Stigmatizați, marginalizați, abandonați. Românii cu tulburări psihice trăiesc iadul din cauza mentalității medievale a semenilor
0Milioane de români sunt obligați să-și trăiască suferința în tăcere cu riscul stigmatului. Așa cum spun medicii, dar și oamenii simpli, a avea tulburări psihice este un adevărat coșmar la noi în țară pentru că încă există concepții medievale despre aceste boli iar pacienții sunt marginalizați.

Milioane de români suferă de tulburări sau boli psihice, de la depresie până la afecțiune grave, precum schizofrenie sau sindrom bipolar. Mai precis, conform statisticilor din 2023, aproximativ 6 milioane de români au o afecțiune psihică. Iar numărul acestora este în creștere în ultimii ani.
Stresul, grija zilei de mâine, sărăcia și consumul abuziv de alcool, pe lângă factorii genetici, sunt principalele cauze care conduc la aceste patologii. O parte dintre cei care se luptă cu afecțiunile psihice le țin ascunse sau nu le recunosc. Iar motivul ține mai ales de atitudinea societății românești față de personale cu boli psihice, dar și de prejudecățile față de acestea existente în mentalitatea românilor. Nici statul român nu face suficient pentru încurajarea depistării precoce a afecțiunilor, pentru urmărirea evoluției lor după ce ies de sub supravegherea medicilor și, mai ales, nici nu educă populația privind tulburările psihice și suportul pe care comunitatea ar trebui să-l acorde pentru integrarea acestor persoane.
”Estul Europei se confruntă cu o stimă mult mai mare față de pacientul psihiatric”
Psihiatrul Emil Panțiru, din practica curentă la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean "Mavromati”, spune că în estul Europei este o problemă privind percepția societății asupra celor cu tulburări psihice. Sunt priviți cu neîncredere, evitați, marginalizați, ba chiar li se încalcă drepturi.
Percepția generală a societății și mentalitățile îi înfluențează inclusiv pe cei care suferă de aceste tulburări. De exemplu, se simt inferiori și se retrag din societate. ”Din nefericire estul Europei se confruntă cu o stigmă mult mai mare vizavi de pacientul psihiatric. Trebuie luat în calcul că stigma are o dublă sorginte la pacientul psihic. Pe de o parte, a populației. Nu le sunt respectate anumite drepturi, sunt stigmatizați. Dar este vorba și de autostigmă care se regăsește de multe ori. Pacienții se simt inferiori celorlalți pentru simplul fapt că au o boală psihică”, spune Emil Panțiru.
De multe ori, dacă se află că au antecedente cu tratament psihiatric sau sunt afectați de o boală psihiatrică, chiar ținută bine sub control, mulți români ajung să fie evitați de angajatori, invocându-se diferite motive, sau sunt evitați în cadrul grupurilor sociale. Sunt percepuți cu teamă și cumva acuzator, de parcă ar fi vinovați pentru ceea ce li se întâmplă. ”Partea de ieșire din rușine, din stigmă este în continuare foarte apăsătoare, sunt oameni care nu acceptă, deși recunosc simptomele de boală, dar nu acceptă că ar putea să primească o ștampilă psihiatrică sau un diagnostic de boală mintală”, spune și psihiatrul Gabriel Diaconu, într-o declarație pentru Digi24.
„Îi cu capul, dă-l încolo”
Un profesor din Botoșani, care a dorit să-și păstreze anonimatul, ne oferă o imagine a percepției unei părți a societății românești față de persoanele cu tulburări psihice. Inclusiv a celor cu studii superioare. Ne vorbește chiar despre profesori cu probleme comportamentale, care, culmea, trec testele psihologice fără nicio recomandare, însă sunt judecați pe la colțuri, atât de colegi, dar și de elevi. „Este o problemă mare cu oamenii care au tulburări comportamentale și posibil și psihice. Târziu am înțeles și eu că depresia nu este o chestie atât de neobișnuită. Am trecut și eu prin așa ceva, la moartea bunicului meu. Am avut noroc că am avut susținere acasă. Eu predau din 2005 și am fost pe la mai multe școli. Am văzut profesori vizibil afectați de depresie, de exemplu. Se tem toți să recunoască. Se tem să nu fie dați afară, să nu fie marginalizați, priviți cu suspiciune. În multe situații am văzut persoane despre care se știa că luau un tratament pentru diferite probleme psihice. Era un vecin de bloc. Mulți refuzau să vorbească cu el, pe principiul ”îi cu capul, dă-l încolo”. Deși omul era perfect funcțional”, spune botoșăneanul.
În plus, a observat cum oamenii care au ghinionul să dezvolte o problemă psihică, inclusiv o depresie trecătoare, sunt efectiv dați la o parte inclusiv de familie. „Mi se pare cumplit lucrul ăsta. Să ajungi să nu mai ai niciun sprijin, de parcă ai făcut ceva rău. Țin minte că după nașterea copilului, soția stătea pe niște grupuri pentru mame. La un topic mi-a arătat cum o femeie care cerea sfatul cum să procedeze cu soțul depresiv, era sfătuită de majoritatea persoanelor să divorțeze. Era incredibil. Adică, în loc să fie sprijinit, ajutat să depășească momentul, era efectiv alungat. Îi lăsai pe omul ăla fără nimic. Și cu sufletul prăbușit și cu fără familie. Și te întrebi de ce ajung unii să se sinucidă. Sunt efectiv abandonați de ceilalți. Pe principiul <<ești nebun>>”, adaugă profesorul.
Suferința tăcută
Tocmai din cauza stigmei și a problemelor de evitare din societate și chiar din familie mulți români care simt că se confruntă cu probleme psihice, mai ales dacă sunt cumva mai ușoare, încearcă să le ascundă pe cât pot. Mai ales bărbații. În multe cazuri, în societatea românească, a fi un bărbat afectat de depresie este un semn de slăbiciune, de invalidare a masculinității. „Când simt că au o problemă, în special depreise, la medic se prezintă mai des doamnele decât domnii. Asta pentru că este vorba de stigmă. Este mai greu pentru un domn să accepte că are o problemă de ordin depresiv, este jenant pentru el, este mai greu să accepte că are nevoie de internare sau medicamentație, de exemplu. Doamnele sunt mai deschise. Din nefericire nu putem ști că sunt mai mulți depresivi de ordin al doamnelor sau al domnilor", spune medicul Emil Panțiru.
Din cauza suferinței în tăcere, problemele se pot agrava, ducând la situații grave. Inclusiv la suicid. În multe cazuri, totul începe cu o tenativă sau mai multe de suicid. „Este ca un semnal de alarmă care trebuie tratat cu maximă seriozitate. Din păcate, la noi, aceste persoane nu se bucură de susținere și înțelegere în societate”, adaugă medicul psihiatru.