Interviu Odiseea manualului școlar repetent. Specialist: „Sistemul funcționează după o procedură care face aproape inevitabilă întârzierea”

Două probleme au rămas constante în educația românească de-a lungul ultimilor ani: salariile mici ale profesorilor și manualele care ajung cu întârziere la începutul anului școlar. „Weekend Adevărul“ explică traseul manualului, de la programă la ghiozdan, și motivele pentru care întârzierile au devenit o regulă.

Manualul școlar a trecut prin mai multe reforme după Revoluția din 1989. Foto: Adevărul

Chiar dacă Ministerul Educației a avut 30 de miniștri în ultimii 35 de ani, două probleme au rămas constante: salariile mici ale profesorilor și manualele care ajung cu întârziere la începutul anului școlar. În 2026, miza este însă mai mare: după două decenii, programele de liceu au fost schimbate radical, iar elevii de clasa a IX-a ar trebui să primească manuale complet noi, adaptate secolului XXI. Întârzieri există și la învăţământul primar și la gimnaziu, unde sunt necesare retipăriri. „Weekend Adevărul“ explică traseul manualului, de la programă la ghiozdan, alături de Bogdan Cristescu, directorul CNCE, și Cristian Greșanu, președintele Uniunii Editorilor din România

După 1989, manualul școlar românesc a trecut prin transformări importante. Primele schimbări au vizat eliminarea simbolurilor și elementelor ideologice comuniste, în timp ce până în 1994 au fost păstrate în mare parte manualele existente, cu primele încercări de actualizare a programelor. În 1994-1995, un acord de finanțare cu Banca Mondială a deschis prima mare reformă a educației, prin introducerea manualelor alternative la ciclul primar. Inițiativa a însemnat trecerea de la modelul centralizat la posibilitatea profesorilor de a alege manualele, iar ulterior acestea au fost extinse la gimnaziu și, în 2000, la liceu. În paralel, între 1997 și 2000 au fost implementate noile planuri-cadru și programe ale Curriculumului Național, cu accent pe înțelegere și interpretare, nu doar pe memorare. La începutul anilor 2000 s-au diversificat editurile și au crescut numărul de autori și rolul manualului ca instrument de aplicare a programei. În 2013 a început o nouă etapă: introducerea manualelor digitale, proces aflat încă în desfășurare.

Manualul școlar în era licitațiilor

Democratizarea și diversificarea manualelor au venit cu provocări pentru aparatul administrativ al Ministerului Educației. A fost creat Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare (CNCE) care, în fiecare an, trebuie să se asigure că manualele noi ajung, la începutul școlii, pe băncile elevilor.

Sunt două situații în care vorbim despre înlocuirea unui manual: când acesta este învechit din punct de vede fizic, respectiv când există o nouă programă pentru disciplina respectivă. Până anul acesta, „termenul de valabilitate“ al unui manual școlar era de patru ani. Din 2026, în contextul problemelor financiare ale României, ministerul a prelungit acest termen la opt ani. „S-au luat în calcul și investițiile majore în infrastructura digitală a unităților de învățământ“, a explicat Bogdan Cristescu, directorul CNCE, sugerând că dacă se vor folosi mai intens manualele digitale, cele clasice vor fi mai protejate. Decizia este contestată de Cristian Greșanu, președintele Uniunii Editorilor din România (UER), care susține că „unii părinții se plâng că manualele sunt murdare și arată jalnic după patru ani. Trec prin atâtea mâini și nu toți elevii au foarte mare grijă de ele“.

Retipărirea manualelor învechite se derulează după o procedură simplă. Fiecare școală, fie că este de la sat sau de la oraș, întocmește, anual, un raport privind manualele care au „expirat“. Inspectoratele Școlare centralizează informațiile și le transmit la Ministerul Educației. Pe baza acestor date, CNCE dă comandă editurilor pentru tipărirea numărului necesar de manuale noi. Pentru aceste retipăriri se încheia un contract-cadru de patru ani, respectiv de anul acesta de opt ani. Cristescu a precizat că la ciclul gimnazial și la cel primar va exista o „perioadă de grație“: se va trece la noul termen de valabilitate de opt ani doar după ce vor expira toate contractele-cadru aflate în vigoare. Procedura care pune însă în dificultate Ministerul Educației este licitația. Când programele au fost modificate radical – cum este situația cu care se confruntă acum clasele a IX-a – sau doar în proporție de peste 25%, este nevoie de organizarea de licitații pentru conceperea și tipărirea unor noi manuale. De asemenea, licitații se mai organizează după ce contractele-cadru expiră.

Geneza unui manual școlar

Primul pas în geneza unui manual școlar înseamnă referatul de necesitate și specificațiile tehnice pe care Ministerul Educației le transmite CNCE. Pe baza acestor informații, instituția condusă de Bogdan Cristescu publică documentația de atribuire în sistemul electronic de achiziții publice. Existența programei este un reper, explică Cristian Greşanu, președintele Uniunii Editorilor din România, dar nu le va permite autorilor să conceapă manualul. Motivul este simplu: volumul și forma manualului depind de cerințele stabilite de minister într-un caiet de sarcini: „Una e să aibă 80 de pagini, alta, 160“, explică el. În plus, în caietul de sarcini sunt stabilite și alte elemente esențiale: formatul manualului, cerințele grafice și tehnice, inclusiv cele referitoare la ilustrații și culoare. „În fiecare an, începând cu 2013, există obligativitatea ca editurile să prezinte atât manualul tipărit, cât și varianta digitală“, explică Greșanu.

Abia după ce sunt cunoscute cerințele din caietul de sarcini, începe munca propriu-zisă a echipei editoriale. Pentru a crește șansele de succes, sunt importanți autorii, spune Greșanu. Echipa editurii trebuie să se asigure că manualul respectă programa, dar este și atractiv, clar și coerent. Există loc pentru creativitate, însă aceasta este una „controlată“. Bogdan Cristescu precizează că toate manualele trebuie să aibă următoarele elemente comune: competențele generale, competențele specifice și conținuturile învățării prevăzute în programele școlare aprobate: „Aspectele care le diferențiază sunt determinate de modul personalizat în care autorii de manuale le prezintă“. Un element important pentru calitatea manualului este experiența editurii, spune președintele Uniunii Editorilor.

O etapă distinctă este construirea componentei digitale. Și aici, editura trebuie să respecte o listă de cerințe precise ce țin de interactivitate, animație, conținut video. Editurile nu au de regulă propriile echipe de programatori, astfel că apelează la firme specializate. Calitatea acestei componente digitale este foarte diferită de la un manual la altul, unele sunt foarte bune, altele, dezamăgitoare. Editurile nu au prea multe reacții privind calitatea părții digitale a manualelor de la profesori, deoarece acestea nu prea sunt folosite, consideră specialistul.

Greșanu spune că participarea la licitație a editurilor reprezintă un risc important, deoarece proiectul de manual care va fi prezentat Comisiei de evaluare este, de fapt, manualul integral. Bogdan Cristescu precizează că proiectul „este predat și evaluat în format integral, mai puțin zona de identificare – autori, editură etc. –, care este secretizată“. Doar varianta digitală este prezentată parțial: „minimum 10 pagini și maximum 20 de pagini consecutive corespunzătoare unor lecții întregi, începând cu lecția a doua a proiectului de manual școlar“, arată Cristescu. Spre deosebire de situația din urmă cu 15 ani, când editorii puteau prezenta doar un fragment sau un sinopsis al manualului, astăzi investiția este mult mai mare. „Lucrezi la zece manuale și poți să câștigi cu două“, spune Greșanu.

Cât despre modul de evaluare a manualelor, reprezentantul Uniunii Editorilor susține că acesta este scrupulos și exemplifică cu manualul de clasa a IX-a, care a trebuit refăcut pe baza noii programe: „Noi, editorii, am avut două luni pentru a face manualul, iar Comisia de evaluare a avut două luni şi jumătate ca să-l corecteze și să dea un verdict“. Pentru astfel de manuale gândite pe baza unei programe noi, spune el, ar fi fost nevoie de până la cinci luni. „A fost un tur de forță. Primeam variante pe la 4.00 dimineața. A fost o nebunie.“ Întrebat despre erorile care pot apărea la anumite manuale, Greșanu susține că acestea nu pot fi eliminate complet, dar crede că „nu sunt multe greșeli. Unele probleme apar mai ales în domenii în care informația se schimbă rapid“.

Capcana vacanței

Potrivit președintelui Uniunii Editorilor din România, evaluarea oficială a Ministerului nu stabilește automat succesul unui manual. După validarea de către evaluatori, decisivă este alegerea profesorilor, iar clasarea în evaluarea de calitate nu se reflectă neapărat în tiraj. Unele manuale aflate pe locuri inferioare ajung să fie cele mai comandate. Pentru edituri, acest aspect rămâne o necunoscută. Greșanu are totuși o explicație: în evaluarea oficială, manualul este analizat de o comisie restrânsă, de cinci membri. După aceea însă, editura „se luptă cu o armată de profesori care aleg sau nu manualul“. Legea prevede că profesorii selectează și recomandă elevilor manuale școlare din lista celor aprobate de Ministerul Educației, „în baza libertății inițiativei profesionale“. Un studiu comandat de Litera Educațional, publicat în august, arată că 47% din profesori spun că manualele sunt alese prin decizia catedrei sau prin vot colectiv, iar aproximativ patru din zece (41%) declară că aleg individual.

Manualele școlare continuă să întârzie. Foto: World Vision Romania

O chestiune negativă este, în opinia lui Greșanu, timpul alocat selecției de către profesori. După anunțarea rezultatelor, Ministerul Educației publică pe site variantele manualelor câștigătoare. Profesorii trebuie apoi să le consulte și să decidă care dintre ele se potrivește cel mai bine pentru disciplina pe care o predau. În unele cazuri, profesorii aveau la dispoziție doar șapte-opt zile pentru a analiza manualele, spune Greșanu. În plus, de vreo zece ani, profesorii trebuie să-și aleagă manualele preferate în timpul vacanței de vară.

După sfertul academic

La fel ca anii trecuți, elevii au început școala fără a avea toate manualele noi pe bănci. Ministrul interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a dat vina pe aprobarea bugetului de stat venită abia în martie. Ministerul nu a pierdut timpul, spune el, în luna următoare a și demarat licitațiile. Dacă nu vor fi contestații, ceea ce este greu de crezut, Dimian susținea că la mijlocul lunii septembrie, elevii vor primi manuale digitale, iar cele tipărite în a doua parte a lunii octombrie.

Din explicațiile ministrului rezultă că aceste întârzieri reprezintă o situație specială, însă realitatea este alta. Fiecare început de an școlar vine cu probleme legate de manualele noi. O spune și Cristian Greșanu: „Întârzierile au devenit o constantă de 12-13 ani. Este inadmisibil“. Acesta susține că principala sursă a întârzierilor sunt licitațiile organizate de CNCE. „La retipărirea manualelor nu sunt, de obicei, probleme pentru că nu este nevoie de licitații“, a spus specialistul. Și Bogdan Cristescu, șeful CNCE, susține că „întârzierile sunt generate de procesul de achiziție publică în sine“. El detaliază că problemele sunt cauzate de „depunerea unor cereri de clarificare sau contestații de către ofertanți“. Reprezentantul editorilor este de părere că cererile de clarificare din partea ofertanților nu sunt motive de întârziere a licitațiilor: „Editurile vechi care participă știu. Mai apare câte un concurent nou și mai pune două-trei întrebări. Să fim serioși, cât durează ca să răspunzi la lucrurile astea? O zi sau două zile“. Cât despre contestații, Greșanu nu consideră că sunt principala cauză a întârzierilor, mai ales că „60-70% dintre acestea au fost avizate favorabil în favoarea editorilor“.

Manualele școlare au trecut prin mai multe reforme. Foto: Adevărul

Cristescu atrage atenția că momentul publicării programelor în Monitorul Oficial este esențial pentru calendarul manualelor. În cazul liceului, prelungirea dezbaterii asupra planurilor-cadru a comprimat timpul pentru achiziții. El vede însă o perspectivă favorabilă: „Experiența de la ciclul gimnazial arată că, pe măsură ce programele școlare noi intră în uz, aceste întârzieri se diminuează până la dispariție“. În 2026, întârzierile au afectat inclusiv retipărirea manualelor. Greșanu susține că ministerul a amânat comenzile pentru economii și a întârziat centralizarea cererilor: „Ministerul a ezitat să dea comenzile de retipărire a manualelor pentru a face economii la buget și a întârziat centralizarea cererilor din școli“. Potrivit lui, s-a încercat să se „sară“ peste tipărirea unor manuale pentru clasele V-VIII: „În ultimă instanță, a fost o intervenție a parlamentarului Ștefan Pălărie în Senat și până la urmă au dat undă verde. Legea obligă Ministerul să înlocuiască manualele vechi“, subliniază el.

Cristescu explică însă că retipăririle depind de definitivarea cifrei de școlarizare și de opțiunile profesorilor: „Retipăririle se pot realiza doar după ce cifra de școlarizare aferentă fiecărei unități de învățământ este definitivată și după ce cadrele didactice identifică manualele pe care doresc să le folosească în anul următor“. În urma centralizării au apărut și diferențe mari între cerere și cantitățile contractabile, astfel că CNCE a apelat la inspectorate pentru redistribuirea stocurilor: „În aceste condiții, ne-am adresat inspectoratelor școlare pentru a identifica stocuri/cantități disponibile în depozitele de carte școlară și astfel pentru a iniția schimburi între școli/județe, astfel încât fiecare elev să aibă la dispoziție manualul solicitat de profesor“.

Timp pierdut

Ministrul Mihai Dimian consideră că lipsa temporară a noilor manuale poate fi compensată prin recapitulări și evaluarea nivelului elevilor, iar „profesorii și elevii pot utiliza, de asemenea, resurse educaționale accesibile în format digital“. Profesorii atrag însă atenția că, în cazul programelor complet noi, manualele – cel puțin în format digital – erau necesare încă de la începutul anului pentru pregătirea lecțiilor.

Bogdan Cristescu subliniază că profesorul nu trebuie redus la „persoana care aplică un manual“, rolul său și formarea profesională fiind esențiale. Pentru disciplinele ale căror programe nu s-au schimbat, pot fi folosite manualele existente. În cazul programelor noi, „pentru situațiile în care programele școlare sunt noi sau se modifică, până la apariția manualelor școlare noi profesorii pot utiliza resursele educaționale elaborate de MEC pentru a veni în sprijinul cadrelor didactice, resurse educaționale deschise avizate etc. conform propriei judecăți profesionale“. Pentru clasa a IX-a, CNCE a pregătit materiale de sprijin privind curriculumul și evaluarea, inclusiv repere metodologice, ghiduri pentru planificarea calendaristică și scrisoarea metodică „Start în clasa a IX-a“, dedicată primelor șapte săptămâni.

În privința manualelor digitale, Cristescu precizează: „Manualele existente pe platforma manuale.edu.ro sunt accesibile atât în format .pdf (versiunea electronică a manualului tipărit), cât și în format digital interactiv. Acest element reprezintă un avantaj evident pentru elevi și profesori, ele putând fi accesate gratuit și nelimitat, mai ales în condițiile în care, de obicei, există mai multe variante de manuale alternative“.

Soluția de trei simplă

Pentru a remedia problema întârzierilor, Cristian Greșanu propune un buget pentru manuale stabilit pe cel puțin trei ani, astfel încât licitațiile să poată începe din toamnă și să fie finalizate până în primăvară: „Este de neacceptat ca de 12-13 ani, elevii să înceapă anul fără manuale din același motiv. (...) Hai să facem o procedură care să ne ajute să nu mai întârziem niciodată“.

O altă soluție ar fi descentralizarea, după modelele occidental și nordic, cu verificări esențiale precum „concordanța cu programa școlară“ și mai multă putere de decizie pentru profesori. „Nu niște concursuri nesfârșite cu evaluatori care pot fi mult mai prost pregătiți decât cei care fac manualele“, spune Greșanu. În opinia sa, alegerea trebuie să aparțină profesorilor.

În esență, soluția propusă de președintele Uniunii Editorilor are trei componente: un buget stabilit pe mai mulți ani, o procedură declanșată încă din toamnă și descentralizarea deciziei la nivelul profesorilor. Problema, susține Greșanu, este că sistemul continuă să funcționeze după un calendar și o procedură care fac aproape inevitabilă întârzierea. Este o poveste fără sfârșit.