Autostrada cu tuneluri din vestul României, asfaltată pe jumătate. Când va fi străpuns tunelul de aproape doi kilometri | adevarul.ro

Video Autostrada cu tuneluri din vestul României, asfaltată pe jumătate. Când va fi străpuns tunelul de aproape doi kilometri

Publicat:
0
1 live

Lucrările la „autostrada cu tuneluri” din vest se apropie de final. Primul strat de asfalt a fost turnat pe mai mulți kilometri, au început montările de grinzi la pasaje și este așteptată străpungerea Tunelului Mare, cu galerii de aproape doi kilometri.

Autostrada cu tuneluri în șantier.
Autostrada cu tuneluri în șantier. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Lucrările la secțiunea Margina – Holdea a Autostrăzii A1 Lugoj – Deva, în lungime totală de 13,16 kilometri, au intrat într-o fază avansată. Tronsonul numit „autostrada cu tuneluri” poate fi împărțit, practic, în trei secțiuni.

Primul strat de asfalt pe autostradă

Prima dintre ele, în lungime de 4,5 kilometri, se întinde între nodul de autostradă Margina din Timiș și zona de la ieșirea din satul Margina spre Holdea, unde se află organizarea de șantier a constructorilor. Ea a fost finalizată în 2017, dar nu a putut fi deschisă, în lipsa unei ieșiri. Pe acest sector vor trebui realizate lucrări de reparații și refacere a unor elemente ale carosabilului și infrastructurii, după aproape un deceniu în care autostrada a rămas nefolosită. De asemenea, sectorul numit și „autostrada muzeu” va trebui racordat la noul tronson aflat în construcție.

Pe cea de-a doua secțiune, de peste patru kilometri, lucrările începute în primăvara anului 2024 au avansat vizibil în ultimele luni. Constructorii au turnat primul strat de asfalt, începând de la Margina și până la viaductul mare al viitoarei autostrăzi. Pe șantier a fost montată și pusă în funcțiune o stație de asfalt, care permite producerea mixturilor chiar în apropierea fronturilor de lucru și respectarea timpilor tehnologici.

Străpungerea tunelului mare, așteptată în următoarele zile

Dincolo de viaduct, autostrada continuă cu tuneluri și pasaje până la nodul de autostradă Holdea. De asemenea, a fost finalizată montarea celor 48 de grinzi la unul dintre pasaje, iar în perioada următoare este așteptată montarea grinzilor și la celelalte structuri. Fabrica de grinzi este amenajată în baza de lucru de la Margina și are o capacitate de producție de aproximativ șase grinzi de 40 de metri pe zi. În total, pentru întregul lot sunt prevăzute peste 440 de grinzi.

Pe „secțiunea cu tuneluri”, de aproximativ 4,5 kilometri, lucrările au început în vara anului 2024. „În luna septembrie va avea loc străpungerea tunelului mare”, au transmis reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara.

Cele două galerii ale Tunelului Mare au 1.985, respectiv 1.825 de metri. În paralel cu excavațiile, constructorii lucrează la hidroizolație, armare, căptușeala finală din beton și amenajarea structurii rutiere. 

Autostrada A1, cea mai lungă din România. Cum a fost construită și când va fi finalizată, după mai mult de 50 de ani

„La Tunelul 1, unde ambele galerii au fost străpunse (415 metri și 367,5 metri), se lucrează la sistemul de drenaj”, informa Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Lucrările de excavație la cele două galerii ale Tunelului 1 erau deja finalizate în primăvara acestui an.

În cei aproximativ doi ani de lucrări, în trei zone din apropierea șantierului s-au format adevărate dealuri din pământul și roca scoase în urma construcției tunelurilor. O parte din acest material este depozitată temporar și poate fi reutilizată în lucrările de terasamente, la realizarea umpluturilor și rambleurilor autostrăzii, în timp ce surplusul este transportat în depozite amenajate, potrivit documentației tehnice a proiectului.

Potrivit informațiilor Centrului de Studii Tehnice Rutiere și Informatică (CESTRIN), din subordinea CNAIR, stadiul fizic al lucrărilor pe tronsonul Margina – Holdea se apropie de 70%. Lucrările continuă simultan la tuneluri, viaducte, pasaje, terasamente și suprastructura rutieră.

Ultima verigă lipsă a A1 spre vest

Numit și „autostrada cu tuneluri din vest”, tronsonul Margina – Holdea are aproximativ 13,2 kilometri și reprezintă ultima porțiune lipsă a Autostrăzii A1 dintre Sibiu și frontiera cu Ungaria, la Nădlac. Din lungimea totală, aproximativ 9,14 kilometri sunt construiți de la zero, iar alți circa 4,5 kilometri au fost realizați până în 2017, dar au rămas închiși traficului și trebuie integrați în noua secțiune.

Marile viaducte de pe Autostrada Transilvania, tot mai aproape de final. Alți 30 de kilometri între Cluj și Zalău așteptați în 2026

Contractul actual pentru proiectarea și execuția sectorului a fost semnat în octombrie 2022, iar lucrările au început în 2024, după emiterea autorizațiilor de construire. Cele două tuneluri prevăzute pe traseu au împreună patru galerii, cu o lungime totală de aproape 4,6 kilometri.

Tunelul Mare este cel mai lung tunel de autostradă aflat în construcție în România. Fiecare galerie va avea două benzi de circulație, bandă de urgență și trotuare pentru intervenții, iar cele două tuburi vor fi legate prin galerii de evacuare. Tunelurile sunt excavate mecanizat, după principiile Noii Metode Austriece de Tunelare, cu consolidări succesive din cadre metalice, plase de armare și beton torcretat.

La ieșirea din Tunelul Mare, spre Holdea, este construit un pasaj de 213 metri, iar la capătul Tunelului Mic, în zona Nemeșești, autostrada va continua pe un viaduct de aproximativ 1.085 de metri. Cele două tuneluri vor fi legate printr-un pasaj de 121 de metri.

Finalizarea lucrărilor este așteptată în prima parte a anului 2027. Odată cu deschiderea sectorului Margina – Holdea, traficul pe A1 va deveni continuu între Sibiu și frontiera de vest a României, eliminând ocolirea actuală pe DN68A, prin Margina, Coșava și Holdea.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite