INTERVIU Psihologi, despre cărțile de dezvoltare personală: „Degeaba îl citești pe Freud, doar în terapie poți găsi cele mai bune soluții“
0Citirea cărților de specialitate fără îndrumarea unui profesionist sau chiar urmarea sfaturilor unor oameni neavizați, care oferă rețete magice de schimbare, sunt două căi periculoase pentru rezolvarea problemelor de interior.
Într-o lume în care zgomotul tehnologiei și presiunea perfecțiunii ne înconjoară la fiecare pas, găsirea echilibrului interior devine un act de curaj și de conștientizare. Oana și Ion Puican, psihologi cu multiple specializări, abordează provocările actuale dintr-o perspectivă unică, ce combină psihoterapia cu arta și psiho-nutriția, punând accentul pe procesul de auto-descoperire, nu pe soluțiile rapide și superficiale. Pentru ei, arta și nutriția nu sunt doar instrumente de schimbare fizică sau mentală, ci căi prin care fiecare dintre noi poate redescoperi bucuria de a fi prezent și împăcat cu sine.
„Weekend Adevărul“ a discutat cu Oana și Ion Puican despre modul în care putem filtra informațiile despre dezvoltare personală astfel încât să nu cădem în capcana pseudospecialiștilor, rolul esențial al relației cu terapeutul în procesul de vindecare, dar și modul în care ne putem reconecta cu noi înșine. De asemenea, am discutat cu cei doi specialiști și despre modul în care tulburările alimentare sunt influențate de stările psiho-emoționale și nu doar de alimentația propriu-zisă, art-terapia ca formă de vindecare și procesul creativ ca formă de meditație.
„Weekend Adevărul“: Cum poate psihonutriția să ajute oamenii să înțeleagă și să își gestioneze relația emoțională cu mâncarea? Ce pași considerați esențiali pentru a transforma obiceiurile alimentare pe termen lung, dincolo de simpla dietă?
Oana Puican: Psihonutriția este un domeniu foarte interesant. Mi-am dat seama că foarte multe tulburări alimentare nu sunt legate de lipsa de cunoștințe nutriționale, pentru că majoritatea oamenilor știu că, pentru a slăbi, trebuie să mănânci sănătos. Problema nu e ce mănânci, ci relația emoțională pe care o ai cu mâncarea. Și aici intervine partea psihologică, pentru că, de multe ori, tulburările alimentare au o cauză psiho-emoțională. E bine că nutriționiștii oferă planuri alimentare și explică ce și cum să mănânci, dar, pentru mulți oameni, acest lucru nu este suficient. Ei pot urma o dietă pentru o perioadă, dar dacă nu abordează și partea emoțională, revin la vechile obiceiuri. Slăbitul şi alimentația sănătoasă nu țin doar de ce mănânci, ci şi de cum te simți și de ce mănânci așa. Dacă nu schimbi și modul în care te raportezi la mâncare, atunci vei repeta aceleași greșeli. Nutriția e importantă, dar este limitată dacă nu abordezi omul în întregime, cu toate emoțiile și traumele lui.
Dar care sunt, de obicei, cauzele mâncatului emoțional sau compulsiv?
Oana Puican: Cauzele pot fi foarte diverse: de la dureri emoționale, despărțiri, probleme nerezolvate cu părinții. Mulți oameni caută alinare în mâncare, așa cum alții o caută în alcool sau droguri, deci devine o formă de refugiu. Și mai ales noi, femeile, știm cum e să „mâncăm emoțional“. Înainte de menstră sau după o despărțire, te trezești că îți îneci supărările într-o cutie de înghețată, căutând o creștere temporară a serotoninei. Problema e când nu mai ieși din acest tipar și rămâi blocat în el. Și atunci trebuie să căutăm soluții nu doar în alimentație, ci și în altă parte. Psihonutriția încearcă să echilibreze nutriția și emoțiile, pentru că suntem un întreg complex, un univers cu emoții, gânduri și trăiri.
Acest proces pare că poate dura mai mult, dar schimbările sunt mai stabile și aplicabile pe termen lung?
Oana Puican: Exact. Ceea ce înveți din această abordare psiho-emoțională rămâne cu tine toată viața. Nu e doar despre a slăbi în trei luni, ci despre a menține echilibrul toată viața.
Art-terapia, o formă de meditație
Cum vedeți rolul artei ca formă de terapie și meditație în viața de zi cu zi? În ce fel poate procesul creativ să ne ajute să ne regăsim liniștea interioară și să ne conectăm mai profund cu noi înșine?
Ion Puican: Eu mi-am adaptat limbajul și modul de a mă raporta la ceilalți prin artă. Mereu spun că am ajuns în acest punct al vieții mele pentru că am avut arta pe care o văd ca pe un limbaj de exprimare și un mod de a te cunoaște pe tine. Nu sunt un geniu în artă, dar cred cu tărie că viața fără artă ar fi mult mai săracă, de aceea art-terapia a fost printre primele specializări pe care le-am făcut. Arta este foarte cathartică. Și nu e vorba doar despre rezultatul final – nu contează atât de mult statuia sau tabloul pe care le faci, ci procesul în sine. Procesul de creație este cel care vindecă, nu neapărat rezultatul final. Ceea ce creezi – fie că e o statuie, o pictură sau o căsuță din chibrituri – este important, dar procesul prin care ajungi acolo este cel care te conectează cu tine însuți. Procesul în sine este terapie pură sau meditație, el este cel care vindecă. Contează să ne folosim de acel limbaj magic pe care îl avem când suntem copii, dar îl pierdem pe parcurs. Gândirea aceasta magică, creativitatea, este cea care ne ajută să găsim soluții, inclusiv în relațiile cu ceilalți. Mi-a rămas în minte un tip care a lucrat 15-20 de ani la cea mai mare sculptură din chibrituri, recunoscută de Guinness World Records. Omul acela trebuie să fi fost extrem de prezent și conectat cu el însuși. Să stai atâția ani să lipești chibrituri, zi de zi, nu e doar despre răbdare – e despre liniște și echilibru interior. Procesul acela de a face ceva cu mâinile tale este o formă de meditație profundă. Oamenii își caută liniștea în tot felul de lucruri, dar uneori o pot găsi în simplitatea lucrurilor manuale, în creație. Așa cum unii fac puzzle-uri mari sau construiesc modele din lemn, și asta este o formă de terapie.
Problema e că mulți oameni preferă să stea în fața unui laptop sau telefon, să se uite la videoclipuri, în loc să petreacă 5-10 minute în liniște, doar cu ei înșiși.
Ion Puican: În loc să fie prezenți și să se reconecteze cu sine, își îndreaptă atenția spre zgomotul exterior. Este un fel de dependență față de acest zgomot. Cu cât petreci mai mult timp cu telefonul sau laptopul, cu atât pierzi mai mult contactul cu tine. Și te trezești că au trecut două ore și nu știi cum.
Drumul spre sine trece prin natură
Mulți dintre noi trecem prin astfel de perioade, dar ce ar trebui să facem pentru a ne întoarce la noi înșine în tot acest zgomot?
Oana Puican: Trebuie să conștientizăm că avem nevoie de conectare cu noi înșine pentru că de aici vine adevăratul nostru bine. Nu poți construi o viață frumoasă dacă nu te cunoști pe tine, dacă nu știi ce vrei și ce te face fericit. Realitatea exterioară reflectă ceea ce avem în interior. Oamenii din jurul nostru, felul în care trăim viața, totul este o proiecție a interiorului nostru. Dacă noi suntem bine în interior, atunci și viața noastră va fi bine. Singura modalitate de a trăi o viață frumoasă este să ne îndreptăm atenția spre noi. Și asta necesită practică, nu se întâmplă de la sine. Poți începe cu cinci minute pe zi – pune-ți o alarmă, stai cinci minute fără telefon, doar cu tine, plimbă-te prin natură, fii atent la lucrurile frumoase din jur, la copaci, păsări, la cer. Când ai mai privit cerul ultima dată? Ne grăbim atât de mult, încât uităm să ne uităm la lucrurile simple. Reconectarea cu natura ajută foarte mult la reconectarea cu noi înșine, pentru că facem parte din natură. Dacă te plimbi și te uiți în jur fără să critici, fără să te concentrezi pe ce nu merge bine, începi să vezi lucrurile frumoase – copacii, păsările, cerul. Asta te ajută să te reconectezi. În tot acest zgomot exterior, avem libertatea de a alege cât de mult lăsăm social media să ne influențeze. E ușor să cazi în capcana zgomotului, dar satisfacția vine când îți permiți să faci altceva.
Ion Puican: Să construiești ceva cu mâinile tale, să creezi ceva, chiar și o simplă căsuță din chibrituri, poate fi mult mai satisfăcător decât orele petrecute în fața unui ecran. Cred că omul acela a fost super mulțumit după 20 de ani când a primit recunoașterea Guinness World Records, dar nu asta era esențialul. Era vorba despre proces, nu despre rezultat. La fel cum fac preoții tibetani cu mandalele de nisip. O dată pe an, câțiva dintre ei se adună și, luni de zile, creează aceste mandale imense din nisip colorat. Lucrează cu bucățele de rocă pe care le transformă în nisip fin și, cu ajutorul unor unelte speciale, desenează mandalele. După ce termină mandala, într-un ritual simbolic, o distrug. E un simbol al efemerității vieții, al faptului că nimic nu e permanent. Ideea nu este produsul final, ci bucuria procesului în sine. Să nu te atașezi de material, ci să te bucuri de ceea ce faci. Să dai totul în proces și apoi să lași totul să plece. Arta-terapia te învață acest lucru, pentru că, la fel ca artiștii, fie că au pregătire sau nu, satisfacția cea mai mare vine din faptul că dai mai departe ceea ce ai creat. Și spun asta din propria experiență. În momentul în care ai terminat, creația nu-ți mai aparține, aparține lumii. Procesul este despre tine, despre căutarea ta interioară, dar când creația este gata, cel mai frumos lucru este să o dăruiești.
„Procesul este cel vindecător, nu faptul că ajungi la terapie“
Cum putem discerne între informațiile de calitate și cele oferite de așa-ziși specialiști în dezvoltare personală, având în vedere abundența de cărți, podcasturi și alte resurse apărute în ultimii ani? Cum facem alegeri informate când vine vorba de aceste produse?
Ion Puican: Cred că școala rămâne în continuare un lucru bun. Faptul că omul din fața ta are o anumită pregătire și poți verifica pe internet că el există, că are o anumită pregătire și experiență reale, ar trebui să cântărească.
Oana Puican: Acum au apărut foarte mulți specialiști peste noapte, prea mulți. Unii poate chiar sunt buni pe ceea ce fac, dar o bună parte dintre ei nu sunt specialiști de fapt pentru că nu au făcut niște școli, nu au făcut niște ani de terapie personală așa cum suntem obligați noi, psihologii. Degeaba faci psihologia și apoi și specializarea, nu poți merge mai departe până nu faci niște sute de ore de terapie personală, așa cum îți cere Colegiul Psihologilor. Și foarte bine că se cere asta. Sunt niște pași care se fac cu un scop. În timpul acesta, omul acumulează informații, se dezvoltă, inclusiv pe plan personal, începe să lucreze, capătă experiență practică.
Ion Puican: Desigur că există și terapii alternative, dar inclusiv în acestea cred că sunt oameni care au o anumită experiență, anumite pregătiri, inclusiv certificări, și asta le dă greutate. Dar sunt și alții care s-au trezit peste noapte și au văzut că prinde ceva, și-au făcut un canal pe social media și îți spun cum să îți schimbi viața în zece zile sau că vei fi un alt om în zece zile. Aceste practici sunt periculoase.
O carte citită nu înlocuiește specialistul
Voi ați avut în terapie oameni care au trecut prin astfel de situații, făcându-și cumva mai mult rău decât bine urmând terapii „minune“?
Oana Puican: Nu neapărat, dar sunt destul de mulți oameni care au prea multă informație și nu știu ce să facă cu ea. Cu cât ai mai multe, cu atât nu mai înțelegi nimic, nu știi cum se conectează lucrurile, care este adevărul.
Ion Puican: Am avut un client care citise foarte multe cărți din zona de self-help, psihologie și așa mai departe. Chiar îmi povestea despre autori de care nici măcar nu auzisem. Dar mi-a spus și el că oricâte cărți ai citi, în momentul în care ajungi în terapie și ești cu terapeutul în față, indiferent cât de citit sau titrat este, începe să se construiască relația de unu la unu, iar această dinamică și acea energie schimbă tot. Indiferent de câte cărți ai citi, ceea ce vindecă este tocmai această dinamică.
Deci întâlnirea față în față...
Oana Puican: Toate aceste cărți și informații, multe dintre ele chiar foarte bune, ajută puțin câte puțin. Dar de ce terapia face o diferență mare? Tocmai datorită legăturii care se creează, a întâlnirii dintre cei doi oameni. Fiecare om este individual și atunci și soluțiile sunt adaptate. Eu poate citesc o carte care spune nu-știu-ce, dar poate la mine este o constelație de situații care nu seamănă nu ceea ce scrie acolo, deci trebuie să deslușesc povestea mea personală ca să văd exact ce mă ajută.
Ion Puican: Este extraordinar să citești cărți, să faci conexiuni, însă puterea vindecării rămâne în continuare în întâlnirea de la terapie, indiferent că este unu la unu sau în grup. Ceea ce citești sau asculți îți poate crea niște declicuri și sunt ale tale. Poți veni cu ele la terapie și să le discuți cu terapeutul tău. Pentru că degeaba îl citești pe Freud și ai un declic, nu îl poți întreba, nu îi poți cere explicații. În terapie, discuți toate aceste lucruri și, dacă există o relație, psihologul începe să adapteze povestea aia la tine. Nu trebuie să știi neapărat ce credea nu știu ce mare psiholog despre ceva, ci trebuie să știi ce e cel mai bine pentru tine.
Oana Puican: Omul trebuie să fie cel care identifică soluții la problemele lui. E greșit ca un terapeut să îți spună: fă așa, că așa e bine. Practic asta este percepția mea ca terapeut și ți-o transmit și ție, dar poate tu vezi lucrurile diferit.
Dorința, adevăratul motor al schimbării
În acest caz, cum ați descrie rolul terapeutului?
Oana Puican: Terapeutul este un ghid, te ajută să te întorci către tine. Însă cel care sondează în interiorul tău ești tu, așa este normal să fie.
Ion Puican: Mulți oameni își doresc să vină în terapie și să găsească soluții imediate. Eu le mai spun în primele ședințe: Dacă aș ști să-ți dau soluția, aș fi cel mai bogat om de pe lumea asta și mi-ar plăcea să o fac. Ți-aș da-o, te-ar costa mult, dar ai pleca rezolvat! Vrem să se întâmple lucrurile simplu, repede și, dacă se poate, fără efort, dar nu există așa ceva.
Oana Puican: Și este bine că nu există. Știm că asta este tendința umană, dar e bine să o acceptăm așa cum este ea, cu plusuri, cu minusuri. Cu cât suntem mai împotriva ei, cu atât suferim și practic ne controlează. Ăștia suntem și mergem mai departe cu ce avem. Nici nu ne-ar folosi de fapt să ne dea cineva soluția. Tu cum te dezvolți și te vindeci? Păi tocmai prin procesul ăsta de căutare. Procesul este cel vindecător, nu faptul că ajungi în terapie și gata. De fapt, tot procesul face ce trebuie să facă. Și atunci eu, ca psihoterapeut, dacă vin direct și îți dau soluția, îți răpesc ție niște etape care sunt cele mai importante.
Dar de unde începe procesul de terapie? Care este primul pas?
Ion Puican: Singurul lucru care face diferența, inclusiv în terapie, este să vrei. Nu poți să duci cu forța un om la terapie dacă nu vrea. Iar dacă într-adevăr vrei să te schimbi, nu îți stă nimic în cale: nici timpul, nici cheful sau banii. Dorința aceasta este singurul motor care cu adevărat schimbă lucrurile. De exemplu, dacă partenera vrea să meargă la terapie de cuplu, iar eu merg doar pentru că mă târăște ea, atunci doar voi căuta nod în papură și voi vrea să demonstrez că nu se poate schimba nimic, ceea ce mai mult rău face și poate duce la o situație irevocabilă.
Se încarcă comentariile...
