Criză la Institutul de Neurologie. Pacienții cu anevrisme, puși pe liste de așteptare din cauza lipsei materialelor

Lipsa materialelor medicale afectează activitatea echipei de neuroradiologie intervențională de la Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare din Capitală. Medicii au rămas fără unele dintre dispozitivele necesare pentru tratarea anevrismelor și au întâmpinat, în ultimele luni, probleme și cu materialele folosite în intervențiile pentru AVC ischemic.

Foto: Arhivă

Medicul Alexandru Dimancea, specialist neurolog cu competență în neuroradiologie intervențională, a explicat pentru News.ro că unitatea a ajuns în situația de a împrumuta de la furnizori anumite materiale pentru a putea continua intervențiile.

Problemele sunt legate inclusiv de finanțarea programelor pentru AVC. Potrivit medicului, anul acesta institutul a primit, pentru Acțiunea Prioritară AVC, doar aproximativ un sfert din finanțarea de care a beneficiat anul trecut, în condițiile în care echipa realizează un număr important de trombectomii pentru pacienții cu AVC ischemic acut.

„În ultimele zile, mai degrabă în ultimele săptămâni, de exemplu, a fost un interval de câteva zile în care nu am putut realiza trombectomii. Adică intervenții de scoatere a cheagurilor din vascularizația cerebrală, în AVC-ul acut. Din motivul că nu am avut catetere de aspirație.

Ulterior, au venit câteva catetere de aspirație «pe împrumut» și am putut să mai ducem câteva săptămâni. Și acum, de asemenea, ne aflăm într-un impas. Deci, cumva, ultimele luni din vară s-au petrecut cu aceste fluctuații ale materialelor de AVC ischemic acut”, spune medicul.

Pacienții cu anevrisme așteaptă materialele necesare

O problemă și mai dificilă este cea a materialelor folosite pentru tratamentul anevrismelor cerebrale. Potrivit medicului, institutul nu dispune de aproximativ două luni de coil-uri, cunoscute și sub denumirea de spire de platină, necesare în anumite intervenții.

În aceste condiții, au fost întocmite liste de așteptare pentru pacienții cu anevrisme. Printre aceștia se află și persoane cu anevrisme nerupte, dar de dimensiuni mari, care prezintă risc de sângerare.

„Pentru anevrisme, și rupte, și nerupte, avem nevoie de așa-zisele coil-uri, adică spire de platină, pe care nu le avem de ceva timp. Aici nu a fost fluctuație, aici a fost un impas care persistă de aproximativ două luni. Avem liste de așteptare de pacienți care au fie anevrisme rupte, fie, cei mai mulți, anevrisme nerupte, dar care sunt de dimensiuni mari, la risc de sângerare absolut oricând și care mă întreabă de la o săptămână la alta, dacă nu chiar de la o zi la alta, când vin materialele.

Înseamnă, în principiu, că așteptăm. Nu doar coil-urile sunt implicate în tratamentul anevrismelor, dar sunt materialul cel mai frecvent utilizat. Acele spire de metal care se încovoaie, mă rog, capătă o anumită formă rotundă, ovalară, ca să umple anevrismul, să-l trombozeze. Fiecare anevrism are o anumită formă, o anumită geometrie și dimensiune. Și nu ai cum să pui ce coiluri ai pe raft. Adică nu faci compromisuri în acest sens, deoarece pot pleca de acolo și pot cauza AVC în timpul procedurii, ceea ce tu tocmai asta încerci să previi”, spune medicul. 

Dimensiunea dispozitivului este importantă pentru fiecare intervenție, explică medicul. Un coil prea mare poate afecta anevrismul, în timp ce unul prea mic poate ajunge în circulația cerebrală.

„Și, practic, așteptăm coiluri de dimensiuni confortabile. Însemnând că, dacă anevrismul are 15 milimetri, considerat anevrism mare, vei vrea să ai un coil de 15 milimetri, nu un coil de 20 și nu un coil de 10. Un coil de 20 nu-ți va intra și va putea rupe anevrismul, în timp ce un coil mai mic ar putea pleca în circulația cerebrală”, a explicat medicul.

Cateterele folosite la AVC, luate cu împrumut

Și pentru pacienții cu AVC ischemic acut au existat perioade în care medicii au rămas fără cateterele de aspirație necesare pentru trombectomie. Aceste dispozitive sunt consumabile și trebuie înlocuite după fiecare intervenție.

„Zilele acestea, ultimele zile, să spun, de la începutul săptămânii, mai exact, avem câteva catetere de aspirație care se consumă cu fiecare pacient trombectomizat. Asta e în momentul prezent, e informație proaspătă. Care și acelea sunt luate cu foarte mult efort.

Probabil că încearcă (n. red. – șeful secției) să lămurească furnizorii să ne dea câteva catetere în avans, în ideea că, la un moment dat, când vom primi banii pe Acțiunea Prioritară AVC, de exemplu, sau de la Casa Națională, le vom da atât pe pachetul care va veni pentru trimestrul respectiv, cât și pentru aceste câteva catetere împrumutate în avans. Cumva, cred că este de la furnizori în avans luat”, a declarat acesta. 

Lipsa materialelor a avut deja consecințe asupra circuitului pacienților. Medicul spune că, în ultimele săptămâni, mai multe persoane cu AVC au fost redirecționate către Spitalul Universitar de Urgență București.

„Acum recent, acum două săptămâni, acum 10 zile, a trebuit să redirecționăm acei câțiva pacienți. Nu au fost puțini, nu au fost nici mulți, dar probabil unul pe zi, minim, a fost. A trebuit să-i orientăm către Spitalul Universitar. Altă opțiune viabilă real nu există în București.

Sunt două categorii. De exemplu, există niște patologii cerebrale mai complicate, să spunem, care se numesc fistule sau malformații arteriovenoase. Și acestea necesită, pe lângă catetere specializate și așa mai departe, să zicem că le mai avem pe acelea, să zicem, necesită un anumit produs de embolizare, un anumit lichid vâscos cu care embolizăm, adică înfundăm acele fistule, acele comunicări. Nu putem folosi spire de platină, comunicările acestea sunt frecvent mult prea mici, așa încât avem nevoie de un lichid. Acest lichid, acest precipitat, să spun așa, de asemenea costă foarte mult și trebuie comandat într-o anumită cantitate și, de asemenea, depindem de fonduri în acest sens”, a precizat medicul.

Medicii sunt chemați de acasă pentru cazurile urgente

Pe lângă problema materialelor sanitare, secția se confruntă și cu lipsa personalului necesar pentru intervențiile efectuate în afara programului. Mai mult de jumătate dintre cazurile de AVC ajung, potrivit medicului, în afara orelor obișnuite de lucru.

Medicii sunt anunțați printr-un grup de WhatsApp și se deplasează la spital pentru a realiza intervențiile. În lipsa unui asistent de sală disponibil, unul dintre medicii care participă la procedură ajunge să preia și rolul acestuia.

„Și altă categorie, care n-are legătură cu materialele, sunt oamenii, resursa umană. Avem nevoie de asistent la sală, la sala de angiografie, care să fie nu doar prezent, ci și foarte bine pregătit și să ne ajute în afara orelor de program

Sigur, mai mult de 50% dintre AVC-uri, cel puţin aici, la Institut, dar sunt convins că şi la Universitar e la fel, vin în afara orelor de program. Ce se întâmplă atunci? Avem un grup comun de WhatsApp, ca orice altcineva, şi, practic, medicul neurolog de gardă ne anunţă. Când eu sunt de gardă, eu anunţ, când sunt alţi medici neurologi, colegi, ei anunţă. Ne anunţă şi ne strângem minimum doi, dacă nu chiar trei oameni, să mergem să realizăm trombectomia.

Şi ce se întâmplă tipic este: va fi o primă mână şi o a doua mână. Prima mână este persoana care face propriu-zis trombectomia, iar cea de-a doua mână este cea care pregăteşte pacientul, orice, de la punerea manşetei de tensiune până la pregătirea perfuziilor, până la darea materialelor într-un mod steril, încât operatorul principal să le ia, să le hidrateze, să le flusheze, spunem noi, şi să le introducă ulterior în pacient. Deci, practic, unul vine ca operator, unul vine ca asistent. Ăsta este adevărul”, a declarat medicul pentru sursa citată. 

„Trebuie să fim susținuți permanent”

În ciuda problemelor de finanțare și aprovizionare, medicul spune că echipa continuă să facă intervenții și să răspundă cazurilor de urgență. El atrage însă atenția că activitatea nu poate fi susținută pe termen lung fără o finanțare constantă.

„Da, facem performanţă pentru că încă, cumva, avem un anumit entuziasm cu toţii, oarecum molipsitor şi la generaţiile mai tinere. Dar numai aşa, numai cu încredere în resursele noastre, un pic în viitor şi în noi, cumva noi înşine, ca să spun aşa, ca să putem merge mai departe. Nu există niciun secret, nu există niciun soi de ingredient anume. Pur şi simplu vrem să facem treabă şi ne ţinem de asta, dar tot timpul îmi imaginez o situaţie dramatică, în care mulţi pacienţi vor avea de pierdut, inclusiv viaţa proprie.

Discutăm problemele, facem planuri. Unii dintre noi fac eforturi birocratice în acest sens, mai ales doctorul Stănciulescu (n.red. – şeful de secţie). Şi, de multe ori, să fiu sincer cu dumneavoastră, ca să dăm şi o notă aşa de speranţă, glumim. Glumim într-un sens bun, nu într-un sens răutăcios. Glumim că, na, se întâmplă asta acum, dar vedem noi pe viitor, o să fie ape mai liniştite şi aşa mai departe. Ne păstrăm atmosfera plăcută. Eu sunt convins că vor veni fondurile. Problema este ritmul în care vin, realitatea că vor veni sau nu. E problema de ritmul în care vin, pentru că, pur şi simplu, este o distribuţie inegală a fondurilor pe centrele de trombectomie şi tromboliză în România. Şi ăsta e un lucru cunoscut.

Trebuie să fim susţinuţi permanent. Este ca un soi de moară care macină în continuu. Noi nu ne oprim propriu-zis. Adică, dacă am avea fondurile permanent, nu neapărat cu ţârâita, dar am fi aprovizionaţi permanent, noi am munci permanent. Adică am consuma acele materiale pe bună dreptate şi cu cap pentru fiecare pacient care vine. Nu le-am supra- sau subconsuma, ca să spun aşa. Le-am folosi exact cu cap pentru pacienţii care vin.

Este o muncă continuă, o muncă de urgenţă prin excelenţă. În orice domeniu al medicinei, în orice domeniu, este o muncă continuă în care pot veni astăzi două urgenţe, mâine poate să nu vină niciuna şi a treia zi să vină cinci. Deci nu se pune problema să ai săptămâni moarte. Zile moarte, da, dar săptămâni moarte nu există niciodată. E o muncă permanentă”, a precizat Dr. Dimancea.

Medicul spune că nici deplasările efectuate de acasă pentru intervențiile de urgență nu sunt compensate.

„Nu suntem deloc remuneraţi, nici măcar transportul cu taxiul sau benzina de la maşină nu este remunerată, să spun, dus-întors. Da, nu suntem plătiţi în acest sens. Acţiunea vine din acel sentiment de «hai să facem acest lucru, deoarece altfel pacienţii n-au nicio şansă». Când îţi spui lucrurile aşa şi ai cât de cât o fundaţie morală, zic eu, normală, cumva te scoli de pe canapea sau de unde eşti în momentul respectiv şi te duci la spital”, a explica  medicul Alexandru Dimancea, specialist neurolog cu competență în neuroradiologie intervențională la Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare din Capitală.