Supercupa plictiselii: ASA Târgu Mureş a bătut Steaua după un meci îngrozitor. Filmul şi golul unui joc horror
0Noul sezon început cu o partidă care a făcut o reclamă proastă fotbalului. La final, o echipă în pragul desfiinţării a bătut-o pe una care vrea în grupele Ligii Campionilor, dar care, în acest moment, e la ani-lumină de standardele acestei competiţii.
Dacă acesta e nivelul la care se află campioana şi vicecampioana sezonului trecut, atunci fotbalul românesc se pregăteşte, cu siguranţă, de cea mai slabă stagiune de după Revoluţie.
La Constanţa, pe un stadion care a arătat jalnic, s-a jucat un meci jalnic. Prima repriză a fost sub orice critică şi nimeni n-a înţeles ce au vrut cei 22 de fotbalişti care s-au aflat pe teren. După pauză, meciul s-a reluat cu două ocazii, primele în această partidă, dar nici N'Doye (47) şi nici Chipciu (49) n-au reuşit să marcheze.
Până la finalul întâlnirii, au mai existat exact două faze de poartă. Mai întâi, Romario a reluat din cădere, însă Cojocaru a intervenit salvator (58). A fost faza care a anunţat golul celor de la ASA Târgu-Mureş. Vicecampioana a punctat în minutul 63, atunci când Axente a înscris din centrarea lui Golanski cu largul concurs al portarului Cojocaru.
Până la final, s-a jucat la trecerea timpului, iar ASA, o formaţie ameninţată de desfiinţare, a reuşit a treia victorie consecutivă în faţa Stelei! Ardelenii au bătut trupa finanţată de Gigi Becali în ambele partide din campionatul trecut, iar acum s-au impus şi în Supercupa.
Dan Petrescu pleacă de la ASA cu un meci oficial şi un trofeu în palmares, în timp ce Rădoi şi-a făcut debutul cu stângul în cariera de antrenor şi mai are mult de lucru cu actuala echipă a Stelei, una low-cost, cu foarte puţini jucători de valoare.
CITEŞTE ŞI:
*Scandal uriaş la Supercupa României: ce s-a întâmplat la pauză în vestiarul celor de la ASA Târgu Mureş
*Steaua e la ani-lumină de Liga Campionilor, iar Rădoi a răbufnit: ce mesaj i-a transmis lui Becali
VEZI GOLUL MECIULUI
-------------------------
Min. 90+4: Final de meci. ASA a luat Supercupa. Rezultat final: ASA - Steaua 1-0!
Min. 90+3 -
Schimbare la ASA: iese Romario, intră Manolov.
Min. 84 - Schimbare la ASA: iese Golanski, intră Hanca.
Min. 74 - Schimbare la Steaua: iese Muniru, intră Mihalcea.
Min. 68 - Schimbare la Steaua: iese Neagu, intră Tahar.
Min. 63 - GOOOL ASA! Axente a înscris din centrarea lui Golanski cu largul concurs al portarului Cojocaru.
Min. 60 - Schimbare la ASA: iese Varga, intră Louis Pedro.
Min 58 - Ocazia meciului de până acum: Romario a reluat din cădere, însă Cojocaru a intervenit salvator.
Min. 49 - Replica Stelei a venit aproape imediat, Chipciu a executat periculos o lovitură liberă, iar Stăncioiu a trimis în corner de sub transversală.
Min. 47 - Prima ocazie a meciului: şutul lui N'Doye a trecut razant pe lângă bară.
Min 46 - Repriza a doua a început.
Min 45+3 - Pauză! O primă repriză groaznică, afectată şi de căldură. „Ce a fost asta?“ e singura întrebare care se poate pune după această repriză.
Min. 44 - Schimbare la Steaua: iese Iancu, accidentat, intră Grădinaru.
Min. 35 - Zero la zero e scorul de pe tabelă, dar arată şi nivelul celor două echipe.
Min. 25 - Fotbal de cea mai proastă calitate. Zero ocazii de gol până acum.
Min. 13 - Meci anost până acum. Nu se joacă nimic.
Min. 1 - Meciul a început.
----------------------
Într-un decor dezolant, stagiunea 2015-2016 va porni la drum cu un meci care reflectă perfect starea actuală a fotbalului românesc.
Pe lângă faptul că se va juca pe un stadion care arată groaznic, întâlnirea din această seară pune faţă în faţă Steaua şi ASA Târgu-Mureş, adică două formaţii care traversează situaţii diametral opuse.
Echipa finanţată de Gigi Becali e una din cele două care mai produc bani în România, după cum „Adevărul“ a explicat aici.
De partea cealaltă, avem ASA Târgu-Mureş, o grupare care e ameninţată cu desfiinţarea şi, oricum, va rămâne fără antrenorul Dan Petrescu după Supercupa României.
CITEŞTE ŞI:
Rădoi are o şansă uriaşă
În aceste condiţii, e clar că Steaua va porni ca favorită, ceea ce îi oferă antrenorului Mirel Rădoi o şansă mare.
La Constanţa, el îşi va bifa debutul oficial pe banca tehnică şi, dacă elevii săi se vor impune, atunci Rădoi va deveni primul antrenor din istoria fotbalului românesc care va câştiga Supercupa la debut.
Brandan poate evita dezastrul
Şi în lotul celor de la ASA se află un om pentru care jocul de la Constanţa are o semnificaţie aparte.
Argentinianul Pablo Brandan are trei prezenţe în Supercupa României, în 2009 şi în 2010 cu Unirea Urziceni, şi în 2011 cu Steaua. Brandan a pierdut de fiecare dată trofeul şi, dacă va juca şi în această seară şi va fi învins din nou, atunci îl va egala pe Ionel Dănciulescu, singurul fotbalist cu patru Supercupe pierdute în România.
Steaua: Cojocaru - Râpă, Tamaş, Varela, Toşca - Muniru, Neagu - Iancu, Stanciu, Chipciu – Tudorie. Antrenor: Mirel Rădoi
ASA Târgu-Mureş: Stăncioiu - Golanski, M. Constantin, Bejan, Brandan - G. Mureşan, Gorobsov - Varga, N'Doye, Romario - Axente. Antrenor: Dan Petrescu