Premierul Canadei îi cere administrației Trump să renunțe la „meme” și „aluzii răutăcioase”: „Când vor aborda cu seriozitate discuțiile, vom putea negocia”
Premierul Canadei, Mark Carney, a lansat marți un apel dur la adresa administrației Donald Trump, cerând Washingtonului să renunțe la mesajele ironice și atacurile publice și să revină la negocieri serioase privind relațiile comerciale dintre cele două țări.

Carney a declarat că discuțiile cu Statele Unite ar putea fi reluate dacă administrația Trump va trata negocierile cu seriozitate. În același timp, premierul canadian a acuzat Washingtonul că urmărește condiții care ar putea afecta grav mai multe industrii din Canada, până la „închiderea treptată și dispariția” acestora, relatează The Associated Press.
„Când americanii vor înceta să mai facă meme, să mai lanseze aluzii răutăcioase şi să mai încerce să facă pe durii şi vor începe să abordeze cu seriozitate aceste discuţii, atunci le vom putea purta”, a spus Carney. „Nu este constructiv, dar asta este democraţia lor”, a adăugat el.
Declarațiile premierului canadian vin după deteriorarea accentuată a relațiilor dintre Ottawa și Washington. Negocierile comerciale dintre cele două state au eșuat pe 21 august, iar președintele Donald Trump a continuat ulterior atacurile la adresa Canadei.
Trump a susținut inclusiv redenumirea Lacului Ontario în „Lacul America” și a publicat mai multe mesaje ironice la adresa Canadei pe rețelele sociale. În paralel, secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a avertizat că Ottawa nu poate răspunde „ochi pentru ochi” unei economii de 13 ori mai mari.
Și secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a ironizat armata canadiană. Luni, acesta a publicat online o fotografie cu două cadete aflate la un centru de instruire din Columbia Britanică, alături de mesajul „asta e real” și un steag al Canadei.
Carney a catalogat postarea drept „nedemnă” de poziția ocupată de Hegseth. Pentagonul nu și-a retras însă mesajul și a transmis marți: „Postarea de pe X vorbeşte de la sine”.
La rândul său, Bessent a continuat disputa într-o intervenție la Fox News, susținând că Mark Carney a primit o „bătaie verbală” din partea sa și a lui Hegseth. Întrebat despre solicitarea premierului canadian ca Washingtonul să renunțe la „atacurile indirecte” și să revină la masa negocierilor, Bessent a replicat: „Păi, el a fost cel care a spus că suntem în război”.
Premierul canadian susține că propunerile venite din partea administrației Trump ar fi pus industriile Canadei într-o poziție extrem de vulnerabilă.
Potrivit lui Carney, unele dintre condițiile negociate ar fi transformat companiile canadiene în simple filiale ale unor firme americane. În alte situații, acestea ar fi fost nevoite să își reducă treptat activitatea și, în cele din urmă, să părăsească piața canadiană.
Trump merge în China în perioada 13-15 mai. Miza uriașă a discuțiilor de la Beijing„Nu vom - desigur - nu vom accepta aceste condiţii”, a afirmat premierul.
Carney a mai spus că Washingtonul ar fi insistat asupra unor prevederi pe care Canada le considera „necompetitive” pentru sectoare strategice, printre care industria auto. În plus, negocierile ar fi inclus cereri referitoare la protejarea limbii și culturii franceze.
Premierul a susținut că fiecare dintre aceste probleme ar fi fost suficient de importantă pentru a împiedica încheierea unui acord.
Un alt punct de dispută l-a reprezentat intenția Washingtonului de a limita posibilitatea Canadei de a încheia viitoare acorduri comerciale cu alte state.
„Canada este un stat suveran. Vom încheia acorduri de liber schimb cu ţările cu care dorim să încheiem astfel de acorduri”, a declarat Carney.
El a precizat că, înainte de blocarea negocierilor, existau și elemente „reciproc avantajoase” care ar fi putut sta la baza unui acord.
Poziția lui Carney este susținută și de rezultatul alegerilor speciale desfășurate luni în Canada. Partidul Liberal a obținut o victorie categorică în toate cele trei scrutinuri, inclusiv în circumscripția Chicoutimi-Le Fjord din Quebec, unde conservatorii au terminat pe locul al treilea.
În urma acestor rezultate, liberalii au ajuns la 173 de mandate în Camera Comunelor, care are în total 343 de locuri. Rezultatul îi consolidează poziția lui Carney în disputa cu administrația Trump, atât în privința comerțului, cât și a suveranității Canadei.
Victoria este cu atât mai importantă în Quebec, unde amenințările repetate ale lui Trump privind transformarea Canadei în cel de-al 51-lea stat american sunt privite cu o sensibilitate aparte.
Nelson Wiseman, profesor emerit de științe politice la Universitatea din Toronto, a explicat că locuitorii Quebecului ar avea foarte mult de pierdut într-un asemenea scenariu.
„Cei din Quebec au cel mai mult de pierdut într-un scenariu apocaliptic în care SUA ar absorbi Canada, iar statutul limbii franceze ar dispărea”, a spus el.
În același timp, președinta Congresului Canadian al Muncii, Bea Bruske, a afirmat că Mark Carney le-a transmis marți liderilor sindicali că relațiile cu Statele Unite nu vor reveni prea curând la situația de dinaintea conflictului comercial.
Ea a descris actuala situație drept „o nouă normalitate la care trebuie să ne adaptăm”.
După eșecul negocierilor comerciale, administrația Trump a introdus tarife de 50% pentru anumite produse canadiene, cu o valoare totală de aproximativ 20 de miliarde de dolari.
Canada pregătește, la rândul său, noi măsuri de retorsiune. Taxele pentru produse americane în valoare de aproape 20 de miliarde de dolari urmează să intre în vigoare pe 8 septembrie, nivelul acestora fiind cuprins între 15% și 50%.
În ciuda tensiunilor economice și diplomatice, Carney susține că dialogul cu Washingtonul rămâne posibil, cu condiția ca administrația Trump să renunțe la ceea ce el consideră a fi atacuri și provocări publice și să revină la negocieri reale.
Donald Trump a vorbit în mod repetat despre posibilitatea ca Canada să devină al 51-lea stat al Statelor Unite, afirmații care au amplificat tensiunile dintre cele două țări.




















































