Video Desert fabulos de vară. Cum să faci cel mai bun tort de înghețată. Rețeta reginei brioșelor VIDEO

0
Publicat:

Melissa Ben-Ishay, cunoscută drept „regina brioșelor”, a reușit performanța de a transforma o bucătărie de apartament într-un imperiu. Fondatoarea faimoasei cofetării de mini-brioșe „Baked by Melissa”, din New York, își dezvăluie din când în când fabuloasele rețete.

Ben-Ishay are multe rețete grozave pe TikTok-ul ei, inclusiv celebra salată „Green goddess”, dar în această perioadă a anului cele mai indicate sunt rețetele ei mai dulci, perfecte pentru o vară caniculară: mini torturile de înghețată sau mai corect spus brioșele de înghețată. Sunt adorabile și super ușor de preparat.

Cum să faci brioșe de înghețată

Există două ingrediente principale pentru succesul oricărui tort de înghețată: tortul și înghețata. Restul sunt doar, ei bine, cireșea de pe tort.

Rețeta Melissei (VEZI VIDEO) pentru un desert de vară fabulos vă va face viața mai dulce, fără să fie nevoie să puneți kilograme în plus, mai ales dacă poftiți la un tort de înghețată. În plus, puteți opta pentru o porție personalizată în loc de un tort întreg.

Brioșele de înghețată sau tortul fabulos fără coacere al  Melissei Ben Ishay regina brioșelor Colaj
Brioșele de înghețată sau tortul fabulos fără coacere al Melissei Ben Ishay regina brioșelor Colaj

Desigur, există o mulțime de sandwich-uri cu înghețată delicioase pe piață, dar acestea nu au aceeași combinație de straturi și arome precum un tort real de înghețată.

Pentru a face brioșele de înghețată, Ben-Ishay sugerează să tapetăm o tavă pentru brioșe cu hârtie specială în care să punem câte un Oreo, peste care să adăugăm o cupă din înghețata favorită.

Pe deasupra pune rondele decupate dintr-un chec tăiat în felii de 1,5 cm grosime, pe care le presează ușor, ca mai apoi să adauge încă o cupă de înghețată. Stratul se întinde ușor astfel încât să se umple uniform fiecare recipient pentru brioșe.

Odată finalizată întreaga „operă de artă”, tava cu delicii se pune în congelator până când conținutul se întărește. Apoi se mai adaugă un strat de sos de ciocolată caldă sau ciocolată topită și câteva ornamente, după care tava este repusă în congelator.

Brioșele sunt servite când tot conținutul este înghețat. Partea bună este că ne putem bucura papilele gustative cu câte o brioșă în fiecare zi. Și mai putem adăuga și alte ingrediente după preferințe, cum ar fi nucile, spre exemplu, sau fisticul.

Și dacă nu aveți tavă de brioșe, nu-i nici o problemă, puteți folosi și o tavă de chec. Cum a făcut și Melissa Ben Ishay într-un alt tutorial (vezi video de mai jos).

Simplitatea acestei rețete este extrem de atractivă. Faptul că nu trebuie să coci nimic, ori să faci un tort întreg, folosind doar o tavă pentru brioșe, și câteva ingrediente, pentru a te bucura de o delicatesă estivală, fără să pierzi prea multă vreme, sună extrem de tentant.

Bucătărie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite