Articole scrise de Maria-Alexandra Mortu

De la social media la urnă, drumul e tot mai scurt și mai periculos – fără educație media, prima alegere devine o reacție emoțională, nu un act conștient.

În campaniile prezidențiale de azi, diferența nu o mai face programul politic, ci capacitatea unui candidat de a condensa emoție, identitate și promisiune într-un singur slogan. În România lui 2025, o propoziție virală cântărește mai mult decât zece pagini de program.

Când politica nu oferă siguranță, iar din educație lipsesc reperele, reacția tinerilor nu mai e tăcerea, ci ruptura și respingerea jocului democratic.

După trei decenii de încredere scăzută în partide, guverne și instituții fundamentale ale statului, România pare prinsă într-o spirală a dezamăgirii. Tinerii educați și activi civic ajung să abandoneze implicarea politică după ani de eforturi fără rezultate vizibile.

Alegerile prezidențiale din luna mai nu sunt doar despre vot. Sunt despre cum alegem – sau refuzăm – să ne păstrăm generațiile tinere în țară, să ne asigurăm, de fapt, propriul viitor.

Dacă vrem să înțelegem cu adevărat relația tinerilor cu votul, nu putem vorbi despre tineri ca despre un bloc unitar. Tinerii din România nu formează un electorat omogen, iar diferențele dintre cei din mediul urban și cei din mediul rural sunt nu doar vizibile, ci structurale.

Pentru mulți tineri români, primul vot vine odată cu studenția. Este acel moment în care, departe de orașul natal, într-un mediu academic nou, tinerii sunt puși pentru prima oară în fața unei decizii politice cu greutate.

Actorul Marius Rizea (49 de ani) și scriitoarea Doina Ruști (68 de ani) rememorează sărbătoarea Paștelui între rânduiala moștenită și realitățile unei lumi în schimbare: de la pâinea făcută în țest și ouăle vopsite cu frunze, la tăcerea post-Cernobîl și slujbele pentru prima dată la televizor.

Dincolo de voturi și de cicluri electorale, principiile designului din natură ne arată cum societatea își poate regăsi echilibrul: dacă e lăsată să respire, se adaptează, se repară și își croiește singură drumul spre un viitor mai sănătos.

De la avortul legal, dar inaccesibil în spitalele publice, până la lipsa cronică a educației sexuale și la diagnosticele întârziate pentru boli specifice femeilor, sănătatea feminină rămâne un subiect incomod, ignorat sau tratat cu superioritate.

De la mitul „isteriei“ feminine la reglementarea alăptării, de la promovarea unei igiene „naționale“ la interzicerea avortului, statul a modelat și controlat corpul femeii în funcție de nevoile momentului: igienizare, demografie sau industrializare.

Comentariile din online lasă urme adânci: în mintea unei mame, în relația cu propriul copil, cu propriul corp sau adâncesc rănile nevindecate dintre generații. Rușinarea nu mai e doar un gest, o critică, ci un mecanism care rănește în lanț.

Body shamingul afectează sănătatea emoțională a milioane de oameni. Cum influențează social media percepția corpului și ce soluții avem?

De la interzicerea totală la primele femei primar și primul vot, româncele au parcurs un drum plin de provocări pentru a-și câștiga locul în politică.

România, printre ultimele în UE la reprezentarea femeilor în politică: doar 21,7% dintre parlamentari și 6,5% dintre primari sunt femei.

Conform datelor publicate de Eurostat și de Institutul Național de Statistică, în 2022, rata ocupării forței de muncă pentru femeile din România se situa în jur de 60%, ușor sub media UE. Discrepanțele se adâncesc atunci când ne uităm la repartiția pe domenii.

De la interdicțiile din secolul XIX, când femeile erau excluse din universități și limitate la meserii „potrivite“, femeia a trecut, în perioada comunistă, la a fi o adevărată eroină a societății: muncea cot la cot cu bărbații și avea grijă de o familie numeroasă.

Într-o lume în care realitatea digitală poate fi manipulată foarte ușor, fețele femeilor sunt utilizate în mod abuziv, trupurile le sunt falsificate, iar intimitatea devine moneda de schimb în jocul murdar al umilinței și al răzbunării.

Fenomenele precum body positivity și mișcarea #MeToo au devenit teme majore de discuție atât în spațiul internațional, cât și la nivel național, în timp ce promovarea mijloacelor prin care avem grijă de sănătatea mintală a devenit o sabie cu două tăișuri.

Pentru o victimă a violenței digitale, fiecare vibrație a telefonului poate fi o amenințare, fiecare log in pe rețelele sociale poate însemna o nouă umilință publică.

De la mesaje amenințătoare trimise nonstop și monitorizare obsesivă a activității digitale până la distribuirea fără consimțământ a imaginilor intime și urmărirea prin tehnologie, agresorii exploatează mediul virtual pentru a-și menține controlul asupra victimelor.

Dacă în trecut femeia era percepută aproape exclusiv prin prisma rolului ei matern și casnic, astăzi mamele jonglează cu responsabilitățile profesionale și cele familiale încercând să găsească un echilibru care, de multe ori, se dovedește a fi greu de atins.

Pentru multe victime, raportarea agresiunii este un proces descurajant, mai ales atunci când se confruntă cu reacții precum „nu e mare lucru“, „blochează-l și gata“ sau „de ce ai trimis poza aia?“ în timp ce încearcă să ceară ajutor.

În societatea românească, secole la rând, femeia era definită aproape exclusiv prin raportarea la familie: era mai întâi fiică, apoi soție și, în cele din urmă, mamă.

Într-o epocă în care imaginile foto/video pot fi modificate sau fabricate cu o ușurință incredibilă, ce părea de neimaginat în urmă cu câteva decenii, deepfake-ul a devenit una dintre cele mai perfide amenințări la adresa adevărului și a vieții private. De

În era digitală, intimitatea a devenit tot mai greu de protejat – o fotografie, o înregistrare video sau o simplă postare poate fi prelucrată și transformată radical, iar victimele acestui fenomen, mai ales copiii, se confruntă cu efecte devastatoare.

De la escrocherii financiare și campanii de dezinformare, până la riscurile asupra securității cibernetice și încrederii publicului în sursele de informare, deepfake-ul rămâne o problemă acută a societății românești.

Pe măsură ce deepfake-urile devin tot mai sofisticate și greu de distins de conținutul autentic, capacitatea noastră, ca utilizatori, de a le identifica corect devine esențială pentru a ne proteja atât online, cât și viața privată. Dar cum putem recunoaște un deepfake?

Mai mult decât o simplă inovație tehnologică, deepfake-ul a devenit un instrument din ce în ce mai puternic de manipulare a realității digitale, făcând granița dintre adevăr și fals aproape invizibilă.

Cu ocazia Zilei Naționale a Lecturii, celebrată pe 15 februarie, „Weekend Adevărul“ a discutat cu scriitoarea Doina Ruști, cu aventurierul Liviu Stănescu și cu istoricul Lavinia Betea despre modul în care cărțile interzise sau cele de la „Fondul Secret“ le-au schimbat perspectiva asupra lumii.

Ghidul „Climate Paths“ oferă soluții strategice pentru o tranziție verde în România prin promovarea colaborării între cercetare, sectorul public și cel privat, dar mai ales prin identificarea bunelor practici internaționale care pot fi adaptate contextului local.

Mai mulți tineri români, pasionați de tehnologie și spațiu, au pornit pe un drum anevoios în 2019, când și-au propus să construiască un satelit open source educațional care ajută la combaterea defrișărilor și a schimbărilor climatice.

Citirea cărților de specialitate fără îndrumarea unui profesionist sau chiar urmarea sfaturilor unor oameni neavizați, care oferă rețete magice de schimbare, sunt două căi periculoase pentru rezolvarea problemelor de interior.