„Studiul China“, cel mai complet studiu realizat vreodată pe tema corelaţiei dintre dietă şi riscul de apariţie a bolii
0Volumul „Studiul China“, apărut la Editura Adevăr Divin, este cel mai complet studiu despre nutriţie realizat vreodată, cu implicaţii extraordinare asupra dietei, pierderii în greutate şi sănătăţii pe termen lung.
Doctorul american Collin Campbell, considerat un gigant al nutritiei, a scris, dupa cercetări întinse pe zeci de ani, o carte fundamentală despre legătura dintre cancer şi alimentatie. „Studiul China“ este considerată punctul de cotitură al medicinei viitorului. Deşi etse foarte puţin cunoscută de publicul larg, cartea „Studiul China“ este apreciată drept cea mai completă cercetare medicală întreprinsă până acum în lume, ce demonstrează legătura directă între cancer şi alimentaţie.
În ciuda măsurilor luate, sănătatea Americii se degradează de la o zi la alta. Deşi cheltuim mai mulţi bani pe cap de locuitor pentru îngrijirea sănătăţii decât orice altă societate din lume, două treimi dintre americani sunt supraponderali, iar peste 15 milioane sunt diabetici, numărul lor crescând cu mare viteză.
Bolile de inimă au o incidenţă la fel de mare ca acum treizeci de ani, iar războiul împotriva cancerului, declanşat în anii ’70, s-a dovedit a fi un eşec lamentabil. Jumătate din americani au o problemă de sănătate care necesită prescrierea de medicamente în fiecare săptămână şi peste 100 de milioane de americani au valori prea mari ale colesterolului.
Pentru ca lucrurile să fie şi mai rele, copiii şi tinerii tind să se îmbolnăvească începând de la vârste din ce în ce mai fragede. O treime din copiii americani sunt supraponderali sau prezintă riscul de a deveni supraponderali. Un număr din ce în ce mai mare dintre ei cad pradă unei forme de diabet care până nu demult putea fi găsită numai la adulţi, după care sunt îndopaţi cu medicamente.
Iar cauza tuturor acestor probleme este de fiecare dată aceeaşi: masa de dimineaţă, masa de prânz şi masa de seară. Studiul China prezintă un mesaj clar şi concis de speranţă, risipind multe mituri şi dezinformări legate de starea de sănătate. Volumul „Studiul China“ este bestseller la AdevărulShop în luna ianuarie, cu peste 120 de exemplare vândute.