De ce nu vrea Nicușor Dan alegeri anticipate. „Sunt un om responsabil, nu ne jucăm cu soarta țării”. Mesaj pentru susținătorii dezamăgiți | adevarul.ro

De ce nu vrea Nicușor Dan alegeri anticipate. „Sunt un om responsabil, nu ne jucăm cu soarta țării”. Mesaj pentru susținătorii dezamăgiți

Publicat:
Ultima actualizare:
0
1 live

Președintele Nicușor Dan a respins, din nou, scenariul alegerilor anticipate, despre care a spus că „teoretic sună foarte bine”, dar care, în practică, ar însemna cinci luni în care nu s-ar putea face o rectificare bugetară.

Nicușor Dan
Nicușor Dan Foto: Mediafax

„Alegeri anticipate, teoretic, sună foarte bine. Adică partidele nu se înțeleg, ne întoarcem la popor, poporul decide. Numai că, în practică, noi suntem așa: nu avem o rectificare, un guvern interimar nu poate să facă rectificare. Alegeri anticipate înseamnă cinci luni în care noi nu putem face rectificare.

Înseamnă că nu mai dăm bani la ambulanțe, nu mai dăm bani la sistemul sanitar. În al doilea rând, noi suntem o țară care trăiește pe datorie de mult timp și, trăind pe datorie, nu poate să se joace cu fluxurile financiare care îi mențin activitatea curentă.

Și mesajul pe care l-am primit de la investitorii care împrumută România - bănci, fonduri de pensii și așa mai departe - și care îi asigură funcționarea curentă a fost «nu alegeri anticipate». Eu sunt un om responsabil, adică nu ne jucăm cu soarta acestei țări ca să vedem ce iese dintr-o alegere”, a precizat șeful statului, miercuri, 30 septembrie , într-o conferință de presă, la Ambasada României în Cehia.

El a explicat că alegerile anticipate ar putea duce la un rezultat similar celui indicat de sondajele actuale, ceea ce ar însemna ca aceleași partide să fie nevoite să negocieze din nou formarea guvernului.

„Din nou mă întorc la mandatul pe care oamenii mi l-au dat acum un an și patru luni, care spune «pro-occidental» - și aici e o discuție - și mai ales stabilitate financiară, ca să nu ne jucăm cu veniturile oamenilor. Sunt oameni cu copii, cu rate, nu putem să ne jucăm cu viețile lor, pur și simplu”, a explicat președintele.

Nicușor Dan a spus că o abordare responsabilă ar fi fost formarea rapidă a unui guvern după moțiunea de cenzură sau evitarea acesteia printr-un acord politic.

El a afirmat că, în situația actuală, interesul de partid a prevalat de multe ori asupra interesului național. Președintele a considerat firească nemulțumirea exprimată pe rețelele sociale, dar a subliniat că aceasta trebuie diferențiată de principiul majorității parlamentare.

Mesaj pentru susținătorii dezamăgiți

Președintele Nicușor Dan le-a dat o replică cetățenilor dezamăgiți de el în mediul online, subliniind că, deși înțelege emoția publicului și are și el la rândul său în minte o „realitate ideală”, politica depinde de o majoritate parlamentară.

„Emoţia este absolut justificată, pentru că fiecare dintre noi îşi proiectează o formulă de guvern care crede în mod legitim, emoţional, că rezolvă cel mai bine problemele societăţii româneşti. Dar este o diferenţă între emoţie şi dorinţă şi un principiu fundamental al democraţiei care este majoritatea. Şi aici este diferenţa fundamentală între mulţi din oamenii care m-au susţinut şi acum se declară dezamăgiţi şi poziţia mea. Din păcate, 30% e mai mic decât 50%. Nu poţi cu 30%, cu oricâtă bună intenţie, dacă nu ai o disponibilitate de negociere şi o disponibilitate de a ceda, a conceda din programul tău şi ajunge la 51%, nu poţi să guvernezi. Asta este realitatea simplă pe care am spus-o de mai multe ori”, a adăugat Nicușor Dan.

Șeful statului susține că și în mintea sa există o realitate ideală, însă nu se poate ajunge ușor la aceasta: „Înţeleg tipul acesta de reacţii şi bineînţeles că am şi eu în capul meu o realitate ideală la care mă raportez. Numai că una e una, alta este alta”.

Explicațiile președintelui vin după ce miercuri, 30 septembrie, Guvernul propus de Siegfried Mureșan nu a trecut de votul de învestitură, primind doar 182 de voturi. 

Votul negativ deschide o nouă etapă a crizei politice, iar decizia se mută acum la Palatul Cotroceni, unde președintele Nicușor Dan va trebui să decidă următorii pași. Votul de învestitură a avut loc după o ședință de plen marcată de atacuri și ironii între reprezentanții partidelor. PSD și AUR au anunțat înaintea votului că vor respinge Cabinetul Mureșan, în timp ce premierul desemnat le-a cerut parlamentarilor să susțină un guvern bazat pe reforme și responsabilitate.  

Top articole

Partenerii noștri