Foto "Unionul" din nordul Moldovei: grădina boemei interbelice, renăscută după 30 de ani de paragină
Un simbol al boemei interbelice românești și-a regăsit strălucirea de altădată după aproape un secol. Este vorba despre grădina de vară a Teatrului "Mihai Eminescu" din Botoșani, una dintre cele mai spectaculoase și mai vechi din țară, cu caracteristici unice și un veritabil parfum de epocă.

Municipiul Botoșani este unul dintre cele mai frumoase orașe de mărime medie din țară, mai ales datorită spațiilor verzi și monumentelor istorice, care amintesc de acea Belle Epoque românească, dar și de prosperitatea economică și culturală a târgului nord-moldav, care a dat naștere unui număr record de personalități și genii. De altfel, chiar la kilometrul zero al orașului, în Piața Revoluției, amatorii de istorie și cultură pot fi impresionați de faimoasa clădire a Teatrului "Mihai Eminescu", unul dintre cele mai frumoase și mai vechi teatre din România.
În incinta teatrului se află și un "Union" al nordului, o grădină de vară care funcționează ca o capsulă a timpului, purtându-i pe cei care îi calcă pragul în lumea boemei interbelice. Este una dintre cele mai spectaculoase grădini de vară din România și, totodată, una dintre puținele amenajări arhitectonice de acest fel din țară care încă funcționează. Grădina de vară a Teatrului din Botoșani, amenajată acum mai bine de un secol cu ajutorul unor meșteri austrieci, și-a regăsit strălucirea de altădată fiind redeschizǎ la sfârșitul săptămânii trecute, după mai bine de trei decenii de paragină. În plus, pe unul dintre zidurile grădinii a fost descoperită o lucrare inedită a unuia dintre cei mai importanți pictori români contemporani.
O chetă de aproape 3 milioane de euro pentru pasiunea magnaților târgului
Povestea acestor bijuterii arhitectonice puțin cunoscute în România începe, de fapt, acum aproape 188 de ani, când botoșănenii s-au îndrăgostit iremediabil de teatru. În secolul al XIX-lea, Botoșaniul era unul dintre cele mai dezvoltate târguri din Principate, un loc al multiculturalismului și al afacerilor de milioane. Orașul, cu o vechime de aproape șapte secole, se afla pe drumul comercial care lega porturile dunărene de orașele Imperiului Austro-Ungar, prin Bucovina, și de cele ale Rusiei țariste. În Botoșani trăiau români, armeni, evrei și lipoveni. Orașul cunoștea o efervescență economică și culturală deosebită.
„Botoșaniul era al treilea oraș din Principate sau Vechiul Regat ca populație. Acest lucru arată clar viața economică deosebită de aici. Era un oraș cosmopolit, cu o mare forță economică, aflat pe un drum comercial de mare importanță. În plus, poziția acestuia în apropierea Imperiului Austro-Ungar, dar și a celui țarist, facilita comerțul de mare amploare”, spune istoricul Dănuț Huțu, directorul Direcției de Cultură Botoșani.

În oraș trăia o protipendadă foarte înstărită, formată din moșieri, arendași, negustori bogați și boieri de viță veche. Aceștia au adus modele occidentale și erau, totodată, mari consumatori de cultură. Așa se face că, încă din 1838, a avut loc la Botoșani prima reprezentație de teatru în limba română. Directorul Școlii Domnești, Nicolini, a început, în colaborare cu Costachi Caragiali, o serie de reprezentații. Ulterior, teatrul a devenit o adevărată pasiune pentru protipendada botoșăneană. Inclusiv poetul Mihai Eminescu a fost angajat ca sufler și scriitor de roluri într-o trupă de teatru de la Botoșani. În plus, pe scena botoșăneană au urcat vedete ale vremii, precum Adelina Patti, de la Opera din Paris.

Totul a culminat cu o colectă orășenească pentru ridicarea unui teatru ca niciun altul. În ianuarie 1912 s-a constituit "Societatea pe acțiuni – Teatrul Eminescu", cu 75 de acționari și un capital de 400.000 de lei, echivalentul a aproximativ 15 milioane de lei de astăzi sau circa 3 milioane de euro. Banii au fost strânși de la magnații orașului, care doreau ca urba să aibă propriul teatru. Teatrul a fost construit după planurile arhitectului Grigore Cerchez, în stil eclectic de școală franceză. Construcția a fost finalizată în 1914. Era o bijuterie arhitectonică ce putea fi comparată, prin proporții și bogăția ornamentației, cu Teatrul Național din Iași.
Cum a ajuns o ruină un teatru vechi de un secol, bijuterie arhitectonică de patrimoniu. Greşelile autorităţilorClădirea teatrului a fost mutilată de război, dar și de reparațiile din perioada comunistă. Abia în perioada 2013–2014 autoritățile locale au reușit să obțină fonduri europene, iar teatrul a fost reabilitat după planurile originale. Redeschiderea festivă a avut loc pe 21 decembrie 2024. În prezent, Botoșaniul are unul dintre cele mai frumoase și spectaculoase teatre din România.
Un paradis al boemei interbelice din târgul lui Eminescu
În 1925, după Primul Război Mondial și la aproximativ zece ani de la inaugurarea teatrului, în spatele clădirii a fost construită și o grădină de vară în același stil eclectic de școală franceză. Grădina de vară, impresionantă prin execuție, a fost realizată de meșteri austrieci aduși de protipendada târgului. Acolo se adunau boema botoșăneană și oamenii cu ștaif ai orașului pentru a urmări spectacole de vodevil sau comedii, în timp ce savurau șampanie. Totodată, grădina de vară putea găzdui și proiecții de film.

Teatrul "Mihai Eminescu" are o scenă "dublă", o particularitate unică în țară. Scena din clădire se prelungește în exterior, spre grădina de vară. La început, spectatorii stăteau, cel mai probabil, la mese, ca în grădina "Union" din spatele Teatrului Național din București, făcută celebră de Caragiale în O noapte furtunoasă. Grădina de vară a teatrului din Botoșani a fost un "Union" al nordului, unde se adunau oameni înstăriți, persoane cu funcții importante în administrația locală, dar și artiști.
"Unionul" de la Botoșani, readus la viață după trei decenii
Grădina de vară a funcționat și în perioada comunistă, mai ales ca cinematograf, dar și-a pierdut strălucirea de altădată, în special fiindcă s-a renunțat la activitățile "burgheze". În anii '90, grădina a fost abandonată cu totul și lăsată în paragină. La un moment dat, în zonă creștea chiar și porumb. După reabilitarea clădirii teatrului, Primăria Botoșani a început și un amplu proiect de reabilitare a grădinii de vară, cu păstrarea elementelor arhitectonice originale. Din bugetul local au fost alocate 6,83 milioane de lei, iar lucrările au fost demarate.
Cinematografe transformate în centre comunitare, la Galați. Ce va funcționa în celebrele Flacăra, Dacia şi Țiglina
Sâmbăta și duminica trecute, grădina de vară și-a redeschis porțile pentru spectatori după trei decenii și jumătate, cu două spectacole care au introdus publicul în atmosfera boemă a interbelicului românesc: un concert de jazz și unul de muzică lăutărească și romanțe autentice, în interpretarea actorilor Teatrului "Mihai Eminescu" din Botoșani, alături de un cunoscut lăutar botoșănean.
„După trei decenii, putem retrăi atmosfera Botoșaniului de altădată. Am redat comunității un edificiu emblematic, cu o istorie bogată”, a precizat Cosmin Andrei, edilul Botoșaniului.
Grădina de vară va găzdui din nou spectacole în spiritul boemei botoșănene de altădată, atât ale Filarmonicii, cât și ale Teatrului "Mihai Eminescu" din Botoșani. În plus, pe unul dintre pereții grădinii de vară a fost descoperită și restaurată o frescă aproape necunoscută a pictorului român Constantin Piliuță, care a lucrat ca scenograf la teatrul din Botoșani în perioada comunistă. Pictura fusese acoperită cu un strat de var în urma unor lucrări de mântuială de la începutul anilor '90.



















































