Primarul din Livezile, judecat pentru agresiune sexuală, poate reveni în funcție
Primarul comunei Livezile, Traian Simionca, rămâne sub control judiciar, a decis astăzi Tribunalul Bistrița-Năsăud. Instanța a eliminat, în schimb, obligația purtării dispozitivului electronic de supraveghere și obligația de a nu exercita funcția de primar al comunei Livezile.

Primarul comunei Livezile din județul Bistrița-Năsăud, Traian Simionca, judecat pentru agresiune sexuală, va putea reveni în funcție, dar va rămâne sub control judiciar, a decis, vineri, Tribunalul Bistrița-Năsăud, potrivit Agerpres.
Hotărârea Tribunalului a fost luată ca urmare a contestației depuse de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița la decizia dată în 2 septembrie de Judecătoria Bistrița, prin care s-a decis revocarea măsurii preventive a controlului judiciar, dispusă față de edil.
Tribunalul a admis contestația formulată de Parchet şi a desființat în parte decizia Judecătoriei, însă a înlăturat obligațiile ca inculpatul să poarte dispozitiv electronic de supraveghere şi să nu îşi exercite funcţia.
„Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa împotriva Încheierii penale nr.1095/CP/2026 pronunţată de Judecătoria Bistriţa, pe care o desfiinţează în parte, sub aspectul revocării măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpat, şi rejudecând: Înlătură obligaţiile prev.de art.215 alin.2 lit.c şi e Cod procedură penală, respectiv de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere şi de a nu exercita funcţia de primar al comunei Livezile, judeţul Bistriţa-Năsăud, stabilite în sarcina inculpatului S. T., prin Ordonanţa de prelungire a măsurii controlului judiciar din 17.07.2026 dată în dosarul nr.2890/193/P/2025 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa. Menţine, în rest, măsura preventivă a controlului judiciar prelungită faţă de inculpat, deoarece toate celelalte temeiuri ale acestuia subzistă”, se arată în soluţia publicată, vineri, pe portalul instanţelor de judecată.
Hotărârea Tribunalului Bistriţa-Năsăud este definitivă. În 28 august, pe rolul Judecătoriei Bistriţa a fost înregistrat dosarul prin care primarul comunei Livezile a fost trimis în judecată pentru agresiune sexuală, după ce, la începutul lunii noiembrie a anului 2025, a distribuit pe o reţea de comunicare imagini cu el şi o angajată, în ipostaze intime, în biroul său de la primărie.
În dosar apare un al doilea inculpat – un angajat al Primăriei Livezile, de la Compartimentul cultură, bibliotecă comunală și arhivă.
Primarul, în vârstă de 56 de ani, a fost cercetat penal pentru agresiune sexuală, violarea vieții private și influențarea declarațiilor, după ce, în noiembrie 2025, au apărut pe o rețea de comunicare imagini care îl înfățișau alături de o angajată a primăriei în ipostaze intime, în biroul său. Imaginile ar fi fost distribuite din greșeală pe WhatsApp, însoțite de mesajul „partidă de amor”.




















































