Analiză Palatele Copiilor, pepiniere de campioni și artiști, în fața reducerilor de personal. Mii de elevi riscă să piardă cursurile gratuite
În timp ce copiii petrec tot mai multe ore în fața ecranelor, statul reduce posturile profesorilor care îi învață șah, pictură, muzică și sport, în cadrul palatelor și cluburilor copiilor. „Weekend Adevărul“ a aflat ce soluții au Ministerul Educației și profesorii pentru ca mii de copii să-și poată urma, în continuare, pasiunile.

Palatele copiilor acoperă o nevoie de care școala românească nu se ocupă: posibilitatea fiecărui copil de a-și descoperi talentele și pasiunea, fără a exista presiunea rezultatelor, așa cum este la un club de performanță, dar nici presiunea unor taxe care îi descurajează pe părinți. Sistemul funcționează ca o adevărată pepinieră de elite și asta se poate vedea foarte ușor. Primul român care a ajuns în spațiu, Dumitru Prunariu, și-a descoperit pasiunea la cercul de aeromodelism de la Palatul Copiilor din Brașov, naistul Gheorghe Zamfir a fost îndrumat în ansamblurile folclorice și de instrumente de la palate, și soprana Felicia Filip a făcut cursuri muzicale complementare în rețeaua cluburilor de copii. Cântărețele Mihaela Runceanu, Angela Similea, Loredana Groza, Andra Gogan și Alina Sorescu au debutat la palate ale copiilor. Nume mari din sport au fost descoperite la palatele copiilor, de la campionii olimpici la scrimă Mihai Covaliu și la gimnastică Marian Drăgulescu până la înotătorii Matei Silivestru, Andreea Iordache și maestrul în arte marțiale Alin Mărginean. Pe lângă muzică și artă, palatele au funcționat ca incubatoare pentru sute de olimpici la informatică, matematică aplicată, astronomie sau campioni la karting.
Sistemul de palate ale copiilor își are originea în modelul sovietic, care presupunea educarea extrașcolară în cadrul unor ateliere tehnice sau cercuri artistice, dar și o componentă de îndoctrinare politică. Oficial, rețeaua a fost înființată în primăvara anului 1949, odată cu fondarea organizației comuniste a pionierilor. Primul sediu oficial, Palatul Pionierilor, a fost deschis publicului la 1 iunie 1950 în incinta Palatului Cotroceni din București, o fostă reședință regală transformată special pentru copiii clasei muncitoare. Statul comunist a creat o bază materială impresionantă pentru rețeaua de palate: s-au construit zeci de sedii în toată țara sau au fost arondate rețelei clădiri istorice sau foste conace. Palatele mari aveau săli proprii de teatru sau de festivități, dar și baze turistice și de agrement, și terenuri de sport. După 1989, guvernul a decis depolitizarea rețelei care a fost redenumită în „Palate și Cluburi ale Copiilor“, destinate exclusiv educației extrașcolare vocaționale gratuite. Patrimoniul imobiliar al acestora este estimat la sute de milioane de euro.
În prezent există 42 de palate ale copiilor, câte unul în fiecare județ, plus Palatul Național al Copiilor din București, care coordonează o structură de peste 130 de cluburi ale copiilor răspândite în orașele mai mici. Palatele sunt unități de învățământ de stat cu personalitate juridică și au aceeași structură birocratică ca o școală generală sau un liceu teoretic: au consiliu de administrație, profesori evaluați prin credite didactice și bugete controlate direct de inspectoratul școlar. Acesta din urmă numește directorii, organizează titularizările sau detașările profesorilor și validează planurile de școlarizare.
În această rețea națională activează, la nivel național, o comunitate estimată la aproximativ 3.000 de cadre didactice. Cei mai mulți angajați sunt profesori, titulari sau suplinitori. Ei dau examen de titularizare, au catalog, primesc note de la inspectori și beneficiază de aceleași salarii, sporuri și vacanțe ca orice profesor din România. Pentru anumite cercuri cu profil tehnic sau aplicat (mecanică, electronică auto, aeromodele), unde este necesară o pregătire predominant practică, pot preda și maiștri instructori, care nu au studii superioare, care sunt asimilați ca personal didactic de predare, dar au venituri inferioare profesorilor din cauza nivelului de studii de încadrare. Un profesor debutant cu normă întreagă, adică 18-20 de ore săptămânal, câștigă maximum 4.500 de lei net, iar unul care are grad I și vechime mare, ajunge la maximum 7.000 de lei. La plata cu ora, tariful mediu este de circa 27 de lei/oră net, un profesor cu gradul I și vechime mare putând câștiga aproximativ 50 de lei net pe oră.

Fiecare palat județean mare coordonează între 25 și 50 de norme didactice, în timp ce cluburile copiilor din orașele mai mici funcționează cu echipe mai restrânse, în medie între 5 și 15 profesori. Faptul că multe posturi sunt ocupate de profesori care nu sunt titulari scade foarte mult costurile de funcționare a sistemului.
Performanța, ținută în șah
Printre profesorii ale căror norme au fost desființate se numără și Alin Toma, o legendă a șahului clujean. Maestru al Federației Internaționale de Șah, el face parte din conducerea Federației Române de Șah, este președinte al Asociației Județene de Șah Cluj și, de două decenii, este profesor de șah la Palatul Copiilor și la Clubul Sportiv „Viitorul“, elevii săi câștigând peste 100 de medalii naționale și internaționale.
Chiar înainte de discuția cu „Weekend Adevărul“, profesorul a fost sunat de mama unui copil dezamăgită că nu se mai fac orele la palatul copiilor. „Cine își permite poate continua în privat, dar este păcat că mulți copii nu vor mai avea această oportunitate. Campionii mondiali Garry Kasparov și Anatoly Karpov au început șahul la palate ale copiilor din orașele lor“, spune Toma cu regret. În cei 19 ani de când lucrează la Palatul Copiilor, Alin Toma a avut doar calificativul „foarte bun“. „Am obținut cele mai bune rezultate la șah din istoria Palatului. Marea majoritate a colegilor de acolo au acest calificativ. Cu mâna pe inimă vă spun că 80% din cei care sunt la palatul copiilor sunt profesioniști adevărați.“

La fel ca majoritatea profesorilor de la palatele copiilor din țară, Alin Toma nu face asta pentru bani. În 2007, a ales să-și dedice o mare parte din timp instruirii copiilor pasionați de șah, deși salariul pe care urma să-l câștige era de trei ori mai mic. Are la bază Facultatea de Electronică, dar dragostea față de șah l-a făcut să își schimbe cariera, astfel că a absolvit Școala Națională de Antrenori din București, cu specialitatea antrenor de șah. „Doi ani a durat această școală care se face doar în Capitală. Nu poți deveni antrenor în România fără o diplomă de aici“, explică el.
Nu s-a titularizat la palatul copiilor deoarece asta ar fi însemnat absolvirea Facultății de Educație Fizică și Sport, o chichiță birocratică în contextul în care face parte din elita șahului românesc. Avea o jumătate de normă și postul său era scos la concurs în fiecare an. A susținut și promovat cu brio 19 concursuri pentru un salariu de 27 de lei pe oră: „Dacă mă angajez femeie de serviciu și spăl casa scărilor câștig mai mult“. Își completează veniturile cu un post de antrenor de șah la Clubul Sportiv „Viitorul“, însă și acel post cu normă întreagă a fost redus ca urmare a restructurărilor. Toma nu-și face griji pentru sursele lui de venit și susține că se va descurca, având în vedere că este foarte căutat pentru ore de șah în privat, dar spune că nu toți copiii își permit acest lucru: „Un abonament lunar costă circa 300 de lei, sunt multe familii care nu-și permit o astfel de sumă“.
Medalii europene și o lecție de neprețuit
În fiecare an, Alin Toma primea cel puțin 160 de cereri de înscriere pentru aproape 60 de locuri. „Îmi lua cam o lună să reușesc să fac selecția. Era foarte greu, deoarece aveau întâietate cei cu care făcusem în anii anteriori, deci doar circa 20 de locuri noi erau“, detaliază el. În toți cei 19 ani de activitate, deși a avut rezultate deosebite, nu și-a depus niciodată dosarul pentru salariu de merit, adică un plus de 25%, lăsându-și colegii care nu aveau alte venituri să beneficieze de acest avantaj.
Elevii lui au obținut rezultate fără precedent la Cluj: „Am obținut, cu 31 de copii, peste 100 de medalii la campionatele naționale de juniori, care sunt campionate foarte puternice și chiar cu trei am reușit să obțin medalii la Campionatele Europene“. Unul dintre cei trei este Mircea Țălu, care a obținut o medalie de argint la Campionatele Europene. Supranumit „copilul minune“ al șahului clujean, la 7 ani acesta era vicecampion european și la 17 ani a devenit maestru al Federației Internaționale de Șah.
Toma crede că, dincolo de medalii, șahul îi învață pe copii ceva ce nu se învață altundeva: „Șahul îți ordonează gândirea. În șah există o chestie care în societatea noastră nu există: să ai o listă de priorități. Eu îi învăț pe copii care sunt prioritățile pe care trebuie să le aibă atunci când fac o mutare. Și exact așa e și în viață“. Pe de altă parte, șahul dezvoltă capacitatea de concentrare, într-o lume în care atenția este deturnată de telefoane, jocuri video și rețele sociale. „Copiii învață să gândească, să se concentreze și, de asemenea, socializează cu colegii lor. Copiii se descoperă“, explică profesorul.
El are nenumărate povești despre foști elevi de-ai lui care, chiar dacă nu au făcut carieră în șah, au ajuns oameni importanți. „O fostă elevă a obținut nota 10 la BAC, a intrat a treia la Școala Militară și lucrează în prezent pentru NATO“, povestește el. Are un ritual cu toți foștii elevi, cu care se întâlnește după ani de zile. Le pune tuturor, din curiozitate, o întrebare: „Cât de mult te-a ajutat șahul în viață?“. Toți, fără excepție, îi răspund: „Foarte mult“. Acest lucru l-a făcut să treacă peste greutățile vieții de profesor plătit cu ora la palatul copiilor.

În vara aceasta, cu puțin timp înainte de începerea școlii a aflat că va rămâne fără post. Susține că nu a fost dat afară în mod direct. „Am fost informat că anul acesta nu se mai scot posturile la concurs. Au căutat unde nu erau titulari pe post și acolo au desființat, deoarece, dacă ar fi concediat titulari, puteau fi dați în judecată“, explică el. Motivul invocat este Ordonanța 7/2026 de reducere a cheltuielilor și lipsa fondurilor pentru salariile profesorilor. A văzut că se fac petiții în toată țara, dar nu crede că vor avea șanse de succes: „Din punctul meu de vedere, toate cursurile sunt importante. Eu n-aș fi tăiat niciun post“.
De pe tabla de șah în manualul vieții
Ana, fiica Oanei, o mamă din Cluj-Napoca, a început cursurile la palatul copiilor în ultimul an de grădiniță. „Când apăruseră cursurile disponibile, am ales la întâmplare: șah, ceramică, pian și dansuri. Decât să duc copilul la un curs în privat, să mai plătesc 600 de lei pe lună și poate nu-i place, palatul copiilor a fost o alternativă excelentă. Am vrut să-i deschid un pic orizonturile“, povestește ea. Fetița mergea o dată pe săptămână la palat: „Intra pe la 13.00 și ieșea la 16.00. Intra la șah, după aceea se ducea la ceramică și după aceea la pian. I-a plăcut super mult. Eu chiar recomand părinților să-și ducă copiii la palat. E mult mai bine decât să-i uite în fața ecranelor“.

Crede că fetița ei a avut de învățat din toate cursurile, dar în special din cel de șah: „I-a dezvoltat foarte mult răbdarea“. Fetița a participat la mai multe competiții de șah: „Am fost surprinsă de propriul meu copil. Nu-mi venea să cred că are atâta răbdare. Dacă o pui să joace șah, poate să stea și cinci ore fără să ceară ceva, lucru care înseamnă foarte mult în epoca asta“, povestește Oana. Pe lângă concentrare, participarea la competiții a ajutat-o să-și gestioneze emoțiile: „A învățat să intre într-o competiție, să piardă, să câștige“. Crede că responsabil pentru asta este profesorul de șah Alin Toma: „Nu știu cum a reușit să o facă să fie atât de pasionată. Are o pedagogie specială, îi motivează cu concursuri, e extraordinar“. În plus, Oana a apreciat faptul că profesorul este interesat de elevii lui. Nu a reușit să o ducă la șah un an și a primit un telefon de la acesta. „M-a sunat să-mi spună că nu pot să las copilul așa, pentru că știe șah și trebuie să-l aduc, că-i merge mintea.“ Femeia a fost revoltată când a aflat că nu se vor mai ține cursurile de la Palat: „Mi s-a părut o nedreptate. Eu pot să o duc pe Ana în privat, dar cred că puteau să aibă mai mulți copii dreptul acesta. Este o pierdere pentru comunitate“.
Arta (nu) ține cont de vârstă
Felicia Predescu, o cunoscută artistă clujeană, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, și profesoară în cadrul cercului de creație plastică de la Palatul Copiilor Cluj, s-a numărat printre cei care s-au văzut nevoiți să-și încheie cariera anul acesta. A fost anunțată pe 30 iulie că trebuie să se pensioneze. Spre deosebire de Alin Toma, Felicia Predescu era cadru didactic titular: „Am foarte mulți ani de vechime, dar în Palat aveam 24 de ani“. Profesoara și-a anunțat elevii abia în septembrie, pentru a nu le strica vacanța de vară. „Părinții au făcut petiții peste petiții la Palat și la Inspectorat, dar li s-a spus că au venit instrucțiuni și trebuie tăiate mai multe posturi“, povestește profesoara. Decizia a întristat-o pe artistă, care în luna martie fusese anunțată de decizia prin care i se aproba continuarea activității pe baza gradației de merit și a rezultatelor deosebite. Cercul de pictură număra anual o medie de 120 de copii, existând și ani în care numărul acestora a ajuns la 160. „A fost un cerc foarte solicitat, cu renume. Un copil care se formează de la 5-6 ani ajunge să intre la Școala de Arte Plastice. Copiii veneau la Palat ca la un club în care performau și învățau altceva decât la școală“, explică artista.

Cursurile erau organizate pe niveluri: începători, avansați și performanță. „Copiii se băteau ca să ajungă la performanță, pentru că le dădea posibilitatea să vină de mai multe ori pe săptămână. Asta presupunea să aibă și participări internaționale. În ultimii ani am participat doar la concursurile internaționale și peste tot am luat marele premiu sau locul întâi“, detaliază Felicia Predescu. Elevii au obținut sute de premii de excelență, inclusiv marele premiu la concursuri internaționale din Japonia. De asemenea, mulți copii proveniți din licee teoretice au fost admiși primii la Liceul de Artă cu note maxime, datorită participării la cursurile sale.
Lecții la muzeu
Programul era flexibil, adaptat pentru fiecare copil: de la orele 13.00-14.00 până la 20.00. Din anul 2000, profesoara a coordonat practica pedagogică a studenților de la Universitatea de Artă și Design (UAD) Cluj-Napoca, secțiile pictură și grafică. „Lucram și cu studenții. La mine la palat veneau și studenții în practică pedagogică. Copiilor le plăcea foarte mult această relație pentru că era propriu-zis un schimb de informații și bucla era închisă: erau copii, elevi, studenți“. Mulți dintre elevii care au intrat la Liceul de Arte au revenit la cercul de creație plastică, deoarece aveau ocazia să învețe altceva: „Fiecare sesiune de lucru începea cu 20 de minute de predare pe tablă digitală despre estetică și istoria artei“, povestește ea. Elevii erau atât de captați de activitate încât refuzau să plece la terminarea orelor, rugându-și bunicii sau părinții să îi mai lase să lucreze. Sâmbăta erau organizate tururi la muzee și galerii de artă din Cluj-Napoca, iar copiii erau încurajați să viziteze muzee de artă în timpul vacanțelor în străinătate.
Criteriul pentru care a fost ales postul ei nu a fost unul obiectiv, cum ar fi lipsa elevilor sau a performanței: „În cazul meu și al doamnei de la dans clasic, modern și contemporan s-a luat în calcul vârsta, ne apropiem de pensionare“. Profesoara își continuă activitatea ca artist plastic liber profesionist și folosește timpul în plus pentru a avea grijă de sănătate. I-a îndrumat pe părinții și copiii care vor să-și continue activitatea să apeleze la profesorii care au rămas la palat și să beneficieze de serviciile încă gratuite: „Sunt profesori excepționali la toate cercurile. Este cel mai mare păcat să tai astfel de oportunități ale copiilor“.
Activitățile extrașcolare gratuite, un șotron cu mai puține pătrate
Situații precum cele de la Cluj există în toată țara. Cele mai mediatizate sunt cele de la București, unde 10.800 de părinții s-au mobilizat să semneze o petiție publică – „Salvează cercurile cu activități extrașcolare din cluburile și palatele copiilor“ –, și de la Constanța, unde o asociație de părinți a dat în judecată inspectoratul școlar.
Cazul de la Constanța relevă anumite probleme care ar putea pune în ofsaid din punct de vedere legal demersurile similare ale inspectoratelor din țară. Astfel, ISJ Constanța a adoptat, în aprilie, o hotărâre prin care s-au desființat 7,5 norme didactice de la Palatul Copiilor, cum ar fi robotică, șah, natație, dans contemporan. Efectul: privarea a aproximativ 1.125 de copii de accesul gratuit la activitățile extrașcolare. Asociația Părinților „Palatul Copiilor Constanța“ a estimat că astfel s-a făcut o economie bugetară estimată la circa 187.000 de lei pe an. Asociația a acționat în judecată și a reușit să obțină, în iulie, suspendarea hotărârii.

„Weekend Adevărul“ a discutat cu avocatul reclamanților, Alexandru Bajdechi, care ne-a explicat ce înseamnă această victorie în instanță. În primul rând, a precizat el, nu vorbim despre câștigarea procesului pe fond: „S-a decis, practic, păstrarea posturilor până la finalizarea procesului pe fond, care va mai dura“.
Inspectoratul și-a motivat decizia cu Ordonanța de Urgență 7/2026, care prevede ca autoritățile publice centrale și instituțiile subordonate să își reducă cheltuielile de personal cu 10%. „Ordonanța aceasta prevede expres că reducerile ar trebui să ocolească posturile din unitățile de învățământ“, detaliază avocatul. El susține că a fost pusă în discuție și măsura în care palatele copiilor sunt unități de învățământ: „Aș zice că este o discuție ipocrită. La palatul copiilor este personal didactic cu activități didactice. Simplul fapt că sunt în subordinea inspectoratului nu le schimbă caracterul de unități de învățământ. Ceva nu se leagă. E un raționament rupt“.
Un alt argument hotărâtor este legat de faptul că inspectoratul și-a depășit competența, având în vedere că Palatul Copiilor are propriul consiliu de administrație care adoptă decizii privind desființarea unor posturi. „A mai fost o speță asemănătoare pe competență cu un liceu din comuna Nicolae Bălcescu, unde instanța a reținut că inspectoratul și-a depășit competența“, detaliază el.
Cum nu vedem pădurea de copaci: norme și posturi
Din petiția online semnată de peste 10.000 de părinți rezultă că „peste 2.500 de copii, de la cluburile copiilor din sectoarele 1-6 București (exclusiv cluburile sportive) și alte câteva mii de copii de la cluburi și palate din toată țara nu vor mai putea beneficia de aceste cursuri gratuite“. Nu vor mai fi bugetate activități foarte solicitate de copii precum: cor/grup vocal, muzică uşoară, muzică instrumentală, pian, orchestră populară, dansuri moderne și dansuri populare, educație cinematografică și artă teatrală, cultură și civilizație franceză, cultură şi civilizație germană, jocuri logice, matematică aplicată în tehnica de calcul, chimie experimentală, tenis de masă, judo, handbal, dans sportiv, educație civică etc.
Mai multe inspectorate școlare din țară au explicat pentru „Weekend Adevărul“ cum au fost gestionate grila de norme și reducerea acesteia. În esență, acestea arată că palatele și cluburile copiilor stabilesc un plan cu oferta de cercuri și ateliere pentru anul în curs, în funcție de cereri și de bugetul instituției. Anul acesta, având în vedere Ordonanța privind reducerile de cheltuieli, a fost nevoie să fie reduse mai multe norme. Se vorbește despre norme și nu despre posturi, deoarece nu vorbim despre profesori titulari. În schimb, au fost vizați profesorii care nu sunt titulari, care an de an dau concurs pe post și sunt angajați pe perioadă determinată, adică pe timpul anului școlar. Astfel, nu a fost nevoie să se desființeze vreun post, ci doar să nu se mai organizeze concursuri pentru profesorii care nu sunt titulari, concursuri care se organizau și de 20 de ani. În plus, o normă nu înseamnă, întotdeauna, un post, deoarece mulți profesori erau angajați cu jumătate de normă. Astfel, desființarea unei norme poate să însemne doi profesori fără loc de muncă.
Dacă inspectoratele școlare invocă Ordonanța 7/2026 privind reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal, Ministerul Educației evită să facă acest lucru. În schimb, invocă articole din Legea 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetar și din Legea 500/2002 privind finanțele publice care, în esență, susțin că instituțiile publice trebuie să-și adapteze numărul maxim de posturi astfel încât să se încadreze în buget. Ministerul a mai precizat că atunci când s-au propus reduceri au fost vizate „contractele de muncă pe durată nedeterminată, pe viabilitatea postului și pe durată determinată, fiind analizată inclusiv situația posturilor rămase neocupate în urma concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante rezervate, sesiunea 2026“.
Cazul de la Constanța este special, deoarece Palatul Copiilor a apucat să organizeze concursurile pentru anul în curs. Practic, profesorii își câștigaseră dreptul la încă un an de muncă. În plus, spre deosebire de celelalte județe, Consiliul de administrație al Palatului Copiilor din Constanța a refuzat să reducă posturi așa cum i s-a impus de către inspectoratul școlar. Această situație particulară îl face pe avocatul Alexandru Bajdechi să creadă că procesul nu va putea fi folosit ca precedent în alte județe, mai ales că, cel mai probabil, litigiul va mai dura luni bune.
Ce spun inspectoratele
Inspectoratul Școlar Județean Cluj (IȘJ) a precizat pentru „Weekend Adevărul“ că diminuarea numărului de posturi cu 5,2 norme didactice și 4 norme auxiliare și nedidactice a fost o consecință a faptului că „la nivelul Palatului Copiilor Cluj nu s-a respectat Planul de școlarizare aprobat de Consiliul de administrație al IȘJ Cluj“. Au fost vizate discipline precum teatru, schi, creație plastică, robotică și jocuri logice, chimie experimentală. Invocându-se Ordonanța 7/2026, s-a solicitat reanalizarea necesarului de posturi și de personal didactic. În ceea ce privește criteriile după care s-au ales normele desființate, inspectoratul a precizat că s-a ținut cont de specializările deficitare și neacoperite prin unitățile de învățământ preuniversitar vocațional care funcționează în județul Cluj, precum cele trei școli cu prestigiu de muzică, coregrafie și arte plastice. Inspectoratul a mai precizat că „prin diminuarea numărului de posturi nu au fost afectate catedrele titularilor, ale cadrelor didactice care au contracte de muncă pe perioada viabilității postului sau catedrele rezervate ale cadrelor didactice aflate în concediu de îngrijire copil sau rezervate din alte motive“.
Odiseea manualului școlar repetent. Specialist: „Sistemul funcționează după o procedură care face aproape inevitabilă întârzierea”
În Timișoara, Palatul Copiilor a solicitat reducerea a 5,5 norme de profesori plus o normă de co-repetitor, de la discipline precum rachetomodele, dans contemporan, metaloplastie, ecologie şi taraf. Motivul invocat: „reducerea planului de școlarizare“. De asemenea, Clubul copiilor din Lugoj a solicitat reducerea unui „post nedidactic, muncitor de întreținere“.
Inspectoratul Școlar Iași a precizat că nu a fost desființat niciun post de titular, însă nu au fost scoase la concurs 3,5 posturi didactice vacante netitularizabile, două la Palatul Copiilor din Iași și 1,5 la Pașcani. Inspectoratul susține că posturile de la palatele copiilor nu sunt exceptate de la Ordonanța privind reducerea cu 10% a cheltuielilor.
De unde se putea economisi
Întrebat de ce inspectoratele au luat decizia de a reduce posturi de la palatele copiilor, în contextul în care Ordonanța 6 interzice, negru pe alb, acest lucru, avocatul Alexandru Bajdechi a susținut: „Ceea ce speculez este că această reducere trebuia să nu afecteze substanța învățământului, pentru că domeniul a fost deja supus unor reduceri de cheltuieli“. Impactul bugetar al tăierii celor șapte norme de la Palatul Copiilor din Constanța este de 187.000 de lei pe an: „Impactul este infim. Dacă tăiau un singur post de la inspectorat, cred că era echivalent cu șapte posturi de la palatele copiilor. La palatele copiilor sunt salarii mizerabile, se câștigă pentru cei care nu sunt titulari în jur de 25 de lei brut pe oră, în timp ce la inspectorat o persoană are salariu de 15.000 de lei brut pe lună“. Într-adevăr, salariul de bază al unui inspector școlar pornește, conform grilelor oficiale, de la aproximativ 12.300-14.000 de lei brut, însă veniturile finale cresc semnificativ prin adăugarea diverselor sporuri și indemnizații. La un calcul simplu, vedem că economia de 187.000 de lei făcută anual prin desființarea celor 7 norme înseamnă circa 15.000 de lei lunar, adică cât salariul unui inspector școlar. Pe de altă parte, într-un inspectorat lucrează între 40 și 80 de angajați, dintre care doar 25-45 de posturi sunt de inspectori, restul fiind personal administrativ și TESA. „Sunt sigur că existau alte posturi care putea fi tăiate, fără să fie afectată activitatea educațională“, concluzionează avocatul.
Perspectiva lui este împărtășită de Federația Internațională a Comunităților Educative (FICE) România, organizație care reunește mii de specialiști – profesori, psihologi, asistenți sociali și sociologi dedicați protejării drepturilor copiilor. FICE a precizat, într-un apel către autorități, că „economiile de personal trebuie realizate exclusiv prin restructurarea aparatului administrativ supradimensionat de la nivelul ministerelor, agențiilor și inspectoratelor, protejând în proporție de 100% normele didactice și profesorii de la catedră“.
Soluții și speranțe
Ministerul Educației a precizat pentru „Weekend Adevărul“ că „situația actuală are caracter temporar, determinată de constrângerile bugetare și de necesitatea încadrării cheltuielilor de personal în limitele aprobate“. În răspuns se subliniază că posturile afectate nu au fost radiate, iar în condițiile suplimentării bugetului acestea pot fi ocupate și introduse în plată.
O altă soluție ar fi aceea a finanțării palatelor și cluburilor pentru copii de către administrațiile locale. Această idee a mai fost abordată în 2023, când Guvernul Ciolacu a dat și Legea 296 din 26 octombrie privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României, care prevedea printre alte măsuri și cea privind trecerea palatelor și cluburilor copiilor în administrarea consiliilor județene. Pentru a fi aplicată, trebuia emisă o nouă lege care să prevadă detaliile acestei schimbări, care însă nu a apărut nici astăzi. Măsura a fost criticată din ambele părți atunci: sindicatele se temeau că, odată scos de sub aripa Ministerului Educației, uriașul patrimoniu al rețelei de palate va fi folosit în alt scop și profesorii își vor pierde slujbele. Pe de altă parte, consiliile județene au susținut că ministerul trebuie să acopere în continuare salariile.
Federația Internațională a Comunităților Educative (FICE) România vine cu o soluție de finanțare mixtă buget de stat-buget local: „Propunem modificarea cadrului normativ pentru a permite Consiliilor Județene și Locale să cofinanțeze plata cu ora pentru instructorii din Palate și Cluburi, acoperind eventualele deficite fără ca instituțiile să își piardă subordonarea națională centralizată și fără a introduce taxe de participare“, se arată în scrisoarea deschisă adresată Guvernului. FICE subliniază că este importantă menținerea sub cupola Ministerului Educației: „Solicităm oprirea definitivă a oricărui plan de descentralizare asimilată, asigurând un standard național unic și eliminând discriminarea regională dintre localitățile bogate și cele sărace“.
În așteptarea unei soluții, mii de copii rămân puși în situația să-și urmeze pasiunea în mediul privat sau să încerce să găsească la palatul copiilor un loc în cercurile profesorilor care au rămas, pentru că majoritatea își continuă activitatea.




















































