Daniel Bîrligea, urmărit de o forță a Europei. Scouterii vor fi în tribună la meciul cu Go Ahead Eagles
0Presa din Olanda anunță că reprezentanții celor de la Ajax se vor uita atent la meciul dintre Go Ahead Eagles și FCSB pentru a-l urmări pe Daniel Bîrligea (25 de ani). Partida are loc mâine, de la ora 19:45, în direct pe Prima Sport și Digi Sport.

Atacantul campioanei României este văzut drept o soluție pentru clubul din Amsterdam, care se află în căutarea unui vârf. Ajax a debutat cu stângul în grupa de Liga Campionilor, 0-2 cu Inter Milano.
FCSB plănuia să joace cu echipa a doua în Olanda, dar zvonurile privind un posibil transfer la „lăncieri” pentru Bîrligea a modificat planurile inițiale.
„Dacă ei trimit scouterii, să-l băgăm să joace, nu? O să vorbesc cu oamenii mei, oricum o repriză o să joace Bîrligea. Să-i trimită, Bîrligea o să joace a doua repriză și o să-l vadă.
Suma lui corectă nu există, Bîrligea are o clauză prea mică față de suma lui corectă. Ei îl pot lua la o sumă mult mai mică. Are 15 milioane de euro clauză. Ar fi incorect să-mi ia mie Ajax jucătorul la 15 milioane de euro și el valorează 25 de milioane de euro.
O să plătească clauza, o să mă păcălească, dacă nu am fost deștept. Lasă să mă păcălească, mă las păcălit cu 15 milioane de euro. Dacă ei plătesc 15 milioane de euro, îl vor lua și gata", a declarat Gigi Becali, pentru Fanatik.