Acasă la cel mai carismatic țăran-gangster din istoria României. Povestea de film a haiducului devenit milițian
0Ultimul haiduc al României, banditul Gheorghe Coroi, este venerat și astăzi în comuna sa natală. Oamenii au un adevărat cult pentru Coroi și spun că a fost un adevărat erou al țăranilor săraci. De altfel mulți îi poartă numele, iar autoritățile locale i-au ridicat un monument comemorativ.
Gheorghe Coroi a fost ultimul mare bandit de codru sau haiduc, cum li se mai zicea, din istoria României. Unii l-au considerat un soi de gangster rural, datorită cochetăriei sale dar și a sistemului de relații pe care și-l crease. Cert este că timp de trei ani Coroi a terorizat nordul Moldovei operând cu banda sa, formată din opt membri, mai ales în județele Botoșani și Iași. Era renumit pentru acțiunile sale îndrăznețe, metodele sale ingenioase prin care își lăsa victimele fără avere dar și felul în care reușea de fiecare dată să scape de cohortele de jandarmi trimise pe urmele sale. În plus, „Ghiță” Coroi cum era alintat de presa vremii, era îndrăgostit de popularitate. Era foarte volubil și deschis la interviuri, cu apucături actoricești transforma ședințele de judecată într-un adevărat spectacol. Un bandit isteț și foarte carismatic.
Pentru autorități dar și în general pentru protipendada vremii, Coroi a fost un infractor extrem de periculos, un bandit și un criminal, care asemeni gangsterilor știa să intimideze și să-i „rezolve” pe toți cei care îi stăteau în cale. Această viziune oficială despre Coroi nu era însă împărtășită și de țăranii din Durnești, comuna sa natală. Pentru săteni, Coroi a fost un justițiar, un „băiet sărac și batjocorit” care s-a ridicat să răzbune nedreptățile din jur. Și astăzi, la aproape un secol de la isprăvile haiducului, Gheorghe Coroi este o adevărată legendă la Durnești, un erou venerat și un simbol al satelor din zonă. În fiecare iarnă, de Anul Nou, în memoria lui Coroi, zeci de tineri călări, îmbrăcați în haiduci, cutreieră satele evocând faptele sale și cântându-i baladele.
La capătul României, acasă la Coroi
Ghiță Coroi s-a născut în anul 1911, pe 8 mai, în satul Durnești, comuna Durnești, județul Botoșani. Pe vremea aceea, Durneștiul se afla în plasa Ștefănești.
Localitatea natală a lui Coroi se află aproape de malurile Prutului, la granița României cu Republica Moldova, o zonă agrară care la începuturile secolului XX era dominată de mari moșieri. De altfel, Ghiță provenea dintr-o familie de țărani de pe moșiile Brăniștenilor și s-a îndeletnicit încă din copilărie cu agricultura. După mai bine de un secol de la nașterea lui Coroi, ocupațiile durneștenilor au rămas aceleași. Majoritatea localnicilor, oameni gospodari de altfel, trăiesc din cultivarea plantelor și creșterea animalelor iar locurile încă mai păstrează amintirea boierilor și arendașilor din vremurile lui Coroi. La Guranda se află fostul conac al moșierilor Alexandrescu, iar la Durnești cel al boieroaicei Cleopatra Cațichi. Ambele sunt însă în ruină.
Deși infrastructura s-a modernizat, drumurile sunt asfaltate, iar școlile cu videoproiectoare și table inteligente, lumea lui Coroi de la capătul României a rămas profund atașată de vechile tradiții și ocupații.
Aceleași teritorii pitorești dominate de păduri dese, livezi, iazuri și întinderi mari de culturi agricole.
Destui localnici se înrudesc cu fostul haiduc iar părinții și bunicii lor l-au cunoscut personal. „Era de statură mijlocie dar voinic, bine legat”, povestește dascălul din sat, spunând că bunicul său l-a cunoscut în carne și oase pe Coroi.
De altfel, nu există sătean, nici măcar dintre cei tineri, care să nu fi auzit de Ghiță Coroi și isprăvile sale. Ele au fost transmise din generație în generație. Ba chiar au apărut și balade în memoria sa. „Fost-a un haiduc pe-aici/Căpitan între voinici/ Lua bani de la boieri/ Îi lăsa fără averi”, spun câteva versuri dintr-un cunoscut cântec despre Coroi de prin părțile Botoșaniului. La fel ca majoritatea sătenilor și Ghiță Coroi s-a îndeletnicit cu agricultura, ajutându-și tatăl, la munca cu ziua, pe terenurile moșierului, pentru a-și câștiga pâinea. Nimic din viața adolescentului Coroi nu ar fi anunțat transformarea sa într-un gangster rural al României interbelice. „Era un băiet sărac dar foarte bun. Nu făcuse nimănui probleme, muncitor și foarte respectuos. Săritor”, mărturisește un alt sătean. Familia lui Coroi, destul de numeroasă trăia în casele specifice țărănești, din chirpici, pe una dintre ulițele Durneștiului, în mod discret.
„A fost un băiet sărac și batjocorit care s-a ridicat contra stăpânirii”
Totul s-a schimbat în 1931. Tânărul țăran de numai 20 de ani, discret și respectuos s-a transformat radical devenind inamicul numărul unu al autorităților și un tâlhar de temut în două județe. Numai rostirea numelui său era de ajuns pentru a băga spaima în oameni. Se știa că operează rapid, eficient și pe nepusă masă.
Oricând te puteai trezi cu el și banda sa formată din opt indivizi, o parte recividivști certați cu legea. Unii spun că obișnuia să se răzbune brutal pe cei care-l trădau și se răfuia cu toți cei care nu-l trataseră cu respect sau îl pârâseră la autorități. Ca un gangster în toată regula. Țăranii din Durnești și nu numai îl priveau însă cu alți ochi. Pentru ei nu era nici criminal, nici tâlhar. Pentru ei era doar Ghiță Coroi, un om care îndurase multă nedreptate și rușine. Cei din comunitatea în care s-a născut spun că a avut motivele lui. Gheorghe Coroi ar fi luat drumul fărădelegilor după ce șeful postului de jandarmi din comună pusese ochii pe Hareta, frumoasa soție a haiducului. Se spune că i-ar fi ținut urma și ar fi profitat de ea.
Când s-a întors Coroi de la câmp și a aflat cele întâmplate s-a dus peste cei doi jandarmi aflați în post și i-a nenorocit. Ulterior a fost condamnat la ocnă pentru o scurtă perioadă de timp. Când s-a întors a aflat că jandarmul cu pricina a continuat presiunile asupra soției sale. S-a dus din nou peste jandarmi. De data asta i-a legat fedeleș și le-a furat și armele. Apoi a fugit în pădurea de la Guranda unde s-a întâlnit cu foști infractori pe care i-a cunoscut în perioada petrecută la pușcărie și au decis să formeze o bandă. „A fost un băiet sărac și batjocorit care s-a ridicat contra stăpânirii. Un animal de jandarm și-a bătut joc de nevasta lui. Și omul, na a înnebunit și i-a tocat pe jandarmi, chiar în post acolo, că era voinic. După aceea a fugit în pădure la Guranda. Oricum veneau după el. Și fiind țăran nu i-ar fi luat nimeni partea, ca la omul necăjit care nu-l bagă stăpânirea în seamă. De parcă azi nu-i tot așa?”, mărturisește un sătean mai în vârstă.
„Avea grijă de necăjiți, de văduve, de oamenii năpăstuiți”
Inclusiv în ceea ce privește activitatea infracțională a lui Coroi, sătenii din Durnești au o altă viziune. Și nu sunt singurii, inclusiv în alte localități imaginea despre Coroi este total diferită față de cea zugrăvită de autorități, acte oficiale și protipendandă. Pentru durneșteni, în special, Coroi nu a fost un bandit, ci un justițiar, un haiduc de poveste. Un Robin Hood de nordul Moldovei, care lua de la bogați și dădea la săraci. „Se spuneau multe despre el, dar el a fost un țăran justițiar. Un om care jefuia pe bogați și dădea la săraci. I-a ajutat pe mulți oameni”, spune dascălul din sat. La o uliță distanță de sediul Primăriei din Durnești am dat peste o rudă a lui Coroi. O săteancă de aproape 63 de ani care spune că haiducul a fost un unchi de-al ei. Mai precis, tatăl ei era văr cu Ghiță Coroi.
„Tatăl meu erau verișor cu el. Ghiță Coroi a ajutat pe mulți oameni. Lua de la cei bogați și dădea la amărâți. Avea grijă de năpăstuiți ca nimeni altul”, spune femeia.
Oamenii locului țin minte o mulțime de povești cu faptele bune ale haiducului. Unii spun că ajuta văduvele și oamenii foarte săraci. „Când auzea de câte o femeie rămasă văduvă, vai de capul ei, cu mulți copii, venea noaptea și îi aducea bani și mâncare. La una i-a adus o vacă cu lapte. Și multe altele. Odată a îmbrăcat copiii săraci din sat, după ce a jefuit un transport cu stofe pentru negustorii evrei de la Ștefănești”, mărturisește un alt sătean.
„Când era cineva în necaz se ruga la Dumnezeu să il trimită pe Coroi în ajutor. Știau sigur că dacă stăpânirea îi făcea necazuri și nedreptăți, Coroi îl va răzbuna. Era un haiduc adevărat”, povestește un altul.
„Oamenii au un respect aparte pentru memoria lui”
Tocmai de aceea la Durnești, pe locurile sale natale, Coroi este un adevărat erou. Faptele sale au fost povestite din generație în generație, devenind o personalitate de care oamenii sunt mândrii. „Un respect enorm pentru Coroi. A fost și va fi mereu o legendă la Durnești. Un om de bază al necăjiților”, spune un sătean de aproximativ 40 de ani.
„Coroi va fi mereu respectat. A fost, este și va fi o legendă pentru oamenii de aici”, adaugă și dascălul din sat.
În fiecare an, cu ocazia sărbătorilor de Iarnă, tinerii din comună se adună și recreează banda lui Coroi. Călare pe cai străbat satul și spun urături inspirate din poveștile și baladele despre Coroi. În plus, autoritățile locale au ridicat un monument închinat memoriei lui Coroi, în apropierea pădurii de la Guranda, locul în care acesta a plecat pentru prima dată în haiducie. „Practic istoria localității totdeauna se împletește cu legenda haiducului Coroi. El aventuri a avut în întreg județul dar și în toată Moldova dar baza este aici la noi la Durnești. La noi este un personaj iubit. Toată lumea vorbește cu respect despre el”, spune Vasile Sasu, primarul din Durnești.
Omul care a speriat nordul, de la haiduc la milițian
Din punct de vedere istoric, dar și în varianta oficială a autorităților, Gheorghe Coroi a operat în perioada 1931-1935 pe teritoriul județelor Botoșani și Iași împreună cu banda sa formată din opt membri dintre care cei mai renumiți erau Bolfan, Căsăndrel și Mazăre. Se spune că ar fi comis peste 70 de jafuri, țintele sale preferate fiind negustorii și moșierii. Erau înarmați până în dinți și erau foarte îndrăzneți. Coroi se deghiza în repetate rânduri, ba în jandarm, ba în preot sau chiar femeie pentru a păcăli victimele sau trupele de jandarmi trimise pe urmele lui. Se spune că cerea taxă de protecție și venea în creierii nopții să-i pedepsească pe cei care nu-i dădeau tainul. Nu se sfia să atace nici forțele de ordine.
„Îndrăzneala sa nemaipomenită a pus pe gânduri întreg judeţul. Împreună cu cei opt tovarăşi ai săi a atacat, de un timp, încoace, tot felul de persoane: ţărani din satul său, domni bogaţi de la oraş, sergenţi de stradă, jandarmi, ba chiar şi ofiţeri. În iarna trecută, a atacat pe însuşi comandantul legiunii de jandarmi a judeţului Botoşani, pe dl maior Manuil. Şi se credea că îndrăzneala sa şi-a ajuns culmea cu această lovitură. Iată însă că, săptămâna trecută, a făcut-o şi mai lată, dând, într-o singură noapte, mai multe lovituri.(....)Fiecare bandit e înarmat până în dinţi. Cu revolvere, cu puşti, cu gloanţe şi praf de puşcă. Doi inşi poartă puşti mitraliere, pe care le descarcă de gloanţe destul de des. Astfel înarmaţi, au plecat spre orăşelul Ştefăneşti. Aici au făcut un adevărat prăpăd. Şi-au lăsat caii să pască la marginea satului, prin porumbiştea locuitorilor, şi, întrând în sat, au legat pe cei doi guarzi comunali. Au început apoi a trage cu mitralierele, aşa, ca să sperie oamenii, de credeai că s-a început războiul. După aceea, s-au pus pe lucru. S-au împărţit în două cete şi au intrat în locuinţa morarului Beranovici, l-au legat cobză, împreună cu familia şi servitorii, şi i-au luat un sac cu bani de câte o sută de lei, în greutate de 10 kg. De aici, au trecut la locuinţa unui mare comerciant, Gherşiu Grizaru. Aici au găsit numai pe un fiu de-al comerciantului, pe care l-au bătut zdravăn şi care, drept mulţumită, le-a dat cele o sută de mii de lei, pe care îi avea”, se arată în „Unirea Poporului” din august 1934, citat de drăgusanul.ro.
Ultima dată s-a predat, după ce banda i-a fost distrusă în timp ce se apropia de pădurea Guranda, poate pentru a-și vizita rudele. În 1936 a fost organizat procesul lui Coroi, la Bacău, un proces-spectacol. Coroi era îmbrăcat mereu la patru ace și făcea spectacol. Era un personaj carismatic și foarte șiret care a pus probleme judecătorilor. Nu recunoștea mare parte a jafurilor, iar țăranii îl acopereau.
În cele din urmă a fost condamnat la șase ani de pușcărie. Adică până în 1942. Ulterior, ar fi fost racolat de comuniști și ar fi lucrat în Miliție, prin Ardeal. A murit în 1975, la București. „A fost condamnat la șase ani de temniță, din care a executat trei ani și jumătate. Martori oculari l-au văzut în anul 1944, în gara Brașov, într-un convoi de deținuți în timpul evacuării din calea rușilor, după care a intrat în partid și în Miliție, lucrând prin Ardeal; a mai fost văzut prin anii ’50 coborând dintr-o mașină neagră la primăria din Durnești, unde a vorbit câteva minute cu primarul și apoi a plecat la fratele său, care locuia două case mai la vale ”, preciza Florin Bălănescu în „„Era un fel de panică băgată în oameni… «Măi, vine Coroi!»”, din revista Luceafărul.
Se încarcă comentariile...
