Călin Georgescu a fost întâmpinat de susținători la Codăești, dar refuzat de o fabrică de mobilă și o biserică din Vaslui. Reacțiile oficialilor | adevarul.ro

Video Călin Georgescu a fost întâmpinat de susținători la Codăești, dar refuzat de o fabrică de mobilă și o biserică din Vaslui. Reacțiile oficialilor

Publicat:
0
1 live

Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a fost prezent, sâmbătă, 5 septembrie, în județul Vaslui, unde a vizitat o piață agroalimentară din comuna Codăești. 

Sursă video: Facebook/Vaslui TV

Monitorul de Vaslui scrie că fostul candidat a fost întâmpinat de susținători cu steaguri și pancarte cu imaginea sa, care au scandat „Călin Georgescu este președinte”, „Turul doi înapoi” și „Căline, Căline, poporul e cu tine”.

Acesta își anunțase vizita pe pagina oficială de Facebook, adăugând că alegerea localității Codăești nu este întâmplătoare.

„Sâmbătă, 5 septembrie, la ora 7:30, voi fi în piața agroalimentară din Codăești, județul Vaslui. Nu am ales întâmplător acest loc: Codăeștiul istoric poate să redevină târgul de aprovizionare al Moldovei.

Adevăratul patriotism se vede și în gesturi simple: când cumpărăm românește, întărim comunitățile locale și le dăm putere celor care hrănesc țara. Ținem în viață ceea ce ne ține în viață. Cu iubire de Dumnezeu și de aproapele nostru, prin muncă, omenie și grijă unii față de alții, ridicăm împreună România”, a transmis acesta.

Călin Georgescu, refuzat în câteva locații

În mediul online a circulat un program neoficial în care a fost anunțată și o oprire la statuia lui Ștefan cel Mare de la Băcăoani, la o biserică din comuna Lipovăț, la fabrica de mobilă Marcomovas SRL și că va participa la Târgul Meșterilor Populari din Parcul Copou, scrie Agerpres.

Patronul firmei Marcomovas susține că a fost șocat să afle că fostul candidat la președinția României urma să vină la firma sa și a transmis un comunicat prin care anunță că nu îl primește pe Călin Georgescu în fabrică.

„Colectivul Marcomovas nu este de acord cu vizita lui Georgescu în fabrică și nu înțelege de ce suntem noi prinși în acest program. Prin urmare, transmitem organizatorilor că salariații fabricii nu vor ca Georgescu să viziteze fabrica”, a transmis administratorul companiei Marcomovas Vaslui, Ion Marcu.

La rândul lor, oficialii Bisericii au precizat că nu sunt permise întâlniri politice în lăcașe de cult.

„Episcopia Hușilor nu a primit nicio solicitare, nu a aprobat și nu va aproba niciodată organizarea niciunui eveniment sau întâlnire cu caracter politic, asociat unor persoane sau formațiuni politice, în cadrul lăcașurilor de cult din Parohia Lipovăț, ca de altfel în nicio biserică sau mănăstire din eparhie.

Biserica și întreg ansamblul parohial este un spațiu consacrat exclusiv activităților liturgice, cultural-misionare și, prin extensie, social-filantropice. Orice alt tip de întâlnire sau eveniment, care nu se înscrie în acest specific, nu poate fi organizat în interiorul ansamblului parohial”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Hușilor, Cosmin Gubernat.

Episcopia Hușilor spune că credința și politica nu trebuie amestecate în biserică, iar filmările sau fotografiile în lăcașurile de cult sunt permise doar cu acordul Centrului Eparhial. Episcopia precizează că nu a acordat și nu va acorda un astfel de acord în cazul respectiv.

Călin Georgescu merge des în ultima perioadă în județe, pentru întâlniri cu producători locali.

Sâmbătă, 29 august, a participat la târgul producătorilor locali din Cisnădie, județul Sibiu, unde a făcut o nouă baie de mulțime și a susținut un discurs maraton despre reducerea rolului intermediarilor și promovarea consumului de produse autohtone.  

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite