Sezon european record pentru FCSB: câți bani au strâns roș-albaștrii, până acum, din bonusurile UEFA

0
0
Publicat:

FCSB s-a impus în patida contra celor de la Go Ahead Eagles, scor final 1-0, în prima rundă a grupei unice de Europa League. Cu această victorie în cont, roș-albaștrii și-au asigurat nu mai puțin de 450.000 euro, bonusul din partea celor de la UEFA.

Tun financiar dat de către FCSB în Europa League  Foto/Arhivele Adevărul
Tun financiar dat de către FCSB în Europa League Foto/Arhivele Adevărul

Astfel, aceste venituri se adaugă premiului obținut de către campioana României de la startul preliminariilor cupelor europene. Până în prezent, elevii lui Elias Charalambous au reușit să treacă în contul FCSB-ului suma de 6,69 milioane de euro.

Prin urmare, suma totală obținută de către FCSB a atins pragul de 7.410.000 euro, bani primiți din partea celor de la UEFA, fără sumele obținute din vânzarea biletelor pentru partidele europene disputate.

În sezonul 2024-2025, FCSB a încasat aproximativ 7 milioane de euro din vânzarea tichetelor la meciurile europene.

Cum s-a ajuns la această sumă?

Campioana României a obținut 4,31 milioane de euro doar pentru calificarea în grupa unică de Europa League.

Alți 500.000 de euro au venit din victoriile din preliminariile Champions League și Europa League. FCSB mai are garantate 870.000 de euro din drepturile TV („market pool”) și 1,28 milioane de euro datorită coeficientului echipei. Iar joi seară, după victoria din Olanda, echipa a mai încasat 450.000 de euro ca bonus.

20 milioane de euro din competițiile europene în sezonul precedent

În sezonul trecut, pentru participarea la cupele europene, FCSB a încasat nu mai puțin de 20 milioane de euro. Campioana României s-a propulsat pe cea de-a unsprezecea poziție în ierarhia grupei și a evoluat în 16-imi cu PAOK Salonic, acolo unde a obținut victoria și a ajuns în optimile competiției. A urmat, apoi, eliminarea bucureștenilor, după eșecul cu Lyon.

În grupă, FCSB reușise să-și treacă în cont patru victorii, două remize și două eșecuri. Rămâne de văzut dacă istoria se va repeta și în acest sezon de Europa League.

Aproape un an jumătate de la transferul lui Coman. FCSB nu a încasat nici acum banii

Pe lângă veniturile deja menționate, FCSB trebuie să primească peste 6 milioane de euro de la clubul qatarez Al-Gharafa.

Cele două echipe au convenit o sumă de 5,25 milioane de euro pentru transferul lui Florinel Coman, iar în contract există o clauză: dacă plata întârzie, Al-Gharafa trebuie să plătească încă un milion de euro.

Deoarece banii nu au fost virați până acum, suma totală pe care FCSB ar trebui să o încaseze în urma transferului lui Coman este de 6,25 milioane de euro. Între timp, internaționalul român a fost împrumutat la Cagliari în Serie A, dar italienii nu au activat opțiunea de cumpărare, așa că fotbalistul a revenit în Qatar.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite