Bulgaria se pregătește pentru un posibil atac al Iranului. Măsuri suplimentare de securitate, la câteva sute de kilometri de România | adevarul.ro

Bulgaria se pregătește pentru un posibil atac al Iranului. Măsuri suplimentare de securitate, la câteva sute de kilometri de România

Publicat:
Ultima actualizare:
0
1 live

Bulgaria a întărit securitatea la Baza Aeriană Bezmer, după apariția unor informații potrivit cărora forțele iraniene ar fi evaluat posibile ținte militare din sud-estul Europei, printre care și obiective americane din Bulgaria.

Soldați NATO la baza Bezmer din Bulgaria FOTO AFP
Soldați NATO la baza Bezmer din Bulgaria FOTO AFP

Ministrul bulgar de Interne, Ivan Demerdzhiev, a anunţat miercuri, 19 august, că autoritățile au luat „toate măsurile posibile” la baza aeriană, în coordonare cu Ministerul Apărării.

Acesta a precizat că nivelul măsurilor de securitate este chiar mai ridicat decât cel care ar fi fost justificat de informațiile disponibile în prezent.

„Monitorizăm permanent situația și evoluțiile și vom continua să luăm măsuri de precauție mult mai ample și mai intense decât nivelul de amenințare indicat de informațiile disponibile în acest moment”, a declarat ministrul bulgar, citat de trtworld.

Ivan Demerdzhiev anunţă măsuri de securitate suplimentare în Bulgaia. FOTO: bnrnews
Ivan Demerdzhiev anunţă măsuri de securitate suplimentare în Bulgaia. FOTO: bnrnews

Măsurile luate de autoritățile bulgare vin după informațiile privind intenția Iranului de a lovi ținte militare din Europa dacă președintele SUA, Donald Trump, va intensifica acțiunile militare împotriva Teheranului, scrie Financial Times, citând surse din interiorul regimului. 

Conform datelor publicate, forțele iraniene au evaluat posibile lovituri asupra activelor americane din sud-estul Europei, fiind menționată Bulgaria (care a aprobat recent utilizarea bazei aeriene Bezmer de către avioanele de realimentare ale SUA) și Cipru, unde se află o bază aeriană britanică. De altfel, în Cipru o bază aeriană britanică a fost atacată de o dronă în luna martie.

Unul dintre oficiali a declarat că Iranul nu va impune „nicio limită” în răspunsul său la o eventuală acțiune militară a SUA împotriva infrastructurii iraniene. „A fost un mesaj și pentru Europa: poate fi atinsă de rachete, așa că ar trebui să știe unde se poziționează în acest război. O greșeală foarte mare, cum ar fi lovirea infrastructurii noastre, ar putea face ca războiul să depășească regiunea și să ajungă în Europa”, a declarat una dintre surse.

În cazul Bulgariei, interesul pentru baza Bezmer are legătură cu prezența militară americană, după ce Parlamentul de la Sofia a aprobat, pe 22 iulie, staționarea acolo a până la opt aeronave KC-135 ale Forțelor Aeriene ale SUA și a până la 250 de militari americani, în perioada 24 iulie - 1 octombrie.

KC-135 sunt avioane de realimentare în aer, iar detașarea lor la Bezmer are rolul de a sprijini operațiunile militare americane din Orientul Mijlociu.

Toate aceste ameninţă vin în contextul în care negocierile dintre SUA şi Iran rămân, în continuare, fără niciun rezultat concret. 

Cele două țări au semnat în iunie un memorandum de înțelegere care urmărea să pună capăt războiului început la sfârșitul lunii februarie și să creeze condițiile pentru un acord mai amplu, însă discuțiile au intrat însă în impas din cauza neînțelegerilor privind aplicarea acordului și navigația prin Strâmtoarea Ormuz.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite