„Tigroaicele” n-au avut replică, Brest s-a impus la scor. Gloria Bistrița joacă mâine cu Podravka
Misiune dură pentru echipa feminină de handbal CSM Bucureşti în etapa cu numărul 7 din Liga Campionilor. Vicecampioana României a fost surclasată (25-40) de echipa franceză Brest Bretagne Handball, în deplasare.

Gruparea din Hexagon şi-a luat astfel și revanşa în faţa „Tigroaicelor”, care, în primăvară, s-au impus cu 32-26 în finala mică a ediţiei trecute a competiţiei. Cu excepția primelor minute, confruntarea a fost dominată categoric de Brest, care a condus cu 20-11 la pauză.
Pentru CSM București au marcat Emma Friis 8 goluri, Valeria Maslova 8, Tyra Axner 3, Jenny Carlson 2, Daria Dmitrieva 1, Kristina Novak 1, Tatjana Brnovic 1 și Csenge Kuczora 1. În poartă, Denisa Şandru a avut 5 intervenţii la 29 de aruncări (17,24%), iar Yuliya Dumanska a apărat o aruncare din 6 (16,67%).
Golurile grupării franceze au fost reuşite de Clarisse Mairot 9, Oriane Ondono 6, Annika Lott 6, Meline Nocandy 5, Pauline Coatanea 4, Kiara Tshimanga 3, Tamara Horacek 3, Enola Borg 2, Sofia Hvenfelt 1 și Daria Michalak 1. Camille Depuiset a avut 12 intervenţii salvatoare în poartă la 36 de aruncări (33,33%), în timp ce Floriane Andre n-a avut nicio paradă la o singură aruncare.
După meci, pe site-ul cotidianului francez „LEquipe” succesul lui Brest a fost apreciat: „Brest poate răsufla ușurată. După un parcurs inconstant în acest sezon, gruparea bretonă a obținut sâmbătă – în etapa a 7-a a Ligii Campionilor – o victorie categorică pe teren propriu în fața echipei CSM București (40–25), dominând partida de la început până la sfârșit. Acest al cincilea succes în competiția europeană vine ca un impuls binevenit, după două înfrângeri consecutive. (...) Aflată în prezent pe locul al doilea în Ligue Butagaz Énergie, în spatele echipei neînvinse Metz, Brest a obținut un rezultat solid pe teren propriu, provocând o experiență de coșmar formației din București – o echipă care se afundă tot mai mult într-o perioadă de formă slabă, suferind patru înfrângeri în ultimele cinci meciuri europene.”
Într-un alt meci din Grupa A, RK Krim OTP Group Mercator a pierdut (22-29) cu Sola HK, la Ljubljana. Mâine (duminică, 8 noiembrie) sunt programate partidele Team Esbjerg - FTC-Toyota Kovacs şi BV Borussia Dortmund - OTP Group Buducnost Podgorica.
CSM Bucureşti va disputa următorul meci duminică, 15 noiembrie, pe teren propriu, cu Brest.
Clasamentul Grupei A
1. FTC-Toyota Kovacs 12 puncte (6 meciuri / 193-150)
2. Team Esbjerg 10p (6 / 191-161)
3. Brest Bretagne Handball 10p (7 / 212-189)
4. CSM Bucureşti 6p (7 / 209-215)
5. BV Borussia Dortmund 6p (6 / 177-196)
6. Sola HK 4p (7 / 183-184)
7. OTP Group Buducnost 2p (6 / 135-165)
8. RK Krim OTP Group Mercator 2p (7 / 191-231)
În Grupa B, mâine, la ora 17.00, Gloria Bistrița-Năsăud va primi replica lui HC Podravka, în sala proprie.
Clasamentul Grupei B
1. Gyor Audi ETO KC 13 puncte (7 meciuri / 229-186)
2. Metz Handball 11p (6 / 209-154)
3. Gloria Bistrița 8p (6 / 186-187)
4. Storhamar 8p (7 / 186-191)
5. Odense 5p (6 / 174-156)
6. Podravka 4p (6 / 162-182)
7. Nykobing 3p (7 / 194-226)
8. Blomberg-Lippe 0p (7 / 164-222)




















































