele vor putea fi urmărite pe adevarul.ro, pentru fiecare judeţ în parte.

Astăzi, 29 iunie 2013, la ora 16.00, la şcolile din judeţul Mehedinţi  au fost afişate doar primele rezultate ale examenului de Evaluare Naţională, iar în seara aceasta, până la orele 22.00, se primesc contestaţii.
În judeţul Mehedinţi au fost înscrişi la examenul de capacitate 2314 elevi, au fost organizate 85 de centre de examen şi 3 centre de evaluare.

În  anul 2012, gradul de promovabilitate la limba română a fost de 77,3 la sută şi la matematică de 38,65 la sută, iar în anul 2011, la limba română – 89,41 la sută, matematică – 91,65 la sută.

Potrivit Inspectoratului Şcolar Mehedinţi, în ultimii doi ani, procentele scăzute la examenul de evaluare naţională s-au înregistrat în unităţile de învăţământ din mediul rural şi la unele unităţi din mediul urban, situate în cartierele mărginaşe. Inspectorii şcolari consideră că aceste rezultate sunt cauzate de slaba implicare a părinţilor în viaţa şcolară a elevilor, foarte mulţi din aceşti elevi provin din familii dezorganizate, cu părinţi plecaţi în străinătate, cu posibilităţi financiare reduse.

UPDATE 17,00

Procentul de promovabilitate în judeţul Mehedinţi la examenul de evaluare naţională este de 74,39 la sută. Pe materii, la limba română procentul de promovabilitate este de 76,97 la sută, iar la matematică de 75,36 la sută.

Surprinzător, anul acesta, cele mai multe note de 10 s-au obţinut la matematică (169) şi numai 18 note de 10 la limba română. Diferenţa de note dintre mediul urban şi cel rural continuă să fie destul de mare, procentul de promovabilitate în mediul urban fiind de 82,76 la sută, iar în mediul rural de 64,22 la sută.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite