INTERVIU Psihologi: „Social media nu are cum să aducă satisfacție dacă ești într-o continuă goană după perfect“
0Chiar dacă dependența de social media redefinește relațiile și contribuie la o stare generalizată de insatisfacție în era validării virtuale, specialiștii sunt optimiști și spun că există soluții.
Ion Andrei Puican și Oana Puican, singurul cuplu de psihoterapeuți care vorbesc despre relații, au lansat recent podcastul „Să vorbim de vorbă“, o inițiativă de normalizare a mersului la psiholog. Experiența profesională din domeniu este completată de cea personală din viața de cuplu și de tineri părinți, prin care au înțeles ce înseamnă să aplici în viața de zi cu zi principii și metode care te ajută să gestionezi momentele dificile și să creezi o relație armonioasă.
„Weekend Adevărul“ a discutat cu Oana și Ion Puican despre modul în care social media afectează relațiile de cuplu din mai multe puncte de vedere, pericolele la care se expun cei care trăiesc mai mult în online decât în realitate, dar și despre faptul că din ce în ce mai mulți oameni vor să fie bine în interior pentru a-și trăi viața cu adevărat.
„Weekend Adevărul“: Cum pot fi gestionate relațiile de cuplu în era internetului și a social media, în care mulți parteneri își împărtășesc parolele de la diferite conturi sau își verifică unul altuia telefonul, ceea ce arată o mare neîncredere?
Oana Puican: Și încrederea este un construct care se realizează în timp. Dacă cuplul este recent format și încă n-a avut timp să construiască încrederea sau au apărut tot felul de crăpături care au erodat-o, lumea virtuală crește și mai mult gradul de neîncredere pentru că prezintă multe tendații. Acum cercul social este foarte larg și practic poți ieși din relație când lucrurile nu mai sunt tocmai bune. Tocmai de aceea, pentru generația noastră este mult mai greu să își construiască încrederea. Este mai mare nevoia de a petrece timp împreună, de a ne conecta emoțional și nu prea știm s-o facem că n-am prea învățat de la părinții noștri care habar n-aveau ce înseamnă și tot așa...
Deci social media poate fi o problemă foarte mare dacă nu învățăm să o gestionăm.
Ion Puican: Pentru fiecare dintre noi poate fi o problemă foarte mare dacă nu o folosim exact pentru ce a fost menită: să păstrezi legătura cu prietenii, să îți promovezi un brand și așa mai departe. Dar în momentul în care îți acaparează viața, devine o problemă. În ultimul DSM (n.r. –Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică al Tulburărilor Mintale), dependența de social media apare ca tulburare, o dependență cu particularitățile ei. S-au făcut studii și s-a constatat care sunt nevoile oamenilor, cât timp petrec și de ce petrec oamenii timp pe social media, ce îi motivează. Este adevărată povestea cu „am postat și stau în vrie așteptând like-urile“. Este vorba de o nevoie de validare care era de fapt este inexistentă și dispare după o oră: „Dacă în prima oră n-am primit cele 30 de like-uri, oricum eu nu mai nu sunt bun de nimic“. Și chiar dacă am primit 100 de like-uri este irelevant pentru că ele nu există, nu sunt reale, sunt doar o iluzie. Cu cât stăm mai mult acolo, cu atât construim iluzia realității și nu mai putem să ne raportăm la celălalt care poate greșește, care poate are chef azi sau nu.
Oana Puican: Și care poate nu îți dă validarea când sau cum vrei tu. Și așa fugi pe social media unde postezi și aștepți să primești validarea de care ai nevoie.
Disocierea de propria viață
Ce riscuri prezintă o astfel de situație?
Ion Puican: Unul dintre riscurile majore ale dependenței de social media este disocierea de propria viață. Pentru a obține like-uri, oamenii ajung să construiască o poveste care să fie „likeable“. De exemplu, nu mai spunem „m-am trezit obosit, am vărsat cafeaua și am întârziat“, ci ne concentrăm doar pe partea frumoasă căci deja m-am obișnuit cu ce prinde pe social media, ne facem o poză cu soarele în spate, frunze pe noi și așa mai departe și postăm: „Să avezi o dimineață frumoasă ca sufletul vostru! Pupici“. Așa ajungem să creăm o versiune artificială a realității, pe care o prezentăm lumii.
Oana Puican: În loc să facem ceea ce terapia încearcă să ne învețe – să fim în contact cu noi înșine și să ne acceptăm emoțiile – preferăm să construim o imagine falsă. Când avem o zi proastă, în loc să ne permitem să simțim această stare și să o acceptăm, încercăm să o ascundem pentru a oferi un „content likeable“. În acest proces nu ne mai conectăm cu propriile noastre trăiri și suntem disociați.
Deci trăim cumva într-o altă realitate, nu în cea normală, adevărată.
Ion Puican: Da. Această tendință de a oferi doar imagini filtrate și perfecte conduce la o stare generalizată de insatisfacție. Mulți oameni nu sunt neapărat depresivi, dar se află într-o „zonă depresivă“, au simptome de ADHD. Și asta pentru că nu mai suntem în contact cu noi înșine asumându-ne strările pe care le trăim, chiar și pe cele neplăcute. De exemplu, dacă vacanța pe care o așteptam cu entuziasm s-a dovedit a fi mai puțin „instagramabilă“ decât ne-am fi dorit – poate a plouat în fiecare zi sau am avut parte de neplăceri – în loc să ne bucurăm de realitatea acelor momente, să ne amuzăm, ne concentrăm pe faptul că nu am putut crea postări perfecte. Asta este disocierea. Acest fenomen ne îndepărtează din ce în ce mai mult de realitate, iar consecința este o stare de insatisfacție cronică. Avem clienți tineri, foarte talentați și frumoși, curioși, care nu reușesc să-și găsească locul, pentru că trăiesc în această lume artificială, bazată pe validarea socială continuă.
Dacă nu greșești la 20 de ani, atunci când?
Exact. La 20 și ceva de ani, este normal și obligatoriu să greșești și să înveți din greșeli, dar mulți tineri simt o presiune imensă de a nu greși niciodată, pentru a-și menține imaginea perfectă online. La 40 de ani, când ai un copil care depinde de tine, nu mai poți să-ți asumi riscuri ca la 20. Dar la 20 de ani nu merită să stai în mijlocul patului o săptămână, fără să găsești bucuria în nimic.
Social media, mărul discordiei în relație
Pare că am uitat să ne bucurăm de lucrurile simple.
Ion Puican: Da. Și, ca un exemplu interesant, la un moment dat, s-a făcut un studiu în zona de vânzări despre cum se cumpără mașinile. Foarte interesant. La început, oamenii își schimbau mașina o dată la cinci ani, după care timpul scade – schimbă la trei ani, la doi, și chiar în fiecare an. Și acum, la marile companii, nu mai cumperi mașina, ci plătești un abonament ca să o schimbi periodic. Plătești o rată lunară și ai posibilitatea de a schimba mașina de mai multe ori pe an. E un fenomen care începe să apară în tot mai multe domenii, inclusiv în zona de mobilier, unde plătești un abonament pentru a-ți schimba mobila de mai multe ori pe an, chiar dacă nu ai neapărat nevoie. Același lucru se întâmplă și cu mașinile. Oamenii ajung să își schimbe mașina la fiecare câteva luni, dar nu mai simt bucuria de a avea o mașină nouă, chiar dacă aceasta este exact ce și-au dorit. Când erau întrebați în studiu dacă și-au dorit vreodată acea mașină acum 15-20 de ani, răspunsul era „Da, dar nu m-am bucurat de ea. Am schimbat-o după doi ani“. Acesta este același fenomen pe care îl vedem și în social media. Viața nu mai are cum să-ți aducă satisfacție dacă ești într-o continuă goană după nou și perfect.
Și cum influențează acest lucru relațiile de cuplu?
Oana Puican: Scad dorința și satisfacția față de partener. În primul rând, pentru că pe social media vezi constant alte persoane care arată perfect. În al doilea rând, primești acolo validarea de care ai nevoie: postezi, primești aprecieri, comentarii pozitive, iar când te uiți la partenerul tău, care poate are o zi proastă, începi să îl compari cu imaginea ideală pe care ai văzut-o online. Ești expus la poze perfecte pe social media și când te uiți la partenerul tău, în viața reală, nu mai vezi aceleași lucruri. Realitatea are zile bune și zile mai puțin bune.
Ion Puican: Nu este vorba că în anumite zile partenerul nu te iubește sau tu nu îl iubești, ci pur și simplu există zile când nu te simți „pe val“. E sănătos să înțelegi asta. Grecii antici spuneau că, dacă ești îndrăgostit cu „fluturi în stomac“ mai mult de trei ani, deja vorbim despre o afecțiune psihică. Da, nu poți să trăiești mereu la intensitatea aceea. De fapt, în acest caz, nu ești îndrăgostit de persoana respectivă, ci de ideea de a fi îndrăgostit. Asta explică și de ce unii oameni sar dintr-o relație în alta. Sunt îndrăgostiți de acea stare tumultuoasă de început și sunt dependenți de cocktailul de adrenalină și noutate care vine odată cu aceasta.
„Nu mai suntem prezenți în moment, suntem doar observatorii propriilor vieți“
Cum se schimbă psihicul în momentul în care ești îndrăgostit? Ce se întâmplă în creier și cum îți schimbă percepția asupra realității?
Oana Puican: Este fascinant ce se întâmplă în creierul nostru atunci când ne îndrăgostim. Natura a creat acest mecanism extraordinar pentru ca noi să ne apropiem unii de alții. Pentru că, dacă ne-am vedea de la început toate defectele, poate nu am fi dispuși să intrăm într-o relație. Așa că natura ne „păcălește“ puțin – ne arată doar părțile bune din cauza acelui cocktail chimic care se creează la nivelul creierului.
Ion Puican: De aceea, în faza de îndrăgostire, celălalt pare perfect. Dar și această stare care durează cam un an și jumătate are rolul ei: în acest timp ne conectăm unul cu celălalt, creăm amintiri și experiențe împreună care devin baza relației. Și nu contează dacă celălalt greșește sau are mici defecte, pentru că ești dispus să treci peste ele. Acesta este rolul acelei perioade inițiale de îndrăgostire – să ne ofere timp să construim un istoric comun, astfel încât relația să aibă o fundație solidă.
Iar apoi ce urmează?
Oana Puican: După aproximativ un an și jumătate, când acest „cocktail“ chimic începe să dispară, încep să apară provocările reale. Începem să vedem persoana de lângă noi așa cum este ea cu adevărat, cu bune și cu rele.
Ion Puican: Și din păcate, în zilele noastre, mulți oameni fug de această fază. Le este frică să se vulnerabilizeze, să-și arate sentimentele și să accepte vulnerabilitățile celuilalt.
De ce?
Ion Puican: Pentru că acest lucru duce la o relație. Și de ce fugim? Fugim exact de lucrul pe care spunem că ni-l dorim cel mai mult: o relație. Intervin frica de respingere și cea de a nu fi perfect care este amplificată de social media, unde toți par perfecți. Social media creează o iluzie a perfecțiunii și ne face să credem că trebuie să fim mereu pe placul celorlalți.
Uităm să mai fim noi înșine, să trăim relațiile cu cei din jurul nostru așa cum sunt în realitate...
Ion Puican: Mi-a amintit de niște caricaturi de acum 20 de ani, care făceau mișto de grupurile de turiști asiatici care mergeau în muzee doar pentru a face poze, fără să se bucure de experiență. Intrau, făceau poze și vedeau muzeul mai târziu, acasă, prin intermediul fotografiilor. Cam așa trăim și noi acum. Nu mai suntem prezenți în moment, suntem doar observatorii propriilor vieți, ca și cum am privi totul din exterior. Și, chiar și în cuplu, vedem oameni care fac selfie-uri împreună, dar nu trăiesc cu adevărat acel moment. Am văzut cupluri care postează poze zâmbind împreună, dar în realitate nu mai au nicio conexiune reală.
Pericol pentru tineri
Din păcate, astfel de situații devin un exemplu pentru ceilalți, mai ales pentru tineri.
Oana Puican: Este foarte periculos, mai ales pentru tinerii care cresc cu aceste exemple false și ajung să creadă că așa trebuie să arate o relație. În final se creează o prăpastie între ce vedem pe social media și ce trăim în viața reală. Este foarte periculos, mai ales pentru tineri, care nu știu cum stau lucrurile în realitate. Iar cei de 20-25 de ani, care sunt la vârsta la care își caută drumul, se uită și se întreabă: „Cum fac alții să aibă totul așa perfect, iar eu nu am?“. Și ce se întâmplă? Scade drastic încrederea în sine, în celălalt, încrederea că poți avea și tu succes. E foarte greu să ții pasul și să înțelegi tot ce se întâmplă.
Ion Puican: Cred că, în ciuda acestor lucruri, se poate face ceva. Noi chiar credem că lucrurile pot merge spre bine. Vedem cum oamenii încep să caute relații reale și vor mai mult de la ei înșiși. În pandemie, toată lumea spunea că nevoia de relaționare va dispărea, dar, din contră, a crescut nevoia de conectare. Cred că social media, chiar dacă creează probleme, generează și o nevoie de conectare umană pe care unii o realizează mai repede, alții mai încet, dar, la finalul zilei, cred că lucrurile merg în direcția bună. Vedem tot mai mulți oameni care vin la terapie, oameni care vor să se înțeleagă mai bine, care caută podcasturi, cărți, resurse. Nu e totul atât de negru pe cât pare. Vedem schimbări reale, zi de zi.
Un echilibru fragil
Cum reușesc oamenii să își găsească echilibrul între realitatea de zi cu zi și influența puternică a lumii virtuale, în contextul în care social media are un impact atât de mare asupra vieții noastre?
Oana Puican: În lumea asta complicată sunt oameni care reușesc să echilibreze realitatea cu ceea ce văd în online și care caută să fie bine, să se simtă bine în interior, pentru că, până la urmă, despre asta e vorba.
Ion Puican: Toți vrem să ne trăim viața așa, să fim bine. Dar nu toți pot fi vindecați, nu toți pot fi fericiți tot timpul, ar fi ideal, dar avem fiecare de trăit ce avem de trăit. Sunt oameni care își dau seama și vor mai mult, mai devreme sau mai târziu. Avem clienți de 20 și ceva de ani și mă uit la ei și-i admir. Nu vin pentru că sunt adolescenți care trec printr-o fază, ci pentru că își doresc să știe mai mult despre ei. Muncesc, au primul lor job, plătesc pentru terapie din banii lor pentru că vor să se descopere. Eu îi invidiez pe ei, pentru că eu am ajuns la concluziile astea abia pe la 30 de ani. Dacă aș fi început cu 5-7 ani mai devreme, cine știe... Și sunt și oameni de 60 plus care vin și spun: „Am trăit așa până acum, dar vreau altceva de la viața mea“. Și asta arată că se poate. Nu trebuie să fie toți gata la 50 de ani, viața nu se termină acolo. Și cu cât îți planifici mai mult cum vrei să fie viața ta la 60, la 70, la 80, cu atât mai probabil va fi să ajungi acolo.
Deci creierul tău va lucra în direcția aceea.
Ion Puican: Dacă tu știi că vrei să trăiești până la 95 de ani și că la 95 vei ieși dimineața să-ți bei cafeaua în parc și să citești ziarul, atunci viața ta va tinde să fie așa. Să ne uităm la oamenii în vârstă din străinătate: vezi oameni de 80 și ceva de ani, frumos îmbrăcați, care nu ies din casă în halat și papuci, ci aranjați, merg la muzeu, la cafea. La noi, la 60 de ani, mulți deja își așteaptă sfârșitul. La muzeu, de exemplu, vezi că 30% din vizitatori sunt localnici mai în vârstă.
Oana Puican: Oamenii ăștia merg la teatru, la operă, își trăiesc viața activ, chiar dacă poate nu mai sunt atât de mobili. Îi vezi ieșind afară, făcând lucruri. Pe de altă parte, la noi, la 60 de ani, mulți deja au renunțat.
Am observat acest lucru și la noi: generațiile bunicilor noștri aveau mereu corpul în mișcare, nu conta vârsta.
Ion Puican: Da, e o chestiune de mentalitate. Dacă te uiți la generațiile trecute, bunicile noastre lucrau la grădină la 80 de ani. Bunica Oanei avea grijă de o curte imensă, de 2.000 de metri pătrați, la 80 de ani, și îi plăcea. Azi ne grăbim să cumpărăm roșii din supermarket, chiar dacă știm că nu sunt la fel de bune.
Se încarcă comentariile...
