Cum folosește extrema dreaptă creștinismul drept „acoperire” morală

De la sloganuri religioase strigate la proteste anti-imigrație, până la lideri de extremă dreapta care își etalează public „convertirea” creștină, religia a devenit tot mai vizibil un instrument de legitimare morală pentru mișcările naționaliste din Marea Britanie și din alte țări, scrie The Telegraph.

Membri ai extremei drepte Platforma Patriotilor Foto: X@hopenothate

De la Tommy Robinson la protestatarii de la Dover, mai mulți lideri radicali invocă religia pentru a-și justifica ideile, alimentând un nou val de naționalism creștin

Anul trecut, în Marea Britanie au avut loc aproximativ 50.000 de slujbe de colinde de Crăciun. În mare parte, acestea au fost asemănătoare între ele - fie improvizate, fie sofisticate, cu bilete sau deschise publicului larg - toate având, în linii mari, aceleași ingrediente: lecturi și rugăciuni, scene ale nașterii Domnului, cântări mai zgomotoase decât armonioase, gustări de sezon și o atmosferă generală de bună dispoziție.

La una dintre aceste slujbe, desfășurată în după-amiaza zilei de 13 decembrie, în zona Whitehall din Londra, majoritatea acestor elemente erau prezente. Dar existau și câteva particularități: zeci de jandarmi de la Poliția Metropolitană, aflați în alertă; o mișcare de opoziție, bine reprezentată, la câteva străzi distanță; iar pastorii aleși să vorbească păreau, în mare parte, figuri cunoscute mai degrabă de pe internet decât din biserici.

Dacă acest cadru a creat sau nu o atmosferă cu adevărat festivă pentru cei prezenți depindea, probabil, de percepția fiecăruia despre gazda și vorbitorul principal al serii, activistul de extrema dreapta Tommy Robinson.

Cruci la gât și cagule: protestele de la Dover și Portsmouth

Scenele cu „protestatari” anti-migranți, mascați cu cagule, de la Dover și Portsmouth, din săptămâna trecută, au fost tulburătoare pentru observatori de pe întregul spectru politic. Condus de Daniel „Tommo” Thomas, un activist de extremă dreapta condamnat anterior pentru tentativă de răpire, grupul de bărbați care a blocat drumuri și a intimidat localnici s-a remarcat, dacă nu prin altceva, prin ținuta sobră, cu aspect paramilitar: fețe acoperite, totul în negru. Fără elemente suplimentare, cu excepția crucilor purtate la gât.

Mesajul transmis era limpede: aceștia erau oameni ai credinței, conduși de cineva care se prezenta drept un credincios „renăscut”. Thomas, în vârstă de 37 de ani, fost militar, educat la o școală privată din Hayling Island, comitatul Hampshire, a fost, în trecut, unul dintre apropiații lui Robinson. În timpul celor doi ani de închisoare, executați pentru tentativă de răpire în 2016, spune că și-a găsit credința.

Credința, sau versiunea pe care Thomas o afișează public, se află acum în centrul tuturor activităților sale. Patriot Platform, organizația pe care a înființat-o, se descrie drept o grupare formată din „fiii și fiicele acestei insule care încă mai cred în libertate, corectitudine, familie, credință și o dragoste puternică pentru patrie”. Cruci purtate la gât au fost vizibile și atunci când Thomas și un grup de bărbați mascați cu cagule au protestat, miercuri, în fața sediului publicației Daily Mail, din Kensington, vestul Londrei.

Convertirea lui Tommy Robinson

Și Tommy Robinson a trecut printr-o „convertire” la vârsta maturității. Când a fost eliberat din penitenciarul Woodhill, din Milton Keynes, în mai 2025, după șapte luni dintr-o pedeapsă de 18 luni pentru sfidarea instanței, a apărut cu părul mai lung, o barbă neîngrijită și o cruce simplă din lemn, purtată la gât, pe un șirag de mătănii, peste tricou.

„Am dus o viață destul de păcătoasă”, declara el în acea perioadă, adăugând că își dorea „un nou început, să trăiesc ca un om bun, ceea ce înseamnă să trăiesc ca un creștin”. Mai târziu, în același an, la mitingul său „Unite the Kingdom”, la care au participat peste 100.000 de oameni, au fost purtate cruci uriașe din lemn, pancarte cu versete biblice au fost ridicate în aer, s-au afișat simboluri creștin-ortodoxe, s-a scandat „Hristos este Rege!”, iar unii participanți s-au îmbrăcat în costume de cruciați.

Se părea că nu doar câțiva activiști izolați și-au găsit credința. Dar întrebarea rămâne: ce intenționau să facă exact cu această credință nou-descoperită? se întreabă The Telegraph.

Un fenomen vechi de cinci secole

Pentru unii cercetători care urmăresc evoluția comportamentului și tacticilor extremei drepte, acesta pare un fenomen recent. Pentru istorici, însă, nu este nimic nou.

„Acest fenomen există încă din secolul al XVI-lea”, spune dr. Maria Power, cercetătoare la Institutul Las Casas pentru Justiție Socială al Universității Oxford. „Naționalismul creștin și identificarea națiunii cu Dumnezeu pot fi urmărite direct până la Reformă.”

„Este rezultatul înființării bisericii naționale: pentru a fi britanic, trebuia să fii anglican. În alte țări unde vedem apariția naționalismului creștin, precum Irlanda, de exemplu, s-a întâmplat același lucru. Merită cunoscut acest context istoric. Oamenii preferă adesea să dea vina pe rețelele sociale, de exemplu. Da, acestea au amplificat fenomenul și au oferit oamenilor o voce, dar acest curent există în spiritul epocii de zeci de ani.”

De-a lungul istoriei, spune Power, mișcările de extremă dreapta au apărut și au dispărut, dar există un element la care recurg mereu: religia, ca modalitate de a-și justifica acțiunile și convingerile. Power a observat că acest val actual a început în jurul anului 2011, „dar a ieșit cu adevărat la suprafață abia în ultimii ani”. Astăzi, religia este, în mod deschis, o componentă a extremei drepte moderne din Marea Britanie.

Credință autentică sau acoperire morală?

Paynter, care l-a auzit pe Robinson vorbind despre credința sa la slujba de colinde de anul trecut, nu se îndoiește de sinceritatea convertirii sale. „A fost destul de emoționant modul în care a vorbit despre asta. Continui să fiu profund în dezacord cu majoritatea lucrurilor pe care le spune și le face, dar nu este de neconceput ca el să fi devenit, într-adevăr, creștin și să meargă la biserică.”

Totuși, spune ea, acest lucru complică lucrurile. „Pentru că există și alte persoane din anturajul lui care nu pretind deloc că merg la biserică, dar care se simt, în același timp, perfect confortabil să folosească un limbaj despre «restaurarea moștenirii creștine» sau «valorile creștine».” Ea crede, în egală măsură, în sinceritatea credinței lui Thomas. „Cred doar că este profund indus în eroare, dar nu aș vrea să spun că nu este creștin. Ceea ce, de fapt, face lucrurile și mai grave.”

Împreună cu Power, Paynter este coautoare a lucrării The Church, The Far Right, and The Claim to Christianity, iar cercetările sale arată că astfel de contradicții sunt inerente fenomenului. „Aceste rețele sunt imposibil de explicat în termeni simpli”, spune ea despre atitudinile din interiorul grupărilor naționalist-creștine de extremă dreapta. „De exemplu, unii dintre ei sunt profund antisemiți, în timp ce alții sunt agresiv pro-sionism. Unii reușesc să fie ambele lucruri deodată. Apoi mai sunt și atitudinile față de sexualitatea umană, față de căsătoriile între persoane de același sex... Nici acestea nu sunt mereu coerente. Așa că este foarte greu de descâlcit legăturile lor ideologice.”

Cruciatul, simbolul preferat

Autentică sau nu, este limpede că sprijinirea pe credință oferă o „acoperire” morală utilă, sub care grupările de extremă dreapta își pot desfășura activitatea. Alegând selectiv din istorie și din Biblie, ele reușesc să construiască un limbaj simplificat, format din imagini deja consacrate și expresii emoționante și grandioase, care „sună bine” scrise pe o pancartă. Imaginea cruciatului este deosebit de populară în rândul participanților la marșurile de extremă dreapta. Deși nuanțele acelor campanii militare religioase le scapă aproape cu siguranță celor care le folosesc astăzi ca simbol, rezumatul de-o frază - creștini europeni plecați la război pentru a elibera Țara Sfântă de sub stăpânirea musulmană - este suficient pentru scopurile lor.

„Toți martirii pe care îi avem în această țară sunt destul de puțin cunoscuți și nu se potrivesc foarte bine cu narațiunea unui stat-națiune curajos și plin de forță, așa cum o face imaginea cruciadelor”, spune Power. „Este o idee extrem de simplă. Dar dacă te uiți la tipul de creștini care participă la aceste marșuri, observi că au mult mai puține cunoștințe religioase decât cei care merg cu adevărat des la biserică. În schimb, au un atașament foarte puternic față de idealurile creștine pe care vor să le reprezinte.”

„Hristos este Rege!” 

Rose Hudson-Wilkin, episcop de Dover, a privit îngrozită cum „armata de patrioți” a lui Thomas a paralizat, săptămâna trecută, activitatea din dieceza sa. „M-am întrebat dacă mă aflu într-adevăr în Marea Britanie. Susțin protestul pașnic, dar acesta a fost, fără nicio îndoială, unul intimidant. Unul dintre lucrurile care mă întristează cel mai mult este folosirea tot mai frecventă a simbolurilor creștine. Oamenii strigau «Hristos este Rege!». Este pur și simplu ridicol, în acest context”, spune ea.

„Mă întreb câți dintre ei merg de fapt la biserică și se roagă. Mă întreb câți dintre ei ar avea curajul să strige cu voce tare: «Domnul a înviat, cu adevărat a înviat, Hristos este Rege!» într-un cadru normal de rugăciune, în loc să o facă în timp ce protestează la adresa unor oameni vulnerabili. Ce simt eu când văd acești oameni este că nu pot auzi ce spun, din cauza a ceea ce văd că fac. În ciuda simbolurilor creștine pe care le afișează, comportamentul lor contrazice evanghelia, care vorbește despre iubire și despre primirea tuturor. Crucea, la urma urmei, este un simbol al iubirii, al compasiunii, al iertării. Nu are nicio legătură cu intimidarea,” mai spune piscopul citat de The Telegraph.

Ce poate face Biserica?

Nu este deloc clar ce ar trebui să facă Biserica Angliei în privința acestui fenomen. Paynter face parte dintr-un grup extins de WhatsApp, format din lideri și teologi creștini de rang înalt, „preocupați de acest subiect și implicați activ în el”.

„Este o situație extrem de sensibilă și există o îngrijorare reală că Biserica nu va reacționa suficient de proactiv. Este nevoie de îndrumări foarte clare pentru cei aflați în sfera noastră de responsabilitate”, spune ea. „Unul dintre subiectele despre care am vorbit mult este cum îi putem ajuta pe creștinii obișnuiți, fără pregătire teologică, să recunoască un pericol, astfel încât, atunci când li se prezintă astfel de sloganuri simpliste, să aibă suficientă cultură teologică și biblică pentru a spune: «Stai puțin, cred că nu înțelegem la fel lucrurile acestea». Dar nu este ușor.”

Power susține că Biserica trebuie, de asemenea, să își apere propria poziție și să renunțe la o atitudine pasivă. „Trebuie să înceteze să se concentreze îngust doar pe felul în care extrema dreaptă folosește creștinismul și să privească întreaga mișcare, ce anume o alimentează și ce soluții poate oferi Biserica”, spune ea.

„Biserica nu deservește doar oamenii care stau în strane duminica, ci întreaga societate. Trebuie să se gândească la dezvoltarea comunitară, un element esențial care a funcționat în Irlanda de Nord, atunci când simbolurile religioase erau folosite în discursul naționalist de acolo.”

În cele din urmă, ea și-ar dori ca Biserica să își găsească vocea atunci când grupările de extremă dreapta recurg la intimidare, discurs de ură sau violență. „Biserica trebuie să vorbească deschis. Trebuie să spună: «Priviți, această activitate este un păcat». Trebuie să folosească termenii «păcat» și «erezie», pentru că exact despre asta este vorba.”