Ce ar trebui să mâncăm, dar și să evităm să consumăm, vara, pe caniculă. Sfaturi de la specialiști

0
Publicat:

Dacă vrem să facem față căldurii în această vară, ar trebui să reconsiderăm ceea ce mâncăm și bem, spun specialiștii care ne învață ce să consumăm, dar și să evităm, pe timp de caniculă.

Pe timp de caniculă, ideal ar fi să consumăm fructe și legume Arhiva Adevărul
Pe timp de caniculă, ideal ar fi să consumăm fructe și legume Arhiva Adevărul

Cum în multe zone din țară, deși suntem abia la începutul verii, se înregistrează temperaturi record, experții în sănătate și viață sănătoasă susțin că este esențial să ne asigurăm că suntem bine hidratați și că organismul nostru are suficientă energie pentru a face față impactului fizic al căldurii extreme.

Ce nu ar trebui să facem vara

În primul rând, ar trebui să evităm cât mai mult mesele mari și grele. Directorul de medicină integrativă de la Universitatea George Washington, Leigh A. Frame, explică faptul că digestia creează căldură, iar consumul unor mari cantități de alimente dintr-o dată poate fi dificil pentru organism ca să le descompună: „Când te străduiești să digeri mâncarea, corpul tău de fapt creează mai multă căldură”.

Astfel se explică și de ce consumul unei mese grele, când este foarte cald afară, ne poate face să ne simțim mai letargici și obosiți, susține și Cecilia Sorensen, director al Consorțiului Global pentru Educația în Climă și Sănătate la Universitatea Columbia.

De aceea, experții recomandă să savurăm mese mai ușoare și mai frecvente pe parcursul zilei și ne îndeamnă să ne concentrăm pe alimente hidratante care sunt mai ușor de digerat, precum castraveții și pepenele roșu.

În plus, ei recomandă să evităm băuturile ce conțin cantități mari de cafeină, cum ar fi energizantele, pentru că pot duce la deshidratare, fiindcă ne obligă să urinăm mai mult. Totul depinde însă de cantitatea de cafeină, o ceașcă de cafea nefiind o problemă.

De asemenea, trebuie să evităm alimentele și băuturile foarte reci! Înghețata ori băutura cu gheață într-o zi toridă reprezintă doar o soluție temporară, mai atrag atenția specialiștii care spun și că un consum al mai multor alimente sau băuturi reci, într-o singură zi, ar putea să ne scadă temperatura organismului. Iar corpul ar răspunde încercând să se încălzească din nou, ceea ce în final nu ar duce decât la un consum și mai mare de energie care să ne facă să ne simțim și mai înfierbântați pe termen lung. În plus, majoritatea înghețatelor conțin lactate, care pot fi greu de digerat pentru multe persoane.

Ce este bine să consumăm pe timp de caniculă

În primul rând, este recomandat să mâncăm fructe și legume. Alimentele pot fi o sursă majoră de hidratare, dar spre deosebire de alimentele procesate, care de obicei nu conțin multă apă și pot fi mai greu de digerat, mare parte dintre fructe și legume sunt pline de apă și nutrienți.

Experții recomandă să mâncăm așadar produse cu un conținut ridicat de apă, cum ar fi fructele de pădure, pepenele roșu, castraveții, roșiile, țelina și ardeii. Deși salata verde este cunoscută pentru conținutul său ridicat de apă, se pare că verdețurile mai închise la culoare, precum spanacul, pot fi, de asemenea, hidratante.

Aceste alimente au avantajul suplimentar că nu necesită gătire, astfel încât în acest mod putem reduce și cantitatea de căldură generată în interiorul casei.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite