Adevărul lansează „Trends”, o nouă emisiune care pune în context subiectele virale și impactul lor asupra societății | adevarul.ro

Adevărul lansează „Trends”, o nouă emisiune care pune în context subiectele virale și impactul lor asupra societății

Publicat:
0
1 live

Adevărul lansează Trends, un live-show săptămânal moderat de Alexandru Negrici, care își propune să acopere toate subiectele care au marcat ultimele șapte zile – indiferent cât de incomode sau de amuzante sunt. Livestream-ul va avea loc în fiecare vineri, de la 18:00, pe canalul de YouTube Adevărul. Prima ediție va avea loc pe 11 septembrie.

emisiunea trends de la Adevarul
Adevărul lansează emisiunea „Trends” Foto: Adevărul

De la pop-culture și clipuri virale din online până la politică și teme sociale spinoase, Trends aduce în prim-plan tot ce contează pentru public. Formatul mizează pe invitați autentici – experți, creatori de conținut și personalități care nu se feresc să spună ce gândesc – dar și pe un chat live în care poți interveni cu întrebări și comentarii.

„Împreună, vom transforma știrile într-o conversație reală, fără perdea, fără clișee și fără subiecte tabu. Așa că pregătește-ți întrebările, intră în chat și hai să dezbatem, să râdem și să înțelegem lumea așa cum e”, a anunțat Alexandru Negrici, gazda emisiunii, înainte de prima ediție.

La prima ediție, care va avea loc de vineri, 11 septembrie, invitatǎ va fi creatoarea de conținut și activista Mălina Irimia. Vom analiza împreună subiectele care au făcut vâlvǎ în online și nu numai.

„Dincolo de simpla trecere în revistă a subiectelor care creează vâlvă pe internet, Trends își asumă o misiune clară privind analizarea celor mai discutate topicuri din mediul online, astfel încât oamenii să înțeleagă în ce mod feedul rețelelor impactează societatea. Asta pentru că trendurile nu mai sunt la fel ca acum zece ani, de exemplu. Până și înțelesul colocvial al cuvântului s-a schimbat, pentru că rețelele sociale aduc orice în trend, nu mai e vorba doar de haine, muzică sau filme.

Fiecare scandal din mediul online, fiecare gafă a unui politician sau eveniment care ajunge dezbătut pe rețele contribuie la conturarea unor percepții mai puternice decât anticipam vreodată, pe vremea când opinia unui influencer nu era mai vizibilă decât cea a unui jurnalist și când aveam un spațiu media mult mai reglementat. Emisiunea va pune în context aceste evenimente și va explica mecanismele prin care ele influențează opinia publică mai mult decât orice altceva”, a mai explicat Alexandru Negrici.

Prin acest format, Adevărul își propune să transforme fluxul rapid și fragmentat al informațiilor de pe internet într-o discuție accesibilă, dar relevantă, despre societatea în care trăim. Trends va urmări nu doar ce devine viral într-o anumită săptămână, ci și motivele pentru care anumite subiecte ajung să domine conversația publică și consecințele pe care le pot avea. Prima ediție poate fi urmărită vineri, 11 septembrie, de la ora 18:00, pe canalul de YouTube Adevărul.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite