Povestea de film a „Tricolorilor” la cel mai spectaculos Mondial din istorie. Prima „Generație de aur” a impresionat în Groapa cu Lei de la Guadalajara

După 32 de ani și cinci ediții ratate, România revenea la un turneu final de Campionat Mondial. De această dată, în Mexic, 1970, direct în „groapa cu lei“ de la Guadalajara. A fost Mondialul vedetelor, iar românii, cu prima generație de aur veritabilă i-a făcut față cu brio. 

Mondialul din 1970 a fost apogeul unei generații. FOTO: Facebook

Cupa Mondială din 1938 fusese ultima înainte de Al Doilea Război Mondial. Competițiile internaționale s-au reluat abia în 1950, într-o lume care încă vindeca rănile conflictului. Ediție după ediție, fotbalul a pus stăpânire pe public, fotbaliștii profesioniști au început să fie tot mai bine plătiți, iar sportul cu balonul rotund s-a transformat într-o industrie cu investiții uriașe. În acest context, în 1970, România revenea la un Mondial după 32 de ani și cinci ediții ratate, cu o adevărată generație de aur, printre cei mai buni fotbaliști din istoria României.

Mondialul vedetelor

În 1970 se disputa a noua ediție a Campionatului Mondial. Mexicul fusese ales țară-gazdă la congresul FIFA din 8 octombrie 1964, de la Tokyo – o decizie privită inițial cu scepticism, dar pe care organizarea a contrazis-o: a fost prima Cupă Mondială desfășurată în America de Nord și prima în afara Americii de Sud sau a Europei. S-au înscris la calificări 75 de echipe, din care urmau să se califice 16, pentru prima dată cu fază de grupe urmată de optimi, sferturi, semifinale și finală.

Pele a fost una dintre vedetele campionatului FOTO globaltimes.cn

Fotbalul se profesionalizase și se tacticizase: sud-americanii jucau 4-2-4 sau 4-3-3, italienii mizau pe „catenaccio“, englezii și vest-germanii pe clasicul 4-4-2. A fost primul turneu final cu cartonașe galbene și roșii și primul transmis color, în direct, la televizor. Turneul a rămas celebru pentru fotbalul ofensiv, fairplayul desăvârșit – niciun cartonaș roșu acordat – și o medie de 2,97 goluri pe meci. Pelé a scris istorie, devenind primul jucător cu trei titluri mondiale, alături de coechipieri precum Jairzinho, Carlos Alberto și Gérson. Lista vedetelor turneului îi mai includea pe Gigi Riva, Gianni Rivera, Giacinto Facchetti, Gerd Müller, Franz Beckenbauer, Bobby Moore, Bobby Charlton și portarul Gordon Banks.

Calificarea, direct în „grupa morții”

Fotbalul românesc se schimbase odată cu vremurile: campionatul intern crescuse, baza de selecție se lărgise, iar sportul devenise un fenomen de masă. Așa a apărut generația de aur pe care selecționerul Angelo Niculescu o pregătea din 1967: Mircea Lucescu, căpitanul și strategul care a ținut unit vestiarul, Florea Dumitrache, atacant dinamovist eficient, poreclit „Mopsul“, Cornel Dinu, stâlpul defensiv de doar 21 de ani, Emerich Dembrovschi, mijlocaș tehnic și inteligent, și superstarul Nicolae Dobrin, „Magicianul“, dribleur și pasator desăvârșit.

Primul 11 al României la Mondialul din 70 FOTO: Wikipedia

Grupa de calificare a fost una grea, cu Portugalia, Elveția și Grecia. România a debutat cu o înfrângere usturătoare, 0-3 în deplasare la portughezi, dar și-a luat revanșa învingând Elveția. Avea nevoie doar de un egal cu Grecia, pe care l-a obținut grație golului lui Dembrovschi, care a aprins tribunele și pe microbiștii adunați la radio, în cartiere.

Bucuria calificării a fost umbrită de tragerea la sorți: România a picat în „grupa morții“ de la Guadalajara, alături de Anglia, campioana mondială en-titre, Brazilia, considerată cea mai bună echipă din lume, și Cehoslovacia, vicecampioană mondială și net favorită în fața românilor. Generația lui Lucescu nu s-a plâns nicio clipă, dimpotrivă, era bucuroasă să înfrunte cei mai mari fotbaliști ai momentului. „N-am venit să facem umbră pământului aici, la Guadalajara. Mai ales că aici nu poţi face umbră. Soarele curge de sus ca o căldare cu apă fiartă“, spunea Mircea Lucescu.

De la egal la egal cu o campioană mondială

Pe 2 iunie 1970, pe Estadio Jalisco din Guadalajara, în fața a peste 50.000 de spectatori și sub o căldură infernală, România debuta la Mondial în compania Angliei. Tricolorii nu s-au făcut de râs, au pus probleme serioase campioanei en-titre. Dumitrache a trecut de doi fundași englezi, dar a ratat pasa decisivă, iar Dembrovschi a încercat și el poarta lui Banks. Anglia a deschis scorul abia prin Geoff Hurst, care a trimis mingea pe lângă portarul Adamache. România a pierdut, 0-1, dar a impresionat presa internațională.

A urmat, pe 6 iunie, meciul cu vicecampioana mondială Cehoslovacia, toți pariind pe o înfrângere clară a românilor în „grupa morții“. Tricolorii au început prost, primind gol în minutul 5, prin Ladislav Petráš, dar și-au revenit așa cum o făcuseră și cu Anglia. Alexandru Neagu a egalat în minutul 60, a scos un penalty 15 minute mai târziu, iar Dumitrache l-a transformat: 2-1 pentru România, scor care s-a păstrat până la final. Era prima victorie românească la un turneu final după patru decenii.

Magia de la Guadalajara

România nu a câștigat, nici nu s-a calificat mai departe, dar ultimul meci de grupă, cu Brazilia, pe 10 iunie, a rămas în istoria fotbalului ca unul dintre cele mai spectaculoase. Totul a început cu o vizită la bazarul din Guadalajara: pentru că echipamentul oficial românesc era galben, la fel ca cel al Braziliei, și prea gros pentru căldura mexicană, Mircea Lucescu și Cornel Dinu au cumpărat în grabă tricouri bleu, pe care stema României a fost prinsă cu ace de siguranță. Unul dintre aceste tricouri improvizate a fost cel pe care Lucescu l-a schimbat cu Pelé la finalul partidei – unul dintre cele mai cunoscute schimburi de tricouri din istoria fotbalului românesc.

România-Brazilia la Mondialul din 1970 FOTO wikimedia

Pe teren, brazilienii i-au dominat pe români de la primul fluier: Pelé și Jairzinho au marcat, iar în minutul 22 scorul era deja 2-0. Dumitrache a redus diferența în minutul 34, driblând doi adversari, dar Pelé a restabilit avansul în minutul 68. Dembrovschi a mai marcat o dată, în minutul 84, fără ca românii să mai poată egala. Tricolorii au ratat calificarea în sferturi, dar prestația lor a fost lăudată pe larg în presa sportivă internațională: naționala unui stat comunist care nu mai jucase la un Mondial de 32 de ani ținuse piept celor mai puternice echipe ale lumii.

Misterul lui Dobrin

Unul dintre marile mistere ale acelui turneu rămâne absența totală a lui Nicolae Dobrin, considerat la acea vreme cel mai talentat fotbalist român de pe teren: niciun minut jucat în cele trei meciuri. Variantele rămân multiple, de la lipsa de adaptare la căldura mexicană până la indisciplina din cantonament. „Pleca noaptea din cantonament împreună cu Rică Răducanu și veneau dimineața. Odată i-am așteptat în paturile lor, eu și secundul, ca să nu mai poată minți. Şeful delegației a vrut să-l trimitem acasă, dar m-am opus, pentru că ne făceam de râs. Dobrin se uita mereu la englezi. Ăia mai beau câte o bere, mai stăteau la o terasă, dar erau campioni mondiali. Noi ce eram? Niște anonimi. La ultimul meci de pregătire s-a tras undeva în stânga, la umbra tribunei, și nu se mișca de acolo. I-am zis «Gicule, ce faci?», «Nea Angelo, eu nu pot. Nu vezi ce soare e?». «Gicule, tu ai zis că nu poți. Să știi că nu s-a născut încă fotbalistul cu umbrel㻓, povestea Angelo Niculescu, selecționerul naționalei.