Un tată și fiul său au murit într-un Lamborghini care circula cu peste 220 km/h. Bolidul s-a rupt în două și a luat foc pe autostradă | adevarul.ro

Video Un tată și fiul său au murit într-un Lamborghini care circula cu peste 220 km/h. Bolidul s-a rupt în două și a luat foc pe autostradă

Publicat:
0
1 live

Un tată și fiul său și-au pierdut viața într-un accident teribil produs pe A3, lângă Paris. Lamborghini-ul în care se aflau s-a izbit de un alt autoturism, apoi de parapet, și a fost cuprins de flăcări. Alte patru persoane aflate în cealaltă mașină au fost rănite și transportate la spital.

sursa video: X/Cinco Radio Oficial

Tragedia a avut loc în jurul orei 11.00, pe tronsonul A3 dintre Romainville și Montreuil, pe sensul de mers dinspre Paris către periferie. Două autoturisme au fost implicate în accident, iar impactul a fost urmat de un incendiu puternic.

Unul dintre vehicule l-a lovit pe celălalt, după care a ajuns în parapetul de siguranță. Lamborghini Aventador a fost grav avariată în urma impactului și a fost cuprinsă rapid de flăcări, potrivit europatoday.

Imaginile filmate de martori și distribuite pe rețelele sociale arată mașina verde distrusă, blocată în parapet și înconjurată de flăcări. Celălalt autoturism implicat în accident, un Volkswagen, s-a răsturnat și a ajuns pe plafon.

Mașina a ars în totalitate
Mașina a ars în totalitate Foto: captură video X Cinco Radio Oficial

Potrivit informațiilor prezentate de presa franceză, Lamborghini circula cu peste 220 km/h. 

Tată și fiu, morți în Lamborghini

Cele două persoane aflate în Lamborghini nu au mai putut fi salvate. Potrivit procuraturii din Bobigny, victimele erau un tată și fiul său. Un polițist aflat în timpul liber, care circula în acel moment pe autostradă, a oprit și a încercat să intervină. La scurt timp au ajuns și pompierii, însă incendiul și starea în care se afla mașina nu le-au permis să-i salveze pe cei doi.

În Volkswagen se aflau patru persoane. Toate au fost rănite în urma impactului și au fost preluate de echipajele de intervenție, fiind, ulterior, transportate la spital.

Accidentul a dus la închiderea temporară a două benzi ale autostrăzii A3. Circulația a fost reluată ulterior, după ce anchetatorii au efectuat cercetările la fața locului.

Parchetul a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele tragediei. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite