Vârstnici convinși să cumpere dispozitive medicale la prețuri supraevaluate, prin credite bancare. Percheziții în București într-un dosar de înșelăciune
Polițiștii Capitalei au efectuat marți, 6 octombrie, cinci percheziții domiciliare într-un dosar de înșelăciune care vizează mai multe persoane suspectate că au exploatat vulnerabilitatea unor vârstnici, convingându-i să achiziționeze dispozitive prezentate drept soluții pentru diverse afecțiuni medicale. Ancheta vizează activitatea desfășurată în perioada iulie 2025 - septembrie 2026 de cinci persoane care ar fi operat prin intermediul unor societăți comerciale prezentate ca centre de sănătate.

Autorii se prezentau drept reprezentanți ai unor centre de sănătate și ofereau evaluări medicale gratuite persoanelor vârstnice. În urma evaluărilor, le spuneau victimelor că au diverse probleme de sănătate, uneori exagerând gravitatea acestora și susțineau că problemele pot fi tratate cu dispozitive pe care le comercializau. Prin presiunea emoțională creată, le determinau să cumpere dispozitivele la prețuri mult peste valoarea de piață
„În urma evaluărilor, bănuiții le-ar fi comunicat victimelor că au fost identificate diferite afecțiuni, în unele cazuri amplificând severitatea unor afecțiuni cunoscute, susținând că acestea pot fi tratate prin intermediul unor dispozitive pe care le comercializau. În acest context, sub imperiul emoțiilor induse persoanelor vârstnice, acestea ar fi fost determinate să achiziționeze respectivele produse la prețuri nejustificat de mari, raportat la valoarea de piață, de multe ori prin contractarea unor credite de nevoi personale”, a transmis, marți, DGPMB
Polițiștii afirmă că angajați ai centrelor îi însoțeau pe clienți la bănci pentru obținerea finanțării, iar în unele cazuri contractele de credit ar fi fost semnate direct de pe telefoanele mobile ale persoanelor vătămate, cu acordul acestora.
Două puncte de lucru
Potrivit unor surse apropiate anchetei, activitatea suspecților s-ar fi desfășurat în două puncte de lucru care funcționau sub denumirea „Reviva Wellness”, situate pe strada Nerva Traian nr. 5 și pe Calea Moșilor nr. 126A din București.
Autorul principal ar fi Traian Cîmpanu, iar printre cei implicați s-ar mai număra Brândușa Agavriloaie și Claudia Nicolae, potrivit acelorași surse.
„În vederea administrării materialului probator, astăzi, 6 octombrie 2026, au fost puse în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară, persoanele vizate fiind depistate și conduse la audieri.Față de acestea vor fi dispuse măsurile legale care se impun”
Cercetările sunt continuate de Serviciul Vătămări și Ucideri din Culpă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, într-un dosar penal deschis pentru înșelăciune.
„Facem precizarea că efectuarea percheziției domiciliare este un procedeu în cadrul procesului penal, reglementat de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluționării cauzei, care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, a mai transmis DGPMB.




















































